Author: Edmondo de Amicis

Marco este penultimul mic erou cu care am facut cu-noștința în anul acesta; ne mai ramane numai unul pentru iunie, caci nu mai avem decat doua examene lunare, doua-zeci și șase de zile de boala, șase joi și cinci duminici. Se simte parca și în aer ceva care ne vestește sfarșitul anului școlar. Copacii din gradina, stufoși și înfloriți, umbresc frumos aparatele de gimnastica. Elevii vin îmbracați în haine de vara. Ce frumos este sa privești la ieșirea din școala! Cata schimbare de acum doua luni! Parul lasat sa creasca pana pe ceafa, a cazut sub foarfecile barbie-rului, și capetele…

Vi s-a dat sa faceți descrierea monumentului ridicat conte-lui Cavour. Poți s-o faci. Dar nu poți sa pricepi acum, cine a fost contele Cavour. Deocamdata afla numai atat: a fost ani îndelungați primul-ministru al Piemontului. El a trimis ar-mata piemonteza în Crimeea, ca sa reînalțe prin victoria de la Cernaia gloria noastra militara cazuta prin înfrangerea de la Novara+. El a obținut ca 50.000 francezi sa treaca Alpii, ca sa alunge pe austriecii din Lombardia. El a guvernat Italia în epoca cea mai solemna a revoluției noastre. El a dat în anii aceia cel mai puternic avant sfintei unitați a…

Ninge întruna. S-a întamplat ceva trist azi dimineața cu zapada, cand am ieșit din școala. Baieții cum ajunsera pe Corso, începura sa se bata cu bulgari facuți cu zapada de aceea jilava, care, cand o strangi în maini, se face tare ca piatra. Trecea multa lume pe trotuare. Un om le striga: — Astamparați-va baieți! În minutul acela se auzi un vaiet îngrozitor ce venea din partea cealalta a trotuarului și un biet batran, caruia îi cazuse palaria, șovai și își acoperi ochii cu amandoua mainile, iar un baiețel care statea langa dansul striga din toate puterile: „Ajutor, ajutor!” Un…

Azi e întaia zi de școala! Ca un vis au trecut la țara, cele trei luni de vacanța! Mama m-a dus azi dimineața la școala Baretti, ca sa ma înscrie în clasa a III-a primara; mi-era gandul tot la țara și ma duceam la școala cu inima rea. Pe toate ulițele mișunau copii; cele doua librarii erau pline de parinți, care cumparau: ghiozdane, caiete, condeie, și în fața școlii se gramadise atata lume, încat portarul și polițistul abia puteau sa țina oranduiala la poarta. Pe cand stam langa poarta, simții ca-mi pune cineva mana pe umar; era profesorul meu din…

Bine zice tata! Profesorul era suparacios, fiindca nu-i era bine. Suplinitorul vine de trei zile, sa-l înlocuiasca. Suplinitorul despre care am mai vorbit, e un tanar mic și fara barba, care seamana mai mult a școlar. Chiar din ziua dintai, cand a venit suplinitorul, s-a facut mare larma în clasa, fiindca este prea bland și are o rabdare nespusa. Bietul om, striga mereu la baieți. — Tacere! Tacere! Va rog faceți liniște! Dar nu-l asculta ni-meni. Azi dimineața, baieții și-au ieșit din masura; zgomotul era așa de asurzitor, încat, nu i se mai auzea glasul deloc. El dojenea, se ruga:…

Îndata ce ma întorsei la școala, auzii o veste trista. De multe zile, Garrone nu ma venea pentru ca mama sa era rau bolnava și sambata seara, ea își dete sufletul. Ieri de di-mineața, îndata ce intra profesorul în clasa, ne zise: — Sarmanului Garrone i s-a întamplat cea mai mare ne-norocire ce poate izbi pe un copil. A murit mama lui. Maine, bietul baiat o sa vina la școala. Va rog, baieți, sa respectați grozava durere ce îi sfașie inima. Cand va intra, salutați-l se-rios și prietenește, nici unul sa nu glumeasca, nici unul sa nu rada cu el;…

În dimineața unei zile ploioase de martie, un baiețel îm-bracat țaranește, ud pana la piele și stropit de noroi, cu o le-gatura de rufe la subțioara, batu la poarta unui spital din Neapole. El dete portarului care îi deschise, o scrisoare și-l întreba de tatal sau. Avea un chip frumos, oval și oacheș, niște ochi negri, ganditori, și printre buzele lui groase și puțin desparțite una de alta, se zareau doua randuri de dinți albi ca laptele. Venea dintr-un sat din împrejurimile Neapolelui. Tatal sau, care plecase de acasa cu un an mai înainte, ca sa caute de lucru în…

Mulți parinți își așteptau copiii la intrarea școlii azi di-mineața. Între alții, negustorul de lemne, tatal lui Coretti, leit fiul sau; sprinten, voios, cu mustațile rasucite și cu pan-glica decorației la butoniera hainei. Am ajuns sa cunosc aproape pe toți parinții copiilor, vazandu-i atat de des. Vine o bunica ce are o scufița alba, cocoșata de batrana ce e; de o ploua, de o ninge, de o tuna: ea tot vine de patru ori pe zi, sa aduca și sa ia pe nepoțelul ei, care este în clasa I inferioara, îi scoate paltonul, i-l pune, îi potrivește cravata, îl scutura…

Tata m-a iertat. Eu însa, tot aveam inima îndoita, și mama, ca sa ma faca sa mai uit, ma trimise cu fiul cel mare al portarului, sa ma plimb pe Corso (Bulevardul orașului). Pe la jumatatea drumului, cand treceam pe langa un car cu lemne, ce statea dinaintea unei pravalii, auzii pe cineva strigandu-ma pe nume; era Coretti, camaradul meu, acela cu flaneluța cafenie și cu caciulița de blana de pisica. Saracuțul, era asudat și obosit de tot, caci ducea în spinare o sarcina de lemne. Un om ce se afla în car îi dadea lemnele rand pe rand. El…

Fiul directorul era voluntar în armata, cand a murit; de aceea bietul tata, cand ieșim de la școala, merge întotdeauna sa vada soldații trecand pe bulevard. Ieri trecea un regiment de infanterie. Vreo cincizeci de baieți începura sa sara împrejurul muzi-cii militare, cantand și batand tactul cu liniile pe ghiozdane și pe caiete. Noi, mai maricei, ședeam la o parte pe trotuar, și priveam, adica: Garrone, care e strans în hainele lui cele înguste, mușca dintr-un codru de paine; Votini, acela care este totdeauna frumos îmbracat; Precossi, baiatul lacatușu-lui, ce poarta costumul tatalui sau; Calabrezul, Zidarașul, Crossi, rautaciosul Franti și…

A trecut și acest an școlar, Enrico draga, și ma bucur ca, drept amintire a ultimei zile, îți ramane întiparit în minte chipul viteazului baiat, care și-a dat viața, ca sa scape pe aceea a prietenei sale. Peste cateva zile o sa te desparți de profesorii și de camarazii tai și, pe langa aceasta, am sa-ți dau și o veste trista. Desparțirea n-are sa fiee numai pentru cateva luni, ci poate chiar pentru totdeauna. Tatal tau din cauza profesiei sale este silit sa paraseasca Turinul și noi, firește, o sa mergem cu dansul. Plecam la toamna, astfel ca tu vei…

Bietul Zidaraș e așa de rau bolnav! Profesorul ne-a spus sa ne ducem sa-l vedem și ne-am hotarat sa mergem împreuna: Garrone, Derossi și cu mine. Stardi ar fi venit și el, dar pentru ca profesorul ne-a dat la compoziție descrie-rea monumentului lui Cavour, ne spuse ca trebuia sa se du-ca sa vada monumentul, ca sa faca descrierea mai exacta. Chemaram și pe Nobis, numai așa de încercare, dar îngam-fatul acela ne-a raspuns: — Nu! fara sa mai adauge ceva. Nici Votini nu vru sa vina cu noi; poate ca-i era teama sa nu-și umple cu var haina lui cea…

Zidarașul a venit azi la noi. Era îmbracat cu haine vechi de-ale tatalui sau, pline înca de var și de ipsos. Tata îl aștepta chiar cu mai multa nerabdare decat mine. Ce bine ne paru cand îl vazuram! Cum intra pe ușa, își scoase palaria cea zdrențaroasa, uda de zapada, o mototoli și o varî în buzunar. Apoi înainta cu umbletul acela al meșteșugarului obosit și se uita în dreapta și în stanga. Cum ajunse în sufragerie și vazu tabloul care înfațișeaza pe Rigoletto, un caraghios cocoșat, îi facu obișnuita lui strambatura: „botul de iepure”. Nu te poți opri de…

Nu ma îndoiesc ca Stardi nu se plange niciodata de pro-fesorul sau ca tine. Ai zis ca profesorul vostru era ieri cam suparacios. Chipul cu care ai spus aceasta, arata ca-ți este cam ciuda. Ia gandește-te de cate ori ești tu suparacios, și cu cine! Cu tatal tau, cu mama ta; suparare care, fața de ei, devine o crima. Și cu drept cuvant poate fi cateodata supa-racios, sarmanul vostru profesor, caci ia gandește-te de cați ani se obosește cu baieții. O fi avut, nu zic, mulți baieți buni și iubitori, dar cați vor fi fost nerecunoscatori, cați vor fi abu-zat…

Cum intra în clasa, profesorul, azi, la orele doua, chema pe Derossi și-i spuse sa înceapa cuvantarea. Acesta, stand în picioare langa catedra, cu fața catre noi, începu sa rosteasca cuvantarea, roșindu-se la fața și ridicand din ce în ce glasul sau cel limpede și rasunator: „Sunt acum patru ani de cand, în ziua și în ora aceasta, sosea în fața Panteonului, la Roma, carul mortuar cu rama-șițele lui Victor Emanuel, cel dintai rege al Italiei unite! El a murit dupa douazeci și noua de ani de domnie, în cursul carora scumpa patrie, zdrobita și rupta în șapte state, apasata…

Sunt încredințat ca și Stardi din clasa mea ar fi în stare sa faca ceea ce a facut micul scriitoraș florentin. Azi dimineața, doi baieți au fost cat se poate de fericiți la școala: cel dintai, Garoffi, nebun de bucurie, pentru ca ba-tranul funcționar îi daduse înapoi albumul, înavuțit cu trei timbre din republica Guatemala, pe care el le cauta de mult: cel de-al doilea, Stardi, fiinca luase a doua medalie, era cel dintai din clasa, dupa Derossi. Toți am fost uimiți. Cine ar fi zis una ca asta în luna lui octombrie, cand tatal lui Stardi, aducandu-l la școala,…

Profesoara mea s-a ținut de cuvant; a venit azi pe la noi, tocmai cand era sa ies cu mama, sa ducem ceva rufe unei femei sarace, recomandata într-un ziar milostivirii publice. Profesoara mea nu venise de un an pe la noi; deci o primiram toți cu multa bucurie. Este tot așa de slaba și e tot cu valul ei verde la palarie, îmbracata foarte simplu și piep-tanata rau, caci n-are vreme, saracuța, sa se dichiseasca. Pa-re a fi și mai șubreda decat în anul trecut și are vreo cateva fire de par alb, tușește mereu. Mama o întreaba: — Cum…

Sunt cațiva ani de atunci! într-o dimineața de decembrie, un vapor mare parasea Liverpool și pornea spre insula Malta. Pe el se aflau peste doua sute de persoane, socotind și cei șaptezeci de marinari ai echipajului. Capitanul și mai toți marinarii erau englezi. Printre calatori se aflau și cațiva italieni: trei doamne, un preot și o trupa de muzicanți. Timpul era întunecos. Un baiat italian, cam de doisprezece ani, frumos la fața, statea singur la o parte, în salonul calatorilor de clasa a II-a. Era cam mic pentru varsta lui, dar voinic și, dupa chipul lui îndrazneț și hotarat, se…

Da, nu zic, așa o fi; dar eu stimez cu mult mai mult pe Precossi și nu-mi inspira același simțamant ca Stardi. Precossi e fiul lacatușului: e un baiețel mic și plapand, cu pri-virea trista și blanda, e sfiiciosul acela, care cere mereu ier-tare tuturor și care deși bolnavicios, totuși învața foarte bine. Tatal sau a cazut în darul beției, se întoarce acasa beat mort, îl bate fara mila și, fara sa aiba vreo vina, îi azvarle carțile și caietele. Bietul baiat vine adesea la școala: cu vanatai pe obraz, cu ochii roșii și umflați de plans, și, cu toate…

Precossi a venit ieri acasa, la mine, cu Garrone. De-ar fi fost copii de rege, nu cred ca li s-ar fi gasit o sarbatoare mai frumoasa. Garrone nu venise niciodata; de felul lui e cam salbatic și apoi cand se vede așa de mare, îi e rușine ca e în clasa a III-a. Cand auziram clopoțelul, alergaram cu toții sa le deschidem ușa. Crossi n-a venit, fiindca tatal sau a sosit în sfarșit din America, dupa o lipsa de șase ani. Mama saruta pe Precossi: tata îi prezenta pe Garrone, zicandu-i: — Baiatul acesta nu este numai un baiat bun,…

Frumos a fost, Enrico, avantul cu care te-ai aruncat în brațele mamei tale, cand te-ai întors de la școala, dupa lecția de religie. Profesorul ți-a destainuit lucruri mari și mangaietoare. Da, Dumnezeu, ne-a aruncat pe unul în brațele celuilalt, nu ne va desparți pe veci; cand vom muri nu ne vom zice înfioratoarele și deznadajduitoarele cuvinte: mama, tata, Enrico, n-o sa ne mai vedem niciodata! Nu, caci ne vom revedea într-o a doua viața, în care cel ce a suferit mult în aceasta va fi rasplatit și va regasi pe iubiții sai într-o lume fara pacate, fara lacrimi și fara…

Ziua aceasta e consfințita pentru amintirea morților. Știi tu, Enrico, la care morți trebuie sa te gandești astazi? La aceia care au murit pentru voi, pentru copii. Cați au murit și cați mai mor necontenit! Ganditu-te ai tu, vreodata ce de pa-rinți și-au scurtat zilele muncind pentru copiii lor; ce de ma-me s-au coborat în mormant înainte de vreme, sfarșite de lipsurile ce-și impuneau ca sa susțina pe copiii lor? Știi tu ce de mame au pierit, s-au înecat, au înnebunit, pentru ca le-au murit copiii? Gandește-te ce de profesoare au murit tinere, mistuite de ostenelile școlii, fiindca iubeau copiii…

Aseara ma uitam la tine de pe fereastra, cand te întorceai de la profesorul tau. Te-ai lovit de o femeie. Baga de seama cum mergi pe strada. Și acolo sunt datorii de îndeplinit. Da-ca-ți masori pașii și mișcarile într-o casa particulara, de ce n-ai face tot așa și pe strada, care e casa tuturor? Adu-ți amin-te, Enrico! De cate ori întalnești: vreun moșneag, vreun sa-rac, vreo femeie cu un copil în brațe, vreun olog cu carjele la subțioara, pe un om încovoiat sub o povara, o familie în doliu, fa-le loc cu respect. Trebuie sa respectam: batranețea, saracia, dragostea materna,…

Ieri seara, dupa ce am ieșit de la școala, m-am dus sa vad pe profesorul meu, care e bolnav. S-a îmbolnavit de prea multa munca. Cinci ceasuri de lecții pe zi, o ora de lecții de gimnastica și înca doua ceasuri de lecții seara la mește-șugari; asta înseamna sa dormi puțin, sa mananci pe apucate și sa te framanți de dimineața pana seara! Și-a prapadit sana-tatea. Bine zice mama. Mama ma aștepta în gang: eu urcai scarile singur și întalnii pe profesorul cu barba neagra, Coatti, cel care spe-rie pe toți și nu pedepsește pe nimeni; el se uita la…

S-ar fi zis ca biata profesoara a voit sa-și sfarșeasca anul școlar; caci saracuța a murit numai cu trei zile înainte de a-și sfarși lecțiile. Poimaine o sa auzim cea din urma povestire lunara. Titlul ei este „Naufragiul” și apoi… s-a sfarșit! Sambata, 1 iulie, încep examenele. A mai trecut un an! De n-ar fi murit biata mea profesoara, s-ar fi sfarșit cu bine. Cand ma gandesc la ce știam în octombrie trecut, îmi pare ca știu acum mult mai mult. Cu cate lucruri noi mi-am înzestrat eu mintea! Scriu mai bine și-mi exprim mai lamurit gandurile mele; aș putea…

Numai unul singur dintre noi era în stare sa rada cand Derossi rostea cuvantarea asupra înmormantarii regelui Victor Emanuel, și Franti rase. Nu pot sa-l sufar, pentru ca este un rautacios. Cand vreun parinte vine la școala, ca sa se planga de fiul sau și cere ca sa fie pedepsit, el se bucura. Cand unul din noi plange, el rade. Tremura de frica lui Garrone și bate pe Zidaraș, pentru ca este mic; necajește pe Coressi pentru ca are o mana usca-ta; cuteza chiar sa-și rada de bietul Robetti, pentru ca umbla în carje, își bate joc de sarmanul Precossi,…

Azi dimineața am sfarșit examenul oral. La ora opt și un sfert începura sa ne cheme patru cate patru în sala cea mare. Directorul și patru profesori, între care și domnul pro-fesor Perboni, stateau în jurul unei mese învelite cu postav verde. Am fost chemat și eu printre cei patru dintai. Drept sa spun, bun e profesorul nostru! Azi dimineața am vazut mai bine decat oricand, ce mult ține la noi! Nu ne pierdea nici o clipa din ochi. Cand vedea ca ne încurcam în raspun-suri, schimba fețe, fețe, și daca raspundeam bine, se înve-selea, ne facea o mulțime de…

Mama e foarte buna și sora mea, Silvia, e ca și dansa: are o inima tot așa de mare și de generoasa. Stateam aseara și copiam o parte din povestirea lunara: „De la Apenini pana la Anzi”, din care profesorul ne-a dat fiecaruia sa scriem cate nițel, e foarte lunga. Silvia intra pe varful picioarelor și-mi spuse repede și cu vocea înabușita: — Vino cu mine la mama! I-am auzit azi dimineața vor-bind. Tatii i-au mers afacerile rau; era mahnit. Mama cauta sa-l încurajeze. Suntem stramtorați, înțelegi? Nu mai avem bani. Tata spunea ca trebuie sa ne lipsim de cate…

Carnavalul fiind pe sfarșite, tot orașul e pus în mișcare. În toate parțile se ridica corturi de comedianți și de acrobați. Sub ferestrele noastre avem un circ facut tot din panza, în care dadeau reprezentații niște comedianți venețieni; sar-manii n-au decat cinci cai. Circul este așezat catre mijlocul pieței și mai la o parte sunt trei caruțe mari în care come-dianții dorm și se îmbraca pentru reprezentații. Aceste caru-țe sunt întocmai ca niște casuțe pe roate: au ferestre și un coș de unde iese mereu fum. Cand ferestrele lor sunt des-chise, se vad scutece de copil mic întinse. O femeie…

Ce plimbare frumoasa am facut ieri cu tata! Iata în ce împrejurare: Ieri seara la cina, cand își citea ziarul, tata striga deodata cu bucurie și ne zise: — Și eu, care-l credeam mort de douazeci de ani! Știți pe profesorul meu din școala primara, bietul Vincenzo Crosetti, iata-l ca traiește înca! E de optzeci și patru de ani! Citesc aici ca ministrul i-a acordat medalia „Bene-Merenti” pentru șaizeci de ani de profesorat. Șaizeci de ani, înțelege-ți voi? Și numai de doi ani nu mai da lecții! Bietul Crosetti! La Condova, soțul gradinaresei noastre de la vila din Chieri. Apoi…