Author: Calin Gruia

Trantorul a plecat sa se plimbe prin gradina şi s-a întors seara tarziu. Nu era obosit cand a intrat în stup. De ce sa fie? De somn? A dormit pe o floare de nalba… A visat ceva, tolanit pe un trandafir roşu… S-a certat cu un fluture… A vorbit ceva cu o viespe. Şi ziua a trecut. Atata paguba! Maine o sa fie alta zi, gandi trantorul şi se-ndrepta repede spre sala de mese a stupului. Nu gasi pe nimeni acolo. Şi nu-şi vazu nici ceaşca pe nicaieri. Suparat, începu sa strige: – Ei, dar unde-i ceşcuţa mea? Unde-i cornuleţul…

La malul apei era o salcie uriaşa. Sub salcie creştea cea mai frumoasa iarba din lume. Apa şuşotea printre pietre, vantul legana încet ramurile copacului, iar Madalina citea cu glas tare o poveste. Glasul fetiţei se amesteca lin cu murmurul paraului, cu şoapta frunzelor, iscand un fel de cantare nemaiauzita. Cand Madalina închise cartea auzi în vazduh un zbarnait ca de aripi de carabuş. Pana sa se dumireasca, se pomeni langa ea cu un pitic cat o lingura de supa, şi cum tocmai în clipa aceea apunea soarele, piticul spuse: „Buna seara!” cu o voce de clopoţel. Madalina baga de…

De unde avea Iepurele doi galbeni, nici eu nu stiu! Dar povestea spune ca, intr-o toamna, el pornise spre un iarmaroc vestit. De mult se gindea Iepurele ca i-ar sta bine cu o palarie alba ca pana de paun si cu o scurteica verde, dar nu pentru asta se grabea el spre iarmaroc, ci ca sa-si cumpere ceva pentru incaltat, ca era descult. Incepusera ploile de toamna, vintul imprastia frunzele pe poteci si frigul prinse sa-l stringa de picioare. De aceea, isi infunda palaria veche pana peste urechi, isi strinse zabunul pe trup si iuti pasul, ca sa ajunga mai…

Olarul framanta lutul în palmele sale şi apoi îi dadea forma şi chip. Roata lui se învartea ca într-o hora şi pe ea se aratau ulcioare şi vase minunat maiestrite. În fiecare punea cate ceva din inima sa, din visarea sa, şi de aceea toate pareau pline de viaţa. Cupele înalte pareau pasari gata de zbor, oalele cele mari şopteau ceva între ele, canile erau gata sa se joace, iar ulcioarele se uitau cuminţi în ochii meşterului lor, gata sa-l întrebe unde sunt fantanile cu apa. Şi iata ca într-o zi trecu pe la poarta olarului un învaţat şi-l întreba:…

Cica demult, pe cand facea plopul pere şi rachita micşunele, traia undeva la poalele munţilor, la o rascruce de drumuri, un potcovar vestit, care potcovea caii lui Fat-Frumos. Trebuie sa ştiţi ca nu cu una cu doua se potcovesc caii nazdravani; de aceea, caţi ucenici veneau la el sa înveţe meşteşugul, nici unul nu ramanea mai mult de o zi. Nu ştiu cum se facu, dar odata se nimeri sa vina la ucenicie un baiat îndrazneţ şi priceput, care învaţa meşteşugul într-un ceas şi dupa aceea singur, într-o zi, potcovi o herghelie de cai! […] Meşterul se bucura de ucenic,…