Author: Vladimir Colin

A fost, n-a fost, unii zic c-a fost. Într-o coliba, la malul marii, traia batranul Cadar. Era un batran de treaba, dar veşnic amarat. Şi cum sa nu fie, daca baba îi murise şi nu-i lasase urmaşi? Cadar era tot mai garbov şi, pe seara, cand se a-şeza cu picioarele încrucişate sub el, nu avea pe nimeni sa-l ajute sa se scoale, sprijinindu-l de subsuori. Greu îi venea lui Cadar sa se ridice de jos, şi trist îşi fu-ma luleaua, privind jocul valurilor. „Vai, vai, batraneţea e ca un scaiete! Îşi spunea adese. Oriunde ai apuca-o, te-nţeapa şi doare…” Într-o…

Urşii care traiesc la Polul Nord sunt albi. Cred ca din pricina asta le spune urşi albi (dar, fireşte, daca vreunul dintre voi a aflat ca li se spune albi din alte pricini, îl rog sa-mi dea de ştire şi sa nu ma mai lase sa scriu minciuni ). Aşa… Ei, şi iata ca printre urşii cei albi de la pol s-a ratacit într-o buna zi un urs cafeniu, un urs mare şi frumos, care venea tocmai din munţii noştri. Cum a ajuns el la pol sa nu ma întrebaţi, ca nu ştiu. Ce ştiu e ca s-a pomenit acolo…

A fost odata ca niciodata, a fost odata un arici. Da, da, un arici batrîn, tare batrîn şi tare înţelept. De batrîn ce era, îi crescuse o barba alba pîna la piept şi de înţelept ce era… uf! nici nu ştiu ce sa va mai spun. Poftim! N-am vazut în viaţa mea un arici mai înţelept. E bine? Aşa… se trezeşte într-o buna dimineaţa ariciul… – Hm! Cum o pe-afara? Îşi scoate el nasul pe fereastra… (Dar ce credeţi voi? Avea o casa gospodareasca, avea uşa, un coş şi o fereastra.) Îşi scoate el, aşadar, nasul şi miroase în dreapta…

Au fost odata şapte raţe. Prima era şchioapa, a doua era chioara, a treia avea ciocul stramb, a patra avea o aripa mai lunga decat cealalta, a cincea era cam jumulita de pene, a şasea n-avea coada, iar a şaptea era niţel cam surda. Dar ce-are a face? Fiecare dintre cele şapte raţe credea ca e cea mai frumoasa din lume. De dimineaţa pana seara cele şapte raţe nu faceau altceva decat sa se certe între ele: – Eu sunt cea mai frumoasa! – Ba eu! – Ba eu! Daca au vazut şi au vazut ca nu se pot înţelege,…

Un crocodil şedea odata pe malul unei ape şi plangea, plangea cu lacrimi de crocodil. – Vai, vai, cat de rau îmi pare! Vai, vai, sunt nemangaiat! – Ce-ai paţit, crocodilule? întreba o caprioara. De ce plangi? Crocodilul îşi clatina capul şi striga cu durere: – Cum sa nu plang, cum sa nu plang daca am înghiţit adineauri un explorator, cu puşca şi raniţa, cu tot? Caprioara, care nu-l avea la inima pe crocodil, rase bucuroasa: – Aha! Te racaie puşca pe gatlej, aşa-i? – Da’ de unde! gemu crocodilul. Nu pricepi nimic!… Ce puşca? Ma doare inima, inima ma…

Traia odata un ceasornicar batran. Într-o zi, plimbandu-se printr-o padure de la marginea oraşului, vazu un ceas aruncat la radacina unui stejar. Era mare cat un baiat sau o fetița de patru ani, avea limbile de aur şi cifrele de pietre scumpe. Niciodata nu mai vazuse ceasornicarul un asemenea ceas! Îl privi pe toate parţile însa ceasul nu mergea. Îl lua acasa şi îl desfacu sa îl repare. Pe vremea aceea, în fiecare ceas locuia un pitic. El era cel care mişca roţile dinţate şi batea cu un ciocanel, facand tic – tac, tic – tac… Ceasul pe care îl…

Doi proşti s-au întalnit candva la cruce de drumuri. Pe cel dintai îl gonisera oamenii din satul lui, ca prea era din cale-afara de prost şi le facea satul de ras. Celalalt se suise într-o caruţa în care se mai înghesuisera nouazeci şi noua de proşti. Caruţa cu proşti se rupsese de greul prostiei şi proştii se împraştiasera care încotro, umpland lumea pan-n ziua de azi… — Buna vreme, om cu minte, spuse aşadar primul prost vazand ca se întalneşte cu unul care, deşi soarele ardea, purta doua caciuli şi trei cojoace. — Mulţumesc dumitale, om cu scaun la cap,…