Author: Ioan Slavici

A fost odata ce-au fost; a fost un om și-o femeie, barbat și muiere, oameni de treaba, el bun și ea cuminte, încat li se dusese vestea ca traiesc bine și toți se bucurau cand treceau pe la casa lor. Niciodata el nu zicea ba cand ea zicea da, dar nici ea nu ieșea din voile lui, și de aceea era liniște la casa lor și toate le ieșeau bine și cu spor. Aveau însa și oamenii aceștia o mare și nesecata mahnire-n sufletele lor: nu le facuse Dumnezeu parte de copii, și fara de copii viața, mai ales cea…

A fost ce-a fost: daca n-ar fi fost nici nu s-ar povesti. A fost odata un împarat, – un împarat mare și puternic; împarația lui era atat de mare, încat nici nu se știa unde se începe și unde se sfarșește. Unii ziceau ca ar fi fara de margini. Iar alții spuneau ca țin minte de a fi auzit din batrani ca s-ar fi batut odinioara împaratul cu vecinii sai, din care unii erau și mai mari și mai puternici, iara alții mai mici și mai slabi decat dansul. Despre împaratul acesta a fost mers vorba cat e lumea și…

A fost ce-a fost; dacã n-ar fi fost, nici nu s-ar povesti. A fost odatã un împãrat. Împãratul acesta stãpanea o lume întreagã, şi în lumea asta era un pacurar bãtran şi o pãcurãriţã, care aveau trei fete: Ana, Stana şi Lãptiţa. Ana, cea mai în varstã dintre surori, era frumoasã, încat oile încetau a paşte cand o zãreau în mijlocul lor; Stana, cea mijlocie, era frumoasã, încat lupii pãzeau turma cand o vedeau pe dansa stãpanã; iarã Lãptiţa, cea mai tanãrã sorã, albã ca spuma laptelui şi cu pãr moale ca lana mieluşeilor, era frumoasã — mai frumoasã decat…

A fost ce-a fost… a fost odata o vaduva care avea o fata, Lia, și vaduva era saraca de nu mai știa cum sa-și înnoade zdrențele, iar Lia, fata ei, se facuse harnica de creșteau flori pe unde-i calca piciorul și da muguri lemnul uscat cand ea punea mana pe el. Diminețile, cand se deștepta din somn, vaduva suspina din greu, caci nopțile o visa totdeauna pe fata ei voioasa și fericita înconjurata de bogații și gatita ca o împarateasa, și grea mahnire o coprindea cand o vedea saraca și îmbracata în vestminte facute din capatate, dar peste puțin fața…

A fost odata un împarat, și-n curtea acelui împarat se afla un pom atat de înalt, încat nimeni nu era în stare sa-i vada varful. Pomul acesta înflorea și dadea rod în fiecare an, dar nici împaratul, nici curtenii lui, nici vreun alt om pamantean n-a apucat sa vada poama din rodul acela. Era, se vede, pe acolo, prin înalțimile nestrabatute de ochiul omenesc, cineva care nu lasa sa cada nici o poama pe pamant, ci le culegea toate la timpul potrivit. Împaratul ținea doar sa afle cum sunt poamele rodite de pomul acela, și a dat de știre în…

Au fost odata, într-o margine de sat, un om, pe nume Stan, și muierea lui. Ea era trista mereu și degeaba încerca soțul ei sa afle de ce, ca ea nu voia sa-i spuna, caci, zicea ea, avea sa fie și el trist daca afla. Dar Stan nu se lasa și pîna la urma ea îi spuse ca e suparata ca nu au copii și, într-adevar, omul se întrista și el. Într-o buna zi, sosira la ei în casa Domnul Iisus Cristos și Sfantul Petru. I-au primit bine, i-au hranit și le-au spus vorbe bune, iar cand sa plece, Cristos…

A fost ce-a fost; daca n-ar fi fost, nici nu s-ar povesti. În mijlocul codrilor; langa drumul cel mare, langa drumul cel de țara, pe unde umbla și trece împaratul cu voinicii sai, era odinioara o crașma, la crașma aceea era o crașmarița; crașmarița avea o fata, și pe fata o chema Florița. Fata asta nu era însa fiica crașmariței, și crașmarița nu era mama fetei: fata era fata fara parinți, și crașmarița maica de suflet a fetei… Cine sa fi fost parinții fetei chiar nici cei mai batrani și mai cu sfat oameni nu pot s-o spuna; asta nimeni…

I se urase şi lui Pacala sa tot umble razleţ prin lume, aşa fara de nici o treaba, numai ca sa încurce trebile altora şi sa rada de prostia oamenilor. Se hotarî dar sa se faca şi el om aşezat, ca toţi oamenii de treaba, sa-şi întemeieze casa lui, sa-şi agoniseasca o moşioara, — vorba scurta, — sa se astampere odata. Şi fiindca romanul zice ca nu e nicaieri mai bine ca în satul lui, Pacala se întoarse şi el în satul lui şi începu cum încep toţi oamenii care n-au nimic, adica facu ce facu de-şi agonisi o viţeluşa…

Odata, Pacala statea la marginea unei paduri. Deodata vede o trasura venind spre el. Repede se scoala, ia un trunchi mare de copac, și-l ridica drept în sus. În trasura era boierul, cucoana și vizitiul, care mana caii. Boierul, vazand pe Pacala, spuse vizitiului sa opreasca trasura: – Buna ziua! Pacala raspunde: – Mulțamim! – Dar ce faci aici? – D-apoi, cucoane, ia, am pus și eu lemnul ista sa se hodineasca olecuța, ca apoi îl duc acasa. Da dumneavoastra unde va duceți? – Eu am auzit de unul Pacala, care pacalește oamenii, și ma duc sa-l gasesc, sa ma…

I -De-mi parea bine? -Dar se-nțelege ca-mi parea bine! -Cand mi-l aduc aminte pe dansul, mi se desfașoara înaintea ochilor întreaga lume a tinereților, cu toate farmecele ei, acuma pierdute pentru totdeauna; și nici unul dintre noi toți, care împreuna am trecut prin acea lume, nu poate sa se gandeasca la tinerețile sale fara ca sa-i treaca, așezat, retras și întotdeauna înțelept, Budulea Taichii pe dinaintea ochilor, pentru ca Budulea nu era numai al Taichii, ci și al nostru al tuturora. Mie, îndeosebi, mi se cuvenea oarecare întaietate la împarțeala parerilor de bine, pentru ca eu îl știam înca din…

A fost odinioara un împarat care avea trei fete, dintre care cea mai mare era frumoasa, cea mijlocie și mai frumoasa, iar cea mai tanara, Ileana, atata de frumoasa încat și Sfantul Soare se oprea în cale ca s-o vada și sa se desfateze de frumusețea ei. Într-o zi împaratul primi carte și veste de la vecinul sau împarat mare și puternic, cum ca, iaca, nu e bine, și are sa se bata cu dansul pentru o mare pricina împarateasca. Împaratul se puse la sfat cu batranii țarii și, cand vazura cum ca nu e încotro, porunci voinicilor sa încalece…