Author: Vasile Alecsandri

Nevasta care iubeşte Spală noaptea şi cârpeşte Şi ziua se primeneşte Of, of, of şi hop, hop, hop, Of, ce foc şi ce potop! La horă dacă se prinde Inima ei se aprinde, Şi dansul mereu întinde. Of, of, of, şi hop, hop, hop, Of, ce foc şi ce potop! Sare, pasurile-ndeasă. Plâng copiii, ei nu-i pasă Nici de casă, nici de masă. Of, of, of, şi hop, hop, hop, Of, ce foc şi ce potop! Iar bărbatul ei, săracul, Cară la moară cu sacul, Pe-amândoi lua-i-ar dracul! Of, of, of, şi hop, hop, hop, Of, ce foc şi ce…

Gerul aspru şi sălbatic strânge-n braţe-i cu jelire Neagra luncă de pe vale care zace-n amorţire; El ca pe-o mireasă moartă o încunună înspre zori C-un văl alb de promoroacă şi cu ţurţuri lucitori.   Gerul vine de la munte, la fereastră se opreşte Şi, privind la focul vesel care-n sobe străluceşte, El depune flori de iarnă pe cristalul îngheţat, Crini şi roze de zăpadă ce cu drag le-a sărutat.   Gerul face cu-o suflare pod de gheaţă între maluri, Pune streşinilor casei o ghirlandă de cristaluri, Iar pe feţe de copile înfloreşte trandafiri, Să ne-aducă viu aminte de-ale verii…

Leleo roşie la obraz, Leliţo, leliţo fa, Floricică din pârleaz, Leliţo, leliţo fa, Ce folos că eşti frumoasă Şi la cap căpăţânoasă. Eşti dragă flăcăilor Ca buha găinilor. Mândră eşti şi sprâncenată, Dar la buze cam umflată. Eşti ca floarea cea de nalbă, Dar împletişi coada albă. Strânge-ţi, leleo, buzele, Că le pişcă muştele. Strânge-ţi lipitorile, Că se văd fasolele.

Decât ruda şi vecinul, Leliţo, leliţă, Mult mai bine cu străinul, Leliţo, leliţă. Ruda că te necăjeşte Şi vecinul te vorbeşte. Iar străinul te ajută Şi face dragoste mută. Decât un tată ş-o mumă, Să te certe pentru-o glumă, Mai bine c-un bărbăţel, Dacă-i blând şi tinerel, Că-ţi spune două, trei glume Cum îţi e mai drag pe lume Şi-ţi aşează-o pernioară Pe prispă serile-afară. Decât un bărbat urât, Mai bine-un străin iubit, Cât şezi cu el împreună Nu te-nduri de vorbă bună. Fie noaptea cât de mare, Că tot mică ţi se pare. Trece-n grabă, ca o nălucă, Ziua-n…

Frunză verde de negară, Vai! sărmană biata ţară, Cum te-ajunge focul iară! Ruşii vin, te calicesc, Nemţii te batjocoresc Şi ciocoii te hulesc! Nu mi-e ciudă de străini, Cât de pământeni haini, Că tu dragă le-ai fost mumă Şi ei singuri te sugrumă! Nu mi-e ciudă de muscali, Nici de nemţii bocăncari Cât mi-e ciudă de ciocoi Că te lasă la nevoi De ţipă sufletu-n noi. Frunză verde de neghină, Vai ş-amar de-a ta grădină! Cea grădină cu flori plină! Cum o calcă, cum o strică Nişte iezme fără frică! Cum îi smulge florile Şi-i pradă rodurile! Frunză verde de…

Leliţo de la munteni, Leliţo, leliţă fa, Vin’ colea la moldoveni, Leliţo, leliţă fa, Să ne prindem soţiori, Să-nflorim ca doi bujori. Hai în horă de-i juca Că eu sufletul ţi-oi da; Tu eşti mândră la privit, Eu voinic, bun de iubit. Piară dracul dintre noi, Să fim una amândoi, Tot un trup ş-un sufleţel, Ca un deget ş-un inel!

Latina gintă e regină Între-ale lumii ginţi mari; Ea poartă-n frunte-o stea divină Lucind prin timpii seculari. Menirea ei tot înainte Măreţ îndreaptă paşii săi. Ea merge-n capul altor ginţi Vărsând lumină-n urma ei.   Latina gintă e virgină, Cu farmec dulce, răpitor; Străinu-n cale-i se înclină Şi pe genunchi cade cu dor. Frumoasă, vie, zâmbitoare, Sub cer senin, în aer cald, Ea se mirează-n splendid soare, Se scaldă-n mare de smarald.   Latina gintă are parte De-ale pământului comori Şi mult voios ea le împarte Cu celelalte-a ei surori. Dar e teribilă-n mânie Când braţul ei liberator Loveşte-n cruda…

Amărâtă turturică, O! sărmana, vai de ea! Cât rămâne singurică O! sărmana, vai de ea! Zboară tristă prin pustie O! sărmana, vai de ea! Mai mult moartă decât vie. Cât trăieşte tot jeleşte, Cu alta nu se-nsoţeşte. Trece prin pădurea verde, Dar ea pare că n-o vede. Zboară, zboară până cade Şi pe lemn verde nu şede, Iar când stă câteodată, Stă pe ramură uscată Ori se pune pe o stâncă Şi nici bea, nici nu mănâncă. Unde vede apă rece, Ea o tulbură şi trece, Unde vede-un vânător, Către el se duce-n zbor.

Frunză verde şapte brazi, Fost-am noi vreo şapte fraţi Ş-au pierit cinci într-o marţi, Şi rămas-am numai doi De umpleam lumea de noi, Ş-a pierit unu-ntr-o joi, Şi rămas-am numai eu, De arde sufletul meu, Frunză verde siminoc, De scârbă, de mare foc, Stau în codru şi gândesc Ce să fac ca să trăiesc? Să m-apuc de plugărie, Ori s-apuc în haiducie? Măiculiţă, ce m-oi face Plugăria că nu-mi place, Că de când eram eu mic Aveam semne de voinic. În loc să mă leg de sapă Eu duceam murgul la apă, Iar când murgul necheza Doru-n mine se trezea,…

Sub poale de codru verde O zare de foc se vede Şi la zarea focului Stau voinicii codrului! Nu ştiu zece sau cincisprezece Sau peste sută mai trece. Ştiu că beau vinaţe reci Şi că frig vreo cinci berbeci. Dar nu-i frig ei cum se frige, Ci-i anină prin cârlige Şi-i întorc prin belciuge Să le facă carnea dulce. Iar cum sta şi ospăta Căpitanul şuiera, Ei ospăţul şi-l lăsau Şi la luptă alergau; Luptau ei cât ce luptau, Potiraşii alungau, Da-n codru când se-ntorceau Nici un os nu mai găseau, Că-n urma voinicilor Calcă ceata lupilor De prin fundul…

Ah! Mi-e dor, mi-e dor de tine, Îngeraş cu dulci lumini! Ah! mi-e dor şi plâng de jale Tot privind în a ta cale.   Zi şi noapte cu durere Duios sufletu-mi te cere Şi cu dulci, cu blânde şoapte, Te chem veşnic zi şi noapte!   Scump odor, dulce iubită, Unde-i faţa ta slăvită? Unde-i glasu-ţi ce pătrunde? Unde eşti, draga mea, unde?   De-ar fi cerul cu iubire, Mi-ar aduce-a ta zâmbire. De-ar fi cerul cu-ndurare, Mi-ar aduce-o sărutare.   Dar, vai mie! vremea zboară, Zile, veacuri se strecoară, Ş-ai mei ochi nu văd lumină Şi durerea-mi nu…

Pe coastele Calabriei vaporul înaintează În unda luminoasă ce noaptea fosforează; El taie-o brazdă lungă pe-al mării plai senin. Şi luna, vas de aur, pluteşte-n ceruri lin. În dreapta, pe-ntuneric, se înalţ-un negru munte, Vulcanul bătrân Etna cu lava stinsă-n frunte; Sehastru ce cunoaşte al globului mister. El pare că din sânu-i azvârle stelele-n cer. În stânga e Carybda sălbatică, stâncie, Din zare se întinde o punte argintie, Pe care se îndreaptă vaporul legănat, Ce calcă orizonul cu stele semănat. Dorm valurile mării sub atmosfera caldă, În baie azurie Sicilia se scaldă; Şi-n umbră călătorul, ţintind ochii spre mal, Aspiră-al…

De crezi în poezie, În sfânta armonie Din bolţile cereşti, Când noaptea-nseninată Luceşte-ncoronată De stele ce iubeşti;   De crezi în tinereţe, În gingaşa frumseţe Ce-aprinde dulce dor, Şi-n tainica uimire Ce insuflă a ta privire, O! scumpul meu odor!   De crezi în al tău frate, În suflete curate, În cer, în Dumnezeu… Precum eu cred în tine Ca în cerescul bine, Crede-n amorul meu.

„Aolică, dodo, fa! Au tu mi-ai făcut ceva? De nu te mai pot uita?” „Ba, nu ţi-am făcut nimic. Dar mi-e vorba cu lipic De supun pe-orice voinic.” „Hai, mândro, pe deal în sus, C-a făcut fuselul fus Şi nici haragi nu i-am pus”. Hai, mândro, să ne suim, Să mergem, să hărăgim, Numai amândoi să fim. Eu să hărăgesc din deal, Către vale-n jos, spre mal Şi tu, mândro, către deal. Faţă-n faţă să privim, Ochi cu ochi să ne-ntâlnim, Unul spre-altul să venim!

Pe zidul din Alhambra luceşte-n răsărit Un chioşc în filigrană de marmură-aurie, Cu stâlpi şi arabescuri de jur împodobit, Prin care se-ntrevede nălţimea azurie.   Acolo se arată, când ziua-i spre apus, Frumoasa Linda-Raia, regina de Grenada; Şi maurii din Vega se jură că pe sus Se plimbă o hurie lucindă ca zăpada   Minune admirată de Mauri şi Creştini, Ea vine-n chioşc alene, priveşte prin zăbrele, Şi-i place să arunce a rodiei rubine, Pe care-i prind în spaţiu voioase păsărele.   Dar iată că şiragul de alb mărgăritar Alunecă pe braţu-i şi cade-n fund de vale. Don Pedro de…

Cât o roată de car mare, Cu trei rânduri de pistoale Ş-un baltag legat de şale. Trăsei două, trei pârloage, Foamea la pământ mă trage! Dacă văzui şi văzui, Două, trei cruci îmi făcui, Luai coasa de picior Şi-n văzduh îi detei zbor, Ş-o izbii de-un păducel, Sări coasa din căţel. Iaca stăpânul călare Că-mi aduce de mâncare Mălai negru zguruit Şi uscat, şi mucezit. N-apucai să-mbuc o dată, Ciocoiul îşi face plată Şi mă ia la schingiuit Că nimic nu i-am cosit. Eu o palmă îi detei Şi toţi dinţii că-i scosei. Dacă văzui şi văzui, Şoim de codru…