Author: Stefan Octavian Iosif

Nimic nu-nvata blestematii! Si eu mi-am zis de-atâtea ori Ca dau la dracu meditatii... Dar vezi ca cele trei surori Îmi sunt cu mult mai dragi ca fratii Cei rai si neascultatori. Afara-i noapte, vijelie, Si-i cald în salonasul lor... Ma-ntâmpina cu veselie Si toate ma saluta-n cor Si fiecare vrea sa stie: "Ce face domnu profesor?" În lectii ele-si spun secrete, Fac haz pe socoteala mea. Îsi musca buzele sirete, Pufnesc de râs, fara sa vrea... "Ti, bata-va norocul, fete!" Si mama face haz si ea... La masa - glume, galagie... Si cea dintâi îmi toarna vin, Dragut a…

De la fereastră, din vagon, Văd satul alb sclipind în zare, Un şuier lung... Tresar mişcat... Simt inima bătându-mi tare. Văd poarta ţărnii... Turnul vechi... O casă... două... toate ninse! Şi gara... lume... Uite-ai mei! M-aşteaptă toţi cu braţe-ntinse... E mult de când nu ne-am văzut, E-atâta haz şi bucurie! Doar numai frăţiorul mic Se uită lung: nu mai mă ştie... În ochii lui naivi şi mari Citesc un gând, o dulce teamă... Şi parc-ar vrea să-ntrebe-ncet: “Cine-i urâtul ăsta, mamă?...

E noapte; la micuta casa Fereastra licare-n lumina... Vezi fete vesele la masa: Ei povestesc glumind si-nchina. Tu, singur, te strecori prin ceata Si-arunci privirea cu sfiala: Te-apuca dor de-o alta viata, De liniste patriarhala... În vis, te-apropii de fereastra, Si numa-n vis le tulburi pragul: "Primiti, primiti la vatra voastra Sa hodineasca si pribeagul..."

Ţi-aduci aminte de grădina morţii? Era-n amurg, când ziua se îngână Cu noaptea, şi, ţinându-ne de mână, Lăsasem paşii noştri-n voia sorţii. Mergeam domol, vorbind în taină, până Ne-am pomenit deodată-n faţa porţii, Şi-ntrarăm în lăcaşul unde morţii Dorm înfrăţiţi de veşnica stăpână. Ameţitor plutea-n răcoarea serii Mireasma florilor de pe morminte, Şi pătrundea fiinţa noastră-ntreagă. Înfioraţi de farmecul tăcerii. Tăceam şi noi... Mai ţii tu încă minte Întâia noastră sărutare, dragă?

Acelaşi loc iubit umbreşti Şi-un colţ de cer întreg cuprinzi, Nuc falnic, strajă din poveşti, Deasupra casei părinteşti Aceleaşi crengi întinzi... De veacuri fruntea nu ţi-o temi, Ţii piept când vin furtuni năval O, de-ai putea să mai rechemi La poala ta şi-acele vremi De trai patriarhal! Acel şirag de mândre veri De cari mi-aduc aminte-abia Asemeni unor dragi păreri Ce-au legănat în mângâieri Copilăria mea... O, de-ai putea să mai aduni Alaiul de copii vioi Ce-n horă se-nvârteau nebuni Şi toamna făureau cununi Din veştedele-ţi foi! Dar unde-s brudnicii copii Şi unde-s râsetele lor?... Potecile-au rămas pustii Şi-i năpădit…

Citesc... De sub pleoapa nu o data Îmi scapara în jos, pe-obrazul meu, O lacrima... si te citesc mereu Si parca te-as citi întâia data! Ce orizonturi noua-mi luminezi Cu raza geniala-a mintei tale! O lume ideala tu-mi creezi Si peste toate-arunci un giulgi de jale Ce fâlfâie întunecat în aer... Si strunele pe care ning petale Suspina-amar, ca-n vis, abia atinse De degetele-ti palide si reci, De degetele-ti reci si-atât de pale... scotând sub mâna ta maiastra un vaier... Si fruntea ta cu lauri o-ncununi, Cu crini, cu nuferi, feregi din genuni, Cu trandafiri ce din gradini i-aduni... Plutind…

S-a stins pe uliti cel din urma zvon. Arar un pas rasuna monoton Pe trotuarul luciu si pustiu... La colt, în umbra, micul vizitiu Asteapta un tramvai întârziat: El si calutul lui, doi bieti fârtati, Batuti de vânt si ploi, Ce bine se-nteleg ei amândoi! Pe dupa gât el i-a trecut un brat, Si fruntea si-a-ngropat-o-n coama Tovarasului credincios si blând... Iar calul, nemiscat si el de teama Sa nu-i alunge visul prea curând, Ciuleste doar urechea, când si când, În linistea târzie ascultând... Si ninge peste ei si nu-si dau seama.

În farmecul serii Supuse-s tăcerii Cîmpiile-n floare, Doar luna bălaie Se scaldă-n păraie Încet curgătoare. e molcome vînturi Vin tainice cînturi Și glasuri ciudate... Căci duhul pierzării La marginea zării Din aripe bate ! Îndeamnă-ți fugarul Să taie hotarul Ca gîndul de iute ! N-auzi tu pe cale Cimpoaie, țimbale Și glas de-alăute ? Sunt iele măiastre Pe urmele voastre, Pe voi vă vînează ! Preasfînta Marie Din nalta tărie Ne aibă în pază ! Voinicul dă pinten, Fugarnicul sprinten Pornește, săgeată, Și zboară șoimește... Tîrziu ! Căci sosește Năprasnica ceată... La mijloc îi prinde Și-n juru-le-ntinde O horă păgînă.…

Se-ntorc iar zilele noroase, Cu negurile somnoroase, Si-amurgurile timpurii — Vin diminetile urâte Si noptile posomorâte Si lungi, si negre, si pustii… Copacii, despuiati si jilavi Si tristi ca cersetorii schilavi, Gem biciuiti de vânt si ploi — Podoaba lor de-odinioara O zdreanta putreda-i ce zboara Si-i tavalita în noroi… Veni-vor zilele senine, Vor râde florile-n gradine Sub arcul cerului senin… Veni-vor toate iar, stiu bine… Ci eu, cu toamna care vine, M-as duce, ca sa nu mai vin…Adăugat de: C-tin Andrei

Noapte,noapte...cui ma lasi Singur pe carari pustii? Parasit aceleiasi Palide melancolii. Stelele se sting in drum, Roua picura pe flori Unde sa-mi indrept acum Pasii mei ratacitori?

O grădină îngeri meșteri Zugrăvit-au la fereastră, Și e frig în casa noastră, Ca subt bolta unei peșteri Dormi, copile, dormi! Vântul în ogeag suspină, Mișcă-ntruna clampa ușii; Amorţit-au greieruşii Sub căuşul de făină – Dormi, copile, dormi! Ce ridici mânuţa mică?… Fulgii albi de nea se scutur: Peste cap îți zboară-un flutur, Ciripeşte-o rândunică… Dormi, copile, dormi!Adăugat de: Popescu Nicoleta

Asfinţeşte. Printre ramuri Aurite-n foc de soare, Tremură nenumărate Mici fereşti strălucitoare. Sub arţar, plecat, moşneagul Şade cu luleaua-n gură, Pare că-i cioplită-n piatră Luminoasa lui figură... Joacă în văzduh ţânţarii; Pe furiş, prin frunza rară, Ca un zgomot de şopârle Drăcuşorii se strecoară, Ici şi colo doar s-arată Printre crengile mişcate, Şi, pitiţi, şoptesc în umbră, Se ghiontesc, râd pe-nfundate... Dând semnal întregii cete, Cel din urmă-n fund dispare... — Caută-i de-acu, băiete! Mută stă grădina mare... Tresărind păşeşte-n taină, Doar prin foi adie vântul... Stă şi-ascultă... Unde-s oare? Nu se ştie ca pământul! Moşule, tu ştii, pesemne, Stai…

Ferestrele gem zguduite De vânt – e un viscol afară! Cum urlă, cum şuieră-n hornuri – Ce singur mă simt astă-seară… Sunt singur – şi-mi vine în minte Un biet îngeraş mititel, Biet înger cu-aripile frânte – Şi nimeni nu ştie de el. Îşi suflă în pumni, rătăcind Pe străzile necunoscute – Nu-i nimeni să-i poarte de grijă, Să-l mângâie, nici să-l sărute!...

De ce sunt trist, mă-ntrebi? O, iartă, iartă! Nu pot să-ţi spun... La ce ţi-aş spune ţie? De ce să-ntunec dulcea veselie Din ochii tăi cu jalea mea deşartă? Tu eşti un crin ce creşte pe cîmpie Şi poţi să stai de strajă-n rai, la poartă. Pe mine însă un blestem mă poartă Ca pe o frunză dusă-n vijelie... De aceea lasă clipele aceste Să uit ce-a fost şi ce va fi o dată, Si să visăm privind cum înserează Pînă s-o stinge cea din urma rază, Pînă ce umbra nopţii-ntunecată Ne-a coperi, cu-ncetul, fără veste... II De m-ai urî,…

I E secetă, şi de căldură Pe câmp porumbul se usucă, Mor vitele în bătătură, Şi norii vin... ca să se ducă... Prin sat aleargă paparude, Ţăranca apă le azvârle: Îşi scutur pletele lor ude Şi-s goale ca nişte şopârle... Ţăranii-n cârciumă s-adună; Pe câmp abia se mişc-o turmă, Tânguitor talanga sună — Ciobanul a rămas în urmă, Cu cotul rezemat în bâtă, El cată dus în depărtare. Dar seceta posomorâtă Se-ntinde fără de hotare... II Prin sat aleargă paparude Şi se-nvârtesc în danţ vioaie: Îşi scutur' pletele lor ude, Cântând descântece de ploaie. Un uliu sus, deasupra noastră, Din…

Trei vagabonzi la poarta-mi vin; Artisti - o mica trupa: Copiii dupa ei se tin, Si câinii dau sa-i rupa... Sunt doi micuti, e mama lor; Ea, cu flasneta-n spate. E-o zi de toamna, pic de nor, Dar cât de triste-s toate! Cu ochii dusi, ca în extaz, Ea cânta, si ei joaca, Îi cade parul pe obraz Si praful o îneaca. Ei joaca, sar si se-nvârtesc, Împiedicati în zdrente; Rasufla greu când se opresc Si fac la reverente. Întinde piciul istovit O palarie sparta: Comedia s-a ispravit, De-acu - la alta poarta... Pe urma celor ce s-au dus Vârtej…

La Nürnberg, în vechiul castel, Stateam rezemat de-o fereastra, Privind cum se-mbraca sub el Orasul în negura-albastra. Si purpur plutea în fâsii Prin negura vânata-a serii, Pe uliti stravechi si pustii Robite de vraja tacerii. Si cum ramasesem visând, Un clopot începe sa sune Asa de duios si de blând De parca o ruga ar spune... El suna, si alte-i raspund Cântând ca argintul de clare, Si-odata s-aude, din fund, Si clopotul domului mare! Si valuri de-adânci armonii Plutesc în fantastice zboruri, Parând ca sunt sute si mii De îngeri ce murmura-n coruri... Dar eu, ca furat de un val,…

A fost o fata de-mparat Frumoasa ca o zâna... A fost o fata de-mparat Cu ochi vicleni, cu par buclat, Cu inima pagâna. Sta visatoare-odata-n prag Si-un paj trecea pe scara, Sta visatoare-odata-n prag, Si-n treacat îi sopti: -Mi-esti drag, Mi-esti drag din cale-afara! A doua zi îi iese-n drum: -Mi-esti drag cât nu pot spune! A doua zi îi iese-n drum, Si fuge, izbucnind acum În hohote nebune... Iubite, sa-ti mai spun ai vrea, Cum s-a-ncheiat povestea? Iubite, sa-ti mai spun ai vrea?... Dar dac-ar fi povestea mea În rândurile-acestea?

Se tânguiesc Talangi pe cai, Si neguri cresc Din negre vai, Plutind pe munti... La fagadau, La Vadul-Rau, Sus, la rascruci, Vin trei haiduci Pe cai marunti... Graiesc încet.. Un scurt popas - Si spre bradet Pornesc la pas Cei trei calari... Sus, peste plai, Tacutul crai Al noptii reci Umbrind poteci, Se-nalta-n zari... Si neguri cresc, S-anina-n crangi; - Se tânguiesc Si plâng talangi Pe cai pustii... Se duc uitati Cei trei fârtati, Saltând în sa, Plutind asa, Ca trei stafii... Dar când ajung La cotituri, Un chiot lung Din mii de guri Darâma stânci... Haiducii mei Doinesc toti…

Au fost odată trei secerătoare Ce se iveau din lanuri pân-la brâu — Trei flori ce-acum se deschideau la soare, Acum piereau în aurul din grâu... Au fost odată trei secerătoare... Înşiră-te frumos, mărgăritare! Şi iată că, adus de întâmplare, Trecea un fiu de împărat în sus, Şi-a zis atuncea fata cea mai mare: ,,De m-ar lua pe mine-aş fi în stare Ca să-i îmbrac palatul cu un fus..." Înşiră-te frumos, mărgăritare! Şi-a zis atunci copila mijlocie, Străfulgerând cu secera, pripită: ,,De m-ar lua pe mine de soţie, Eu i-aş hrăni palatul cu o pită..." Dar el privi la ea…

Mi-e dor de-un vis aşa curat Şi alb ca albul de hermină, Să râd ca florile-n lumină, Să uit că ros e de vermină Copacul vieţii scuturat... Mi-e dor de tine, cea de ieri, Şi iar visez că sunt cu tine... Şi-atât de bine şi senin e Când visul vine să m-aline Cu dulci şi line mângâieri!... Visez că zâmbetu-ţi divin În cale iarăşi luminează-mi, Că iar la pieptu-mi vii să-ţi razămi Căpşorul scump, şi-adormi în pază-mi Ca-n vremile ce nu mai vin... Visez... dar visurile pier Curând, ca flori de brumă-atinse, Iar visul meu din urmă stins e... Cu…

Îmi place să mă satur bine, Pe urmă descheindu-mi vesta — Să mă aşez, lângă fereastră, Într-un fotel, să-mi fac siesta; Să-mi sun în buzunare banii, Să beau ciubuc, să sorb cafea, Privind de sus la toţi golanii Ce trec pe sub fereastra mea...

S-a înserat. Uşor se-nalţă fumul De prin ogeaguri către bolta vastă, Domol coboară turma de pe coastă, Umplând cu larma de talange drumul. Blând, florile, în liniştea lor castă, Îşi dăruiesc văzduhului parfumul, Şi noaptea-şi cerne peste toate scrumul... Ici-colo numai licăre-o fereastă... Un clopot plânge-o clipă, şi-apoi tace... Luceafărul în alba-i strălucire Răsare sus... Şi-atâta sfântă pace Domneşte-acuma peste-ntreaga fire, Că sufletul aripile-şi desface Ca să se piardă în nemărginire...

Da, mult mai bine ar fi fost Sa fi ramas în sat la noi, De-ai fi avut si tu vreun rost, De-am fi avut pamânt si boi. Ca suntem nevoiesi de tot, Si ai frati mici, si sunteti multi... Muncesc din greu, fac tot ce pot ? Si tot flamânzi, si tot desculti! Tu esti mai mare, mai destept ? Când oi muri, pe tine-i las, Si multe de la tine-astept: Nadejdea-n tine mi-a ramas. Noroc macar dac-ai avea Sa dai de vreun stapân milos: Sa-mi scrii mereu, cât' ei putea, Ca doar tu stii sa scrii frumos! Si-acuma ?…

Bine ai venit, april Lună răsfăţată! Zburd şi cânt, zglobiu copil, Ziulica toată!... Înainte-mi - câmp deschis... Stau fără de ţântă. Totu-i adâncit în vis, Prins de vrajă sfântă. Jos, pe dâmb, mă tolănesc, Fermecat de lene, Şi din ce în ce clipesc Tot mai des din gene... Somnul vine mângâios, Soarele mă-mbată, Parc-aud un basm frumos Cu: “A fost odată...î În auz îmi sună blând Zumzetul de-albine... Mândre zâne vin tinzând Braţele spre mine. Tainice spre mine vin Toate laolaltă, Râd şi-n jur de mine, lin, Prinse-n horă, saltă... Dar când sar să le cuprind, Caut cu-ntristare: Stol de…

Veniţi, viteji apărători ai ţării! Veniţi, căci sfânta zi a răsărit: E ziua mare a reînălţării Drapelului de gloanţe zdrenţuit! Veniţi din toate unghiurile zării, Să cucerim ce-avem de cucerit! La arme, cei de-un sânge şi de-o lege! La arme, pentru neam şi pentru rege! Când Patria ne cheamă sub drapel, Datori sunt toţi copiii ei s-alerge, Să-l apere, să moară pentru el! Ce credeţi voi, noroade nesătule, Că nu ne poartă grijă Cel-de-Sus! N-am înfruntat noi năvăliri destule Din miazănoapte, răsărit şi-apus! Adună-ţi, rege, oştile şi du-le La biruinţă-aşa cum le-ai mai dus! La arme, cei de-un sânge şi…

Cu parul nins, cu ochii mici Si calzi de duiosie, Aieve parc-o vad aici Icoana firavei bunici Din frageda-mi pruncie. Torcea, torcea, fus dupa fus, Din zori si pâna-n seara; Cu furca-n brâu, cu gândul dus, Era frumoasa de nespus În portu-i de la tara... Cata la noi asa de blând, Senina si tacuta; Doar suspina din când în când La amintirea vreunui gând Din viata ei trecuta. De câte ori priveam la ea, Cu dor mi-aduc aminte Sfiala ce ma cuprindea, Asemuind-o-n mintea mea Duminecii preasfinte...

Mergeam în întuneric şi fără nici o ţintă, Cu fruntea încreţită, cu ochii în pământ, Să plâng de mult uitasem, uitasem chiar să cânt, Căci fericit e-acela ce plânge-amar sau cântă Atuncea când se simte mai trist şi mai înfrânt! Şi ai venit odată cu mândra primăvară, Tu, primăvară mândră a vieţii mele, Li! Cum te văzu pribeagul, pe loc se-nveseli. Şi soare-n cer s-aprinse, şi ciocârlii cântară, Şi-un rai de viaţă nouă deodată ne-nveli. Şi s-a pătruns de farmec fiinţa mea întreagă Când tu mi-ai spus o vorbă şi mi-ai şoptit cu drag... Eu mă duceam spre moarte, tu…

Din bătrâne basne ştiu de-o închisoare, Peşteră adâncă, văduvă de soare, Aerul, de-o poştă, l-otrăvesc bureţii, Mucegai de veacuri spânzură pereţii, Şi-năuntru doarme Corbea somn de vrajă, Duhuri necurate lângă el ţin strajă. Doarme uriaşul, răsturnat pe spate, Ferecat în lanţuri pline de lăcate, Barba-l înveleşte ca un strat de iarbă, Viperi şi şopârle i-au clocit în barbă... Şi-nchisoarea-i largă de-ar cuprinde-o ţară, Totuşi lui i-atârnă picioarele-afară, Ba mai pe-ndelete dacă s-ar întinde, Două ţări alături ar putea cuprinde... Însă Corbea doarme... Pâní să se deştepte, Mult amar de vreme trebuie s-aştepte! Doar abia pe geană de-l atinge-o rază. Doamne,…

Măreţ amurg de sărbătoare Domneşte-n veselul oraş, Un nour arde-n depărtare Ca un tăciune uriaş. Se-ntoarce lumea din poiană, Călări, pe jos, boieri, norod: Aleargă o căruţă-n goană Din două salturi peste pod. Şi râd, şi chiuiesc, şi cântă Cei cari s-au grămădit în ea: Vârtej de pulbere s-avântă Când trec pe dinaintea mea! Sunt bolnav, moartea mă îmbie, Şi tot privesc la ei cu jind... Şi tot tresalt de bucurie Când văd pe oameni chefuind!