Author: Ion Pop Reteganul

Poveste din Salaj, comunicata de plugarul M. Bene din Supurul de Sus. A fost ce-a fost, ca de n-ar fi, nu s-ar povesti. A fost odata o muiere vaduva, îi murise adica barbatul şi ea ramase cu trei copii: doi feciori şi-o fetiţa. Şi nu era saraca vaduva, ca barbatu-sau, fie iertat şi maie1 pe unde a înserat, fusese un om foarte harnic; avea o moşioara buna, avea boi şi plug de putea ara ea de ea, fara de a se mai însambra2 cu alţii, şi mai avea ea cate ceva, ştii cum au muierile care raman dupa oamenii harnici.…

A fost odata ca niciodata… Au fost odata trei pacurari la o stina. Intr-o seara, mulgand oile la strunga, auzira la o departare o strigatura puternica. Toti se cutremurara. Pacurarul cel mai tinar, numit Petru, zise: – Eu ma duc intr-acolo, sa vad ce poate sa fie. – Ba tu nu te duce; mai bine sezi locului, caci cine stie ce va fi acolo, zisera cei doi. – Ba ma duc. – Bine, bine, raspunsera ceilalti, daca ti se va intimpla ceva, tu vei vedea. – Eu voi vedea. Atunci isi lua ciomagul cel mare, cojocul in spate si pleca…

Zice c-a fost odata un om şi, cand era sa moara, chema pe cei trei fii ai sai la pat şi le zise: – Dragii mei copii, daca voi muri eu, voi sa-mi faceţi la mormant un foc din nouazeci şi noua de cara de lemne şi nouazeci şi noua cara de paie. Şi dupa ce-a murit batranul, au adunat nouazeci şi noua cara de paie şi nouazeci şi noua cara de lemne. Într-o zi pe-nserate erau toate aci, dar cand dau sa le-aprinda – pace! lemnele erau jilave, iasca n-aveau sa scapere, iar la casele din apropiere nu vedeau…

Au fost odata doi imparati vecini cu tarile si vecini buni, ba inca mai erau si neamuri, asa mai departe, a cincea, a sasea spita. Unul era Imparatul-Galben, iar altul Imparatul-Verde. O data, din ce din ce nu, dau la pricina. Apoi pricina-i poama dracului, in loc sa se domoleasca, tot mai mare se face, pana ce ajunge la bataie, se-ncaiera cum e data. Imparatul-Verde avea armata mai putina decat Imparatul-Galben, de aceea el se si cam temea de acela si incepu a cere ajutor de la alti crai si imparati: de la Imparatul-Rosu, de la Printul-Albastru si de la…

Auzita şi scrisa în Sancel. Pe vremile pe cand era iobagia cea grea, traia un om sarac într-o coliba din padurea domneasca, caci era pazitor la padurea aceea. Odata a mers domnul la padure şi, parandu-i-se ca padurarul ar fi dat cuiva lemne fara slobozenie domneasca, atata l-a batut, pana ce l-a lasat mort. Muierea padurarului, cu un copil ca de 3-4 ani, plangea şi se ruga la domnul sa nu mai bata pe bietul om, ca nici vreascuri n-a dat cuiva fara porunca domneasca, necum lemne. Dar domnul nu vru sa creada, ci, dupa ce omorî pe padurar, se…