Author: Geo Bogza

Aş vrea să fiu cinci minute, numai cinci minute, poet: Unul dintre acei oameni extraordinari pe care zeii îi înaripează Când vor să exprime în vesuri o suferinţă sau o bucurie şi-n acele versuri se recunosc apoi milioane de oameni, iar generaţii întregi le ştiu pe de rost şi de câte ori le aud sunt cuprinse de aceeaşi adâncă emoţie. Aş vrea să fiu, numai cinci minute, un astfel de om privilegiat, Pentru a ţese-, şi nimeni să nu-l găsească înjosit- vesmântul poeziei în jurul celei mai banale întâmplări cu putinţă, întâmplare ce pe mine m-a emoţionat la culme, şi…

« Sa-l legam », ne gândeam, « sa-l legam ». Dar nu stiu cum se face Ca n-ajungea frânghia. « Sa-l legam », ziceam, « sa-l legam ». Dar am bagat de seama Ca gardul era putred. « Sa-l legam » ne-ndemnam, « sa-l legam ». Când iata ca vazuram Ca nu aveam pe cine.

Printre ceilalți copaci, liniștiți, el părea aproape nebun: Multiplu se ridica din pământ cu zeci de brațe Pe care exaltat le flutura în vânt. Însuflețit era - și străbătut de atâtea fluide Încât privirilor noastre păru un frenetic dirijor Conducând, plin de pasiune, Simfonia glacială a Eterului. Incoruptibilă dimineață de iarnă cu cerul senin Când tot universul cânta, ca o orgă de cristal Sunetul fiindu-i atunci rostul unic, esențial. Sub multele ramuri, fremătătoare, patetice, Totul fu muzică: întinderea lumii și durata ei Păduri, oceane, milenii și ere, o, cum le-am auzit! Arătând stelelor drumul, iar vremii cadența secundelor El purta…

Mult am mai fost eu pus la colţ, în genunchi: « Bogza Gheorghe, de ce nu deschizi gura, de ce taci ?. Treci la colţ, în genunchi, pe coji de nuci ! ». E drept, nu prea învăţam la istorie. Dar şi istoria, mai apoi, cât m-a pus la colţ ! « Geo Bogza, de ce nu închizi gura ? de ce nu taci ? Treci la colţ, în genunchi, pe coji de nuci ! ». Şi pe cranii de oameni. Şi chiar pe craniul meu, Să învăţ lecţia. Să învăţ bine lecţia ! Să nu mai urlu când îmi…

Ioana Maria, tu ești acum departe, tu ai vrut întotdeauna să fii departe, Ioana Maria. Tu ai iubit mările pe care corăbii plutesc zile și nopți la întâmplare, și porturile unde se întorc pescuitorii de corali tu le-ai iubit de asemeni, munți acoperiți de zăpezi, insule și orașe necunoscute, tot ce n-a fost aici și a fost departe, tu ai iubit, și depărtările au cântat în tine asemeni unor harfe, toate cântecele pământului și ale mărilor, cântece pentru călătoriile fără sfârșit, pentru călătoriile fără urmă pentru toți cei ce se desprind de țărmuri și se duc departe, și nici un…

Greieri cântă în iarbă. Privighetori, în pădure. Ciocârlia, în înaltul cerului. Dar glasul leului se aude de departe Şi până departe înfioară pustiul...

Pe sub razele lunii veneau Atât de pierduți de parcă visau. Cânta undeva, cineva la vioară Frumusețea albastră a nopții de vară. Pe sub razele lunii treceau Atât de ușor de parcă pluteau. Cânta undeva, cineva la vioară Frumsețea nebună a nopții de vară. Pe sub razele lunii se duceau Atât de pierduți, de parcă mureau. Sf. Gheorghe 1975

Acum îşi împlinea poetul visul lui de tăcere universală strânsese în dinţi virtutea peşterilor mute ca o glandă o grefase în laringele vorbăreţilor iar a doua zi oraşul se zvârcolea ca pompeiul sub lavă tăcerea se întindea pretutindeni, nemiloasă, distrugătoare o femeie a dat să râdă şi gura i s-a umplut cu vată neauzite se îvârteau plăcile de patefon sub acul giafragmei buzele se deschideau în gol, nicio vorbă n-a mai putut fi rostită, dezastru total, iremediabil, din beregăţi tăcerea cobora în oase, nemaiavând niciun rost, urechile se desprindeau veştede de pe cap pe străzi câinii le înşfăcau lacomi de…

Cred în vârsta mea, în atributele fiecărei vârste, în datoria intensificării acestor atribute. Cred în neexistența existențelor imperios necesare. Cred în bronzul cuvintelor sunate din veacuri. Cred în pisici. Cred în miracolul vorbelor goale. Cred în absurd. Cred în perversitatea florilor, fecioarelor. Cred în orizonturile estetice deschise de psihanaliză. Cred într-o finalitate cu forme inimaginabile, dar cu repercusiuni anticipat retroactive asupra sufletului contimporan. Cred în sex. Cred în țipete. Cred în galoși și prezervative. Cred în vocea străbunilor insinuată la fluxul inimii. Cred în sabia peniței. Cred în visuri. Cred într-o viziune sexuală a întregului univers viu.

Se plâng de mine paduchii ca nu-i iubesc. Recunosc: - Nu-i iubesc. Se plâng de mine sobolanii ca nu-i pup în bot. Recunosc: - Nu-i pup în bot. Se plâng de mine hienele ca nu ies cu ele la plimbare. Recunosc: - Nu ies cu ele la plimbare. Cu toate aceste spurcaciuni nu vreau sa am a face, Chiar daca ar fi sa nu întrezaresc macar, Nirvana.

pe plaiuri oltenești femei cu carne albă fiori reci cu fluvii de senzații Dunărea... Morcovi cartofi varză carne c a r n e CARNE C A R N E zăpezi suflet destrămat cum nebuloasele cerești în cetatea apelor iubind amarnic rătăciri încolăciri de șarpe cu salturi nebunești un dor cumplit - apoi otrăvuri și iubiri trup omenesc sonor în noaptea simțurilor plângând flămând Arcuș isteric de vioară Solfegiind pe trupul tău de fecioară magnet tăinuit corpul dorit atrage respinge respinge atrage 3 mai 1927

Într-una din noptile mele am facut dragoste cu o servitoare Totul a fost pe neasteptare – si aproape fara voia mea. Era undeva într-un oras murdar de provincie Si locuiam la prietenul meu din copilarie. Într-o seara am ratacit singur pe strazi – si când m-am întors Servitoarea facea patul în camera mea Era o servitoare tânara si negricioasa Mi-a spus ca toti ai casei sunt plecati în oras la plimbare A zâmbit Si a trecut pe lânga mine de nenumarate ori. Eram destramat în seara aceea si n-aveam nici o pofta sa fac dragoste Dar servitoarea era tânara Nu…

Pe dealul batut de soare Copilul paste cireada de bivoli. Pe dealul batut de soare Copilul adoarme si viseaza ca Bivolii îl zdrobesc mugind în picioare. Copilul viseaza si tipa în somn Iar bivolii pasc nepasatori Si nimeni nu stie ca acolo se naste În spaime cumplite un poet. Pe dealul batut de soare Bivolii habar n-au de nimic Dar tot sunt buni la ceva.

Rătăceam parcă printr-un oraş al câinilor. Câini, numai câini treceau pe stradă: Unii într-o parte, alţii în alta. Toţi purtau câte o servietă gălbuie şi treceau, plini de importanţă, într-o parte şi alta. Mirarea mea n-ar fi fost atât de mare şi nici spaima ce m-a lipit de ziduri Dacă din privirile pe care mi le aruncau N-aş fi înţeles că servietele lor erau croite Din piele de om.

Cu genunchii la gura, cu pumnii strânsi, Dorm pruncii în pântecul mumelor, Gingase semne de intrebare. Cu trupul drept, cu fata în sus, Dorm mortii în adâncul pamântului, Rigide semne de exclamare. Ce-or fi aflat? Ce categorici sunt!

Alunec cu gândul, cu visul prin muntii Bucovinei Înca mai sunt cerb salbatec, puternic si nebun Pe tine te duc cu mine, mireasma  aglicinei Când iarasi sunt cerb salbatec, puternic si nebun Si-alunec cu gândul, cu visul prin muntii Bucovinei. Pe tine te duc, iubito, în vastele mele spatii În codrii uriasi de fag si de gorun Sub roua eterna a marilor constelatii Iar numele-ti de aur în cornul lunii-l sun Când lunec ca gândul, ca visul prin muntii Bucovinei.

Este o bucată de os cu măduva pietrificată. Dacă îl apeși pe ceva plânge cu linii zgâriate. A fost născocit pentru a se găsi de lucru spațiului dintre ureche și țeastă. Servește și de higrometru: se încearcă cu el umiditatea limbei. Sînt unii oameni care îl întrebuințează la scopuri cu totul mârșave. Scrie cu el. Adică fiecare sunet ieșit din gura omenească - în ultimul timp s-a ajuns a se prinde chiar gândurile nerostite - este pus în vârful creionului și fixat pe hârtie ca o muscă. Ceea ce eu nu aș face niciodată. A dormi cu țigara în gură…

Orice om pe care nu pot să-l iubesc este pentru mine un izvor de adâncă tristeţe. Orice om pe care l-am iubit şi nu pot să-l mai iubesc, înseamnă pentru mine un pas spre moarte. Atunci când n-am să mai pot iubi pe nimeni, am să mor. Voi, cei care ştiţi că meritaţi dragostea mea, aveţi grijă să nu mă ucideţi.

S-ar putea ca într-o a şaptea dimensiune Soarele să fie un chibrit cu care Cine Şte Cine Îşi va fi aprinzând ţigara, Şi mai mult nu va ţine. Cine o fi? Şi câte ţigări va fi fumând pe zi?

Îngerul mi s-a arătat, grăind: "Am venit din porunca Domnului. Tu calci prea des poruncile Domnului". "Îngere - am mărturisit - păcatele mele sunt multe și mari. Spune, ce-mi poruncește Domnul?" "Să te iubești pe tine însuți cum îl iubești pe aproapele tău". "O, Îngere - am suspinat -, Mi-e teamă că iar n-am să-l ascult pe Domnul. Spune-mi, cât de rău e în iad?"

Orice om pe care nu pot să-l iubesc este pentru mine un izvor de adâncă tristețe. Orice om pe care l-am iubit și nu pot să-l mai iubesc, înseamnă pentru mine un pas spre moarte. Atunci când n-am să mai pot iubi pe nimeni, am să mor. Voi, cei care știți că meritați dragostea mea, aveți grijă să nu mă ucideți.

Totul ma chinuia atunci, faptul ca aveam zece degete în loc de o suta, sau mai bine unul singur, putând sa se prefaca în fulger, ca trebuia sa calc pe pamânt în loc sa zbor, sau mai bine sa ma aflu într-o mie de locuri deodata, totul ma chinuia atunci, dragostea dintre barbat si femeie, pe care eu as fi vrut-o altfel, suprapamânteasca,o întâmplare fantastica, la care sa ia parte oceanele, sine buloasele, cu toata întinderea si profunzimea lor, deznadajduit eram si plin de o crunta revolta împotriva mizerei conditii umane, visând mereu flacari mari, apocaliptice, care sa prefaca în…

Cineva din mine, caruia nu i-a ramas straina nici o suferinta Are, de când ma stiu, sapte mii de ani. Cineva din mine, care nu se lasa corupt de glorii desarte Are, cu tot mai multa îndaratnicie, saptesprezece ani. Iar vârstele obisnuite ale vietii omenesti Nu îmi ating în nici un fel esenta.Am avut toata viata sapte mii de ani, Dar trecând prin ispitele si ticalosia lumii, Iconoclast si tot mai plin de revolta, Am sa mor de saptesprezece ani.

lui Ilarie Voronca Ce frumos era la piatra neamţ Aerul tare ca un poem de geo bogza Şi munţii deranjaţi de ultima furtună Ca mai demult pe crestele aspre ale carpaţilor La trecătoarea de stânci colţuroase bratocea Unde ciobanul întâlnit se masturba în aer liber Şi câinii de la stână lingeau pe piatră sperma. Era frumos ciobanul şi cât de feciorelnic Acolo pe crestele aspre ale carpaţilor Arăta felul pur în care el ştie să facă dragoste Sămânţa, ca un scuipat, făcea pe stâncă: plici Câinii ciobăneşti o înghiţeau cu lăcomie Nu rămânea nici o murdărie. Şi totul era atât…

Toti ma vânau. Facându-si pe seama mea tot felul de iluzii, ma vânau. Unii credeau ca sunt morun. Si se vedeau în fata castroanelor cu caviar. Toti ma vânau. Convinsi ca norocul le-a scos în cale o prada nemaipomenita, ma vânau. Unii credeau ca sunt casalot, Si le sticleau ochii socotindu-mi tonele de grasime. Toti ma vânau. Urmarindu-si cu îndaratnicie lacoma lor fericire, ma vânau. Toti ma vânau.U rmarindu-si cu îndaratnicie lacoma lor fericire, ma vânau. Iar eu nu eram decât bietul catarg Al unei corabii de mult sfarâmate.

Daca îl ascult cu urechea dreapta Ceasul meu bate clipele vietii mele. Daca îl ascult cu urechea stânga Ceasul meu bate clipele vietii tale. Daca îl ascult cu osul fruntii Ceasul meu masoara durata universului. Daca îl arunc în apa Dau înapoi cu un regn si devin copac. Daca îl arunc în foc Dau înapoi cu doua regnuri si devin piatra. Daca îl arunc în neant Si îl ascult cu memoria mortilor Dau înapoi cu trei regnuri Si devin Cuvânt.

Era toamnă Erau şi nişte castani Şi o bancă. Eu şedeam Eram palid şi poate frumos Şi mă gândeam. Atunci s-a oprit un tramvai S-a dat jos o femeie Dar era îmbrăcată foarte bine Era deci o cucoană. Tramvaiul a plecat Strada rămăsese goală Atunci femeia s-a aplecat Şi-a ridicat încet rochia Până la genunchi Şi pe urmă mai sus Avea nişte pulpe rotunde, frumoase Şi ciorapi eleganţi de mătasă A stat mult până şi i-a potrivit; Eu o priveam pierdut de pe bancă Şi cineva plângea, agoniza, murea în mine Încât femeia s-a ridicat Şi m-a văzut. Era o…

Nici o corabie nu s-a întors vreodata Din marile sudului sau de la capricorn Atât de pura si eleganta fregata, Cum se intoarce toamna Orion. Peste paduri inverzite n-a stralucit nicicând Lumina lui alba. Nici pe pajisti de fin. Oceane si munti il vad primavara plecând si cerul nu-si mai afla multa vreme stapân. Octombrie urca din nou peste gradini inaltele-i catarge cu vârfuri de platina si toata iarna, apoi, corabia de lumina Deasupra lumii uimite se clatina. Rege al constelatiilor din septentrion Mereu lunecând peste lumi inghetate sa strabate noaptea marele Orion, Corabie leganata în eternitate.

Tu ai iubit, și depărtările au cântat în tine asemeni unor harfe, toate cântecele pământului și ale mărilor, cântece pentru călătoriile fără sfârșit, pentru călătoriile fără urmă pentru toți cei ce se desprind de țărmuri și se duc departe...