Author: Dimitrie Bolintineanu

I Pe o stanca neagra, într-un vechi castel, Unde cura-n poale un rau mititel, Plange şi suspina tanara domniţa, Dulce şi suava ca o garofiţa; Caci în batalie soţul ei dorit A plecat cu oastea şi n-a mai venit. Ochii sai albaştri ard în lacrimele Cum lucesc în roua doua viorele; Buclele-i de aur cad pe albu-i san, Rozele şi crinii pe faţa-i se-ngan. Însa doamna soacra langa ea vegheaza Şi cu dulci cuvinte o îmbarbateaza. II Un orologiu suna noaptea jumatate. În castel în poarta oare cine bate? – „Eu sunt, buna maica, fiul tau doriT Eu, şi de…

Domnul Romaniei catre ţara vine Stralucit de-nvingeri de prin ţari vecine. Lasa sa purceada corpu-i de soldaţi Şi ramane-n urma cu şase barbaţi. Dar le vine ştire ca-n dumbrava deasa Îl pandesc cinci sute turci, oştire-aleasa. Printre-a serii umbra cu-ai sai scutieri Domnu-ataca-ndata cinci sute-ieniceri. Turcii în bataie striga cu putere, Iar eroii noştri se lupta-n tacere. O minune mare! Turcii sunt învinşi! Numai domnul taie patrusprece inşi! Apoi urma calea-i. Iara luna plina Le aşterne drumul cu flori de lumina.

Trambiţa rasuna sus pe coasta verde; Armia lui Ţepeş printre brazi se pierde. – “Iata! strig vitejii, mandrul capitan Ce-a ucis cu mana-i paşa musulman!” Domnul îl saruta şi cu bucurie: – “Spune-mi, vrei tu aur, ranguri sau soţie? Daca vrei avere, da-ţi-voi cat vei vrea; Daca vrei soţie, da-ţi-voi fata mea!” – “Doamne! nu voi aur, nici onori deşarte: N-am venit în lupte sa-mi trag aşa parte; Plangerile ţarii braţul mi-a-narmaT Pentru-a ei scapare astazi m-am luptat. Iar de este vorba sa-mi dai soţioara, Afla ca eu însumi sunt o fetişoara!” La aceste vorbe junele frumos Coiful îşi arunca,…

Într-o monastire din trecut ramasa, În domneasca sala se întinde masa. Misail prezida ast banchet voios Şi în timpul mesei zice dureros: – “Ştefan dupa moarte lasa moştenire Arcul sau şi cupa l-asta monastire. Cu Cantemireştii leşii au venit Şi pradand locaşul, arcul au rapiT Însa nu rapira cupa minunata! Ea traieşte înca, de mirare!… Iata!” El arata cupa… Toţi s-au minunat. Ea era sapata dintr-un matostat. Servii varsa-ntr-însa dulce tamaioasa. Fiecine-nchina pentru o frumoasa. Cand la cel din urma randul a venit, Misail ia cupa şi-astfel a vorbit: – “Unde este timpul cel de vitejie? Timpul de mari fapte?……

S-aprinsese-n lupta Hroiot cel tiran. Cand s-abate calul marelui Ştefan, Purice-i ofera calul sau îndata. Domnul nu ajunge scara ridicata. — ,,Doamne! Moviliţa ma voi face eu, Ca sa poţi sa-ncaleci dupa gatul meu! Zice şi se pleaca. Ştefan, fara munca, Prin mijlocu-acesta pe fugar s-arunca. — ,,Purice, sarace! De voi caştiga, În movila-nalta eu te voi schimba. Omul este mare, nu prin al sau nume, Naştere, avere, ci prin fapte bune; Faptele sunt nobili, nu ţarana sa Ce deopotriva viermii-o vor manca. . . . . . . . . . . . . . . . . .…

Într-o sala-ntinsa, printre capitani, Sta pe tronu-i Mircea încarcat de ani. Astfel printre trestii tinere-nverzite Un stejar întinde braţe veştejite. Astfel dupa dealuri verzi şi numai flori Sta batranul munte albit de ninsori. Curtea este plina, ţara în mişcare; Soli trimişi de Poarta vin la adunare. Toţi stau jos mic, mare, tanar şi batran… Era nobil omul cand era roman. Solii dau firmanul. Mircea îl citeşte, Apoi, cu marire, astfel le vorbeşte: – “Padişahul vostru, nu ma îndoiesc, Va sa faca ţara un pamant turcesc. Pacea ce-mi propune este o sclavie Pana ce romanul sa se bata ştie!” La aceste…

De la lungi razboaie, Mihai cu marire Intra-n capitala cu a lui oştire. El se urca-n tronu-i mandru ocolit. Cei ce au puterea astfel i-au vorbit: – “Doamne! Focul arde în aceasta ţara. Înca ieri cu ura mulţi se rasculara. Dar razvratitorii s-au întemniţat Şi prin zelul nostru ţara a scapat.” – “Voi zdrobi rascoala ce ţara uraşte; Dar voi sparge înca pricina ce-o naşte: Daca asta ţara umbla-a se scula, Este semn ca n-aveţi simpatia sa. Lui Rodolf voi scris-aţi ca e razvratire, Ca ai noştri cata cu a lui unire. Daca cel ce-o cere e rasculator, Ţara mea,…

Seara raspandeşte umbrele-i uşoare. Şi melancolia trece ganditoare. Dar Ştefan cel Mare, ratacit prin vai, Dintr-un corn de aur cheama bravii sai. Inima-i zdrobita ca a lui oştire; Ţara-i întristata ca a lui gandire! Pe un colţ de piatra şade el în dor; Vantul sufla paru-i lung, fluturator. Pentru-ntaia oara inima lui plange! Ochii lui revarsa picaturi de sange. Acolo da capul somnului mijind Ce-i închide ochii cu-aripa-i d-argint. Iata ca-i apare o fecioara juna, Ale carei plete stralucesc la luna, Negre şi bogate sub cununi de flori; Ochii ei asupra-i cad patrunzatori; Cad ca doua raze, dulci şi calduroase,…

Noaptea-i furtunoasa, şi superbul domn În deşert mai cheama fugatorul somn: O gandire mare sufletu-i îmbata; Printr-o fapta rara sa triumfe cata. Printre noapte, ploaie, tunete de foc, Cu cinci mii de roşii el îşi face loc: Cum furtuna cade p-ape dormitoare Si d-odata-nalţa valuri mugitoare, În ordia turca roşii navalesc… Turcii se deşteapta, striga, s-ameţesc. Sunetele d-arme, strigate turbate, Printre vijelie zbor amestecate; Caii calca randuri de faramaturi; Sangele ca ploaia cura din sacuri. Mohamed sub cortu-i dulcea pace cata; Vise graţioase sufletu-i îmbata. Uşile, la cortu-i, iata, se smicesc Şi pe cal apare domnul romanesc. Mohamed p-o poarta…

Armia maghiara ţara a-nveliT Soarele vazand-o, a îngalbenit. Dar batranul Mircea nu se înspaimanta: Cu o mica ceata de voinici s-avanta. Nu ca el voieşte ţara a scapa, Ci va sa-mplineasca datoria sa. Unde este timpul cel de barbaţie Cand murea romanul pentr-o datorie! Pe un cal ce muşca spuma în zabale, Printre zi şi noapte el îşi face cale. – “Fraţii mei! vorbeşte falnicul batran, Dumnezeu voit-a ca sa mor roman. Cel ce a sa viaţa ţarii sale-nchina Piere ca lumina într-a sa lumina. Ce e-n viaţa ţarii viaţa unui om? Ce e-n primavara floarea unui pom? Ceea ce…

Ştefan, domnul ţarii, pe cei mai mari uneşte La Suceava veche şi-astfel le vorbeşte: – “Fiul meu cel june! Voi, romani doriţi! Moartea ma culege dintr-ai mei iubiţi. Dorul pentru viaţa nu ma-ntrista foarte; Omul chiar cand naşte face-un pas spre moarte. Viaţa-i ca fantasma cu chipul plapand Ce prin nopţi s-arata şi se stinge bland. Omu-i ca un vierme ce-n ţarana pare Un minut vederii şi, lucind, dispare. Dar ma-ntrista foarte norul furtunos Ce pe cerul ţarii trece neguros; Soliman ce maine poate se prepara A lovi cu moarte draga noastra ţara. Ungurul cel falnic se supune lui. În…

Sub un chip de înger, într-un vis ferice, Domnului Vasile gandul rau îi zice: – “Monastirea Putna, ast locaş placut, S-a zidit pe aur de un domn avut. Mergi şi o darama pana-n temelie Şi-ei gasi tu aur sa faci alte-o mie”. Iar Vasile-domnul d-aur patimaş, Pune sa darame ast frumos locaş. Cand ostaşii sapa pana-n temelie, Un batran calugar zice cu manie: – “Domnii mari nalţara sfinte monastiri Sa aminte ţarii zile de mariri. Tu le surpi, o, doamne! Tu nu le-nţelegi, Caci tu nu ai fapte de urmaşi sa legi. Cand un domn la aur inima-şi robeşte, Tronul…

Pe campia Turzii, pe un verde plai, Tabara oştirea marelui Mihai. Acolo, în cortu-i, domnul se gandeşte: Fericirea ţarii inima-i rapeşte. Are-o presimţire ce l-a turburat Şi pe mana-i mandra capul a plecat. În deşert speranţa inima-i rasfaţa; Lacrimile uda ganditoarea-i faţa. Înaintea celor ce îl ocolea, Cu o manta d-aur el se ascundea. Catre capitanii ce îl înconjoara: – “Dragii mei! Iertaţi-mi asta lacrimioara! E o slabiciune de care roşesc Toţi caţi au un suflet tare, barbatesc. Însa sunt minute cand natura cere De la cel mai tare partea-i de durere… Astazi pot sa numar mai la noua ani…