Povesti Pentru Copii

Spun corăbierii că în Marea Moartă Văduvă-i de viață apa, din vechime, Niciun strop de suflet undele nu poartă Și pe Marea Moartă nu vâslește nime. Cerul Palestinei, spun corăbierii, Baldachin de ceață flutură pe maluri, Neștiind nisipul rostul primăverii, Doarme apa mută în tăcute valuri. Ocolind-o pururi păsări călătoare, N-o ating în cale pribegiri […]

Ce mort frumos s-a deșteptat în mine Sub farmecul atingerilor tale… O stea s-a smuls din negura din vale Și-a răsărit o floare pe ruine. Cu-nfrigurări de visuri triumfale Viața iar mi-a fulgerat prin vine Și tainice nemărginiri senine Mi s-au deschis strălucitoare-n cale. Femeie, tu, solia primăverii, Tu mi-ai vrăjit misterul învierii Și oaza […]

Zadarnic plânge vântul şi nucii plâng, bătrânii, Frăgarul din ogradă, şi cumpăna fântânii… Şi plânge mama biata… şi cum ar vrea s-o-nşele Povestitorii jalnici ai pribegirii mele. La mine vii cu cartea, cu gând să-mi dai canoane, Şi vrei să mă cumineci, părinte Solomoane, Cucernic faci agheasmă, şi mâna ta, părinte, Stropeşte casa tatii, ca […]

Pustietate arsă mi-e sufletul acuma, Se plimbă râsul morţii şi-mi strigă din ţărână, Nici nu-mi mai vine-a crede c-abia-i o săptămână De când dormea cu mine şi cântecul şi gluma. De-atunci s-a stins în neguri puzderie de stele Ş-un roi de vise albe ce-mi adumbrea păcatul, Azi trupul mi se frânge în friguri vinovatul, Şi […]

Departe-aş vrea de-aici să vii, În alte lumi senine, În dimineaţa de Florii Să mă cunun cu tine. Să ne-aşezăm în sat la noi, S-avem în deal o casă, Să fiu cel mai cuminte-n sat, Şi tu, cea mai frumoasă. Să vie şi mama la noi, Că-i necăjită tare, Să aibă tihn-un an ori doi, […]

I-am zis într-un amurg de vară, Robit de chipul unei stele: Durează, suflete măiestre, Altar nădăjduirii mele! I-am dat temuta mea comoară, Temeiul sfânt al suferinţii, Argintul visurilor toate, Şi marmura curat-a minţii. Şi el mi-a întruchipat altarul, Lăcaş de mândră strălucire, Zidindu-şi în catapeteasmă Întreagă setea de mărire. Dar vifor s-a pornit prin noapte, […]

Azi moare-nfiorarea cetăţilor de stele Şi înţelesul tainic al cântecelor mele. Se rupe tortul galben al razelor de lună, Mor visurile albe ce-mi tremură pe strună… Luceafărul clipirea în negură şi-o frânge, Lumina lui bolnavă se zbate şi se stânge, Şi moare găinuşa în pragul nopţii sure, Şi toată mângâierea din zvonul de pădure. Mor […]

Cărbunii când ţi-or arde-n vatră În seri de ani târzii şi goi, Tu stând la lespedea de piatră Să te gândeşti c-am ars şi noi… Iar când din ochii de jăratic Vor tresări scântei-scântei, Să ştii că visul meu sălbatic S-a mai aprins o dată-n ei.

fragment Eu sunt o biată, ieftină cămaşe, Sunt o sumară haină populară, De mii de ani de când mă îmbrăcară, Eu sunt pudoarea plebei nevoiaşe. Eu m-am pornit din câmp, de pe ogoare, Din cânepa ce-au semănat ţăranii… (Tatăl meu e unul Ioan al Anii), M-a tors, în albe nopţi la şezătoare, Cu grabnic spor, […]

Cu grele răsuflete apele dorm, Pe lanuri dorm spicele grele, Asupra pădurii veghează de sus Cetatea eternelor stele. Luceafărul bolnav în lumea de-ngheţ Clipeşte din gene molatic, Când dorul pribeag, de pe-o creastă de ulm, Şi-l geme porumbul sălbatic… În geamăt se-nalţă durerea la cer, Câmpii de lumini să-nfioare, Luceafărul simte văpaia arzând Şi tremură, […]