Author: George Bacovia

Iubito, cu faţa de mort, Fecioară uitată în turn, Plângând în balcon Cu grai monoton, Cu suflet taciturn - În visul meu te port. Iubito, cu faţa de mort, Mireasă pe tron, Cu grai monoton În visul meu te port. Iubito, cu faţa de mort, De geniu trăsnită, De-a pururi monotonă, Goală madonă, De crini prăfuită - În visul meu te port...

Singur, singur, singur, Într-un han, departe - Doarme şi hangiul, Străzile-s deşarte, Singur, singur, singur... Plouă, plouă, plouă, Vreme de beţie - Şi s-asculţi pustiul, Ce melancolie! Plouă, plouă, plouă... Nimeni, nimeni, nimeni, Cu atât mai bine - Şi de-atâta vreme Nu ştie de mine Nimeni, nimeni, nimeni... Tremur, tremur, tremur... Orice ironie Vă rămâne vouă - Noaptea e târzie, Tremur, tremur, tremur... Veşnic, veşnic, veşnic, Rătăciri de-acuma N-or să mă mai cheme - Peste vise bruma, Veşnic, veşnic, veşnic... Singur, singur, singur, Vreme de beţie - I-auzi cum mai plouă, Ce melancolie! Singur, singur, singur...

Da, ploua cum n-am mai vazut... Si grele talangi adormite, Cum suna sub suri invechite! Cum suna in sufletu-mi mut! Oh, plansul talangii cand ploua! Si ce enervare pe gand! Ce zi primitiva de tina! O bolnava fata vecina Racneste la ploaie, razand... Oh, plansul talangii cand ploua! Da, ploua... si suna umil Ca tot ce-i iubire si ura- Cu-o muzica trista, de gura, Pe-aproape s-aude-un copil. Oh, plansul talangii cand ploua! Ce basme talangile spun! Ce lume-asa goala de vise! ... Si cum sa nu plangi in abise, Da, cum sa nu mori si nebun? Oh, plansul talangii cand…

Adeseori Culcat, Notez Al lumii zvon, De tara noua. - Capital moderat - - Onoare intelectualilor, Si celor ce muncesc. Iar ce va fi in viitor, - Deocamdata e sublim...

Clavirile plîng în oras Pe-o vreme de toamna pustie... Si plopii plîng tot în oras, Si-n totul e-o grea agonie. Par casele triste castele... Amorul, aici, a murit, Si poate ca plîng la clavire Fecioare cu par despletit... Trec singur...si tare mi-e teama... Si, unde ma aflu, nu stiu - Vai, plopii detuna orasul... Clavirile plîng în pustiu...

Aurora violetă Plouă rouă de culori - Venus, plină de fiori, Pare-o vie violetă. Bat la geamul tău încet, Bat cu-o rază sângeroasă - Vino, floare somnoroasă, Cât pe zări e violet. Plâns de ape se repetă, Încă totu-i adormit - Ca în vise s-a pornit Roata morii - violetă. Gol e-al sânului buchet, Floare goală, somnoroasă... Trist, cu roza sângeroasă, Bat în geamul violet. Aurora violetă Se pătează de culori - Venus, pală de fiori, Pare-o stinsă violetă...

Cu roşii fanare, galbene, verzi Trec noaptea strigoii prin lanuri de grâu Şi câinii în lanuri în noapte tot bat - Strigoii la crâşmă în pod au intrat, Şi podul se vede bizar luminat De roşii fanare, galbene, verzi. Strigoii, din pod, îşi iau înapoi, Lăsate din viaţă, demult, amanete... Aşa spune basmul ce azi l-am uitat Că noaptea, la crâşmă, apar siluete Cu roşii fanare, galbene, verzi. Dar când despre ziuă cocoşu-a cântat, Cad buzna, din pod, grămezi de strigoi, Şi-n hău, peste lanuri, strigoii se pierd Roşii, galbeni şi verzi.

Fereastra e-o poemă de plumb si de scântei, Orasul adoarme troienit. Mult mai târziu de miezul noptii sunt orele trecute... În haosul vietii nici noi nu ne-am găsit... O, vino, cel putin, acum, prin fortele necunoscute; -- Să viu? -- Oh! mi-i frică... -- Vezi! -- Hai! -- Am venit ; -- Unde? -- Lângă tine ; -- Plâng... -- Plâng... -- Taci... -- Hai... -- Hai ; -- În infinit... -- În infinit ; https://Versuri.ro/w/j917 -- Cântă... -- Vis ; -- Da... -- Nu. -- Nu... -- Minus ; -- Minus... -- Plus ; -- Plus... -- Armonie. --…

Când singur iar ma revad Si trece curând al meu nume, Si-atâtea sperari... Mi-am zis: e târziu - O, gânduri, În lume! Când inspirata de evocari Mai crezi în câteva glume Sau al betiei mister... Mi-am zis: e târziu - O, gânduri, În lume! Si când, aproape, nimic nu mai esti, Când cauti ca orice renume, De-acum e târziu... Mi-am zis: e târziu - O, gânduri, În lume!

Mă prăfuise timpul dormind peste hârtii... Se întindea noianul de unde nu mai vii; O umbră, în odaie, pe umeri m-apăsa - Vedeam ce nu se vede, vorbea ce nu era. - Poţi să te culci, e ora şi noaptea-ntârziată, Vei scrie, altă dată, orice, şi tot nimic. O umbră eşti acuma, şi pot să te ridic, Lăsând odaia goală, şi lampa afumată...

Se-ntind bulevarde-n noapte de vară, Pe arbori, electrică lumină - La gară zvâcneşte o maşină Şi-n gol, tresar signale de gară. Pe cer de safir, comori de avari... Tăcerea în gol vibrează cu zvon, - Oraşul, cu-ncetul, pare-un salon, - Acuma, în somn, tresar fete mari.

Omul începuse să vorbească singur... Şi totul se mişca în umbre trecătoare - Un cer de plumb de-a pururea domnea, Iar creierul ardea ca flacăra de soare. Nimic. Pustiul tot mai larg părea... Şi-n noaptea lui amară tăcuse orice cânt, - Şi-nvineţit de gânduri, cu fruntea în pământ, Omul începuse să vorbească singur...

Poezie, poezie... Galben, plumb, violet... Si strada goala... Ori asteptari târzii, Si parcuri înghetate... Poet, si solitar... Glaben, plumb, violet. Odaia goala... Si nopti târzii... Îndoiliat parfum Si secular... Pe vesnicie....

În salonul plin de vise, În oglinda larg-ovală încadrată în argint, Bate toamna, Şi grădina cangrenată, În oglinda larg-ovală încadrată în argint. În fotoliu, ostenită, în largi falduri de mătase, Pe când cade violetul, Tu citeşti nazalizând O poemă decadentă, cadaveric parfumată, Monotonă. Eu prevăd poema roză a iubirii viitoare... Dar pierdută, cu ochi bolnavi, Furi, ironic, împrejurul din salonul parfumat. Şi privirea-ţi cade vagă peste apa larg-ovală, Pe grădina cangrenată, Peste toamna din oglindă - Adormind... Eu prevăd poema roză a iubirii viitoare... Însă pal mă duc acuma în grădina devastată Şi pe masa părăsită - albă marmură sculptată…

În pîcla noptilor de iarna, cu hornuri ce fumeaza, Cînd lampile de strada cu miile vegheaza, În pîcla colorata ma duc abia simtit - Mai mult ca orisicine, îmi pare c-am gresit. Am fost atît de singur, si singur am ramas, În creierul meu plînge un nemilos taifas… De suna-n ziduri ninse, vreo muzica de bal, Mai stau, si plînge-n mine un vals provincial. De la fereastra ninsa, cu finele perdele, Ma duc pe strazi de gheata cu spuza lor de stele; Si-n mijlocul odaii, tot singur ma prezint: - Valsa o blonda-n alb, si cu pantofi de-argint… Aprind, pe…

Blestemata mai fie si toamna, Si frunza ce pica pe noi - Blestemat sa mai fie si tîrgul Ursuz, si cu vesnice ploi... - Cetate - azilul ftiziei - Nameti de la pol te cuprind... Cetate, azi moare poetul În bratele tale, tusind...

Dormeau adânc sicriele de plumb, Si flori de plumb si funerar vestmint -- Stam singur în cavou... si era vint... Si scirtiiau coroanele de plumb. Dormea întors amorul meu de plumb Pe flori de plumb, si-am inceput să-l strig -- Stam singur lângă mort... si era frig... Si-i atirnau aripile de plumb.

Barbar, canta femeia-aceea, Tarziu, in cafeneaua goala, Barbar canta, dar plin de jale, - Si-n jur era asa rascoala... Si-n zgomot monstru de timbale, Barbar, canta femeia-aceea. Barbar, canta femeia-aceea... Si noi eram o ceata trista- Prin fumul de tigari, ca-n nouri, Gandeam la lumi ce nu exista... Si-n lungu, satanice ecouri Barbar, canta femeia-aceea. Barbar, canta femeia-aceea, Si-n jur era asa rascoala... Si nici nu ne-am mai dus acasa, Si-am plans cu fruntile pe masa, Iar peste noi, in sala goala, - Barbar, canta femeia-aceea...

E-o noapte uda, grea, te-neci afara. Prin ceata - obosite, rosii, fara zare - Ard, afumate, triste felinare Ca într-o crîsma umeda, murdara. Prin mahalali mai neagra noaptea pare... Sivoaie-n case triste inundara - S-auzi tusind o tusa-n sec, amara - Prin ziduri vechi ce stau în darîmare. Ca Edgar Poe ma reîntorc spre casa, Ori ca Verlaine, topit de bautura - Si-n noaptea asta de nimic nu-mi pasa. Apoi, cu pasi de-o nostima masura, Prin întunerec bîjbîiesc prin casa, Si cad, recad, si nu mai tac din gura.

În cercul lumii comun şi avar... Mă zguduie de mult un plâns intern; Şi-acest fel (de-a fi) va fi etern Şi de nimic, pe lume, nu tresar. ... Dar vai, acei învinşi, pe veci pierduţi... Ori în taverne, ori în mansarde; Şi acei nebuni, rătăcitori, tăcuţi, Gesticulând pe bulevarde...

Tot mai tăcut si singur În lumea mea pustie -- Si tot mai multm-apasă O grea mizantropie. Din tot ce scriu, iubito, Reiese-atâtde bine -- Aceeasi nepăsare De oameni, si de tine.

Ce mai este... cărţi de noapte Mai citesc, şi-mi pare că sunt viu - Cine iar aprinde lampa Când e prea târziu? Ţăcănă un ceas pe-o planşă... Toate câte sunt, eu să nu le ştiu?! Noapte... Cine iar aprinde lampa Când e prea târziu?

De-acum, tusind, a si murit o fata, Un palid visator s-a impuscat; E toamna si de-acuma s-a-nnoptat... -Tu ce mai faci, iubita mea uitata ? Intr-o gradina publica, tacuta, Pe un nebun l-am auzit racnind, Iar frunzele cu droaia se desprind; E vant si-orice speranta e pierduta. Prin targu-nvaluit de saracie Am intalnit un popa, un soldat... De-acum pe carti voi adormit uitat, Pierdut intr-o provincie pustie. De-acum , au si pornit pe lumea eronata Ecouri de revolta si de jale; Tot mai citesti probleme sociale... Sau, ce mai scrii, iubita mea uitata ?

Toamna în grădină îşi acordă vioara. Plâng strunele jalnic, lung şi prelung Şi-n goala odaie acorduri ajung... Şi plâng în odaie, şi eu din vioară... Plâng strunele toate lung şi prelung. Fereastra e deschisă... vioarele plâng... O, ninge... şi toate se sting... Palidă, toamna nervoasă, cântând a murit... Îmi cade vioara şi cad ostenit, Iar toamna, poetă, cântând a murit.

Departe, în cetate viata tropota... O, simturile-mi toate se enervau fantastic... Dar în lungul sălii pufneau în râs sarcastic Si Poe, si Baudelaire, si Rollinat.

De mult, de mult cunosc doi plopi Ce-mi stau şi azi în cale - Îmi place mult ca să-i privesc, Dar mă cuprinde-o jale... Căci parcă-mi spune-un nu-ştiu-ce... Ca mâine poate am să mor - Şi dânşii n-or mai fi priviţi De nici un trecător...

I Acolo, unde nu-i nimeni, Nici umbre, Unde se duc Mulţime de ani, Şi zgomotul zilei, Şi tăcerea nopţii... Unde toate sunt ştiute... Acolo, spun călătorii, Că numai rafale de foc Se denunţă Lugubru, metalic, Din minut în minut. Acolo, unde nu-i nimeni, Şi nu mai trebuie Nici un cuvânt. II Şi iată, ne-a surprins seara Peste zi nefiind nimic. La fel Ca de atâtea ori. Poveşti... De muncă, Lene, Banchetul din umbră, Sau timp de fericire. Şi, iată, ne-a surprins seara, Peste zi nefiind nimic.

Tacere... e toamna in cetate... Ploua... si numai ploaia da cuvant- E pace de plumb, e vant si pe vant Grabite trec frunze liberate. Deschide, da drumu-adorato, Cu crengi si foi uscate am venit; In targ, o fata trista a murit, - Si-au dus-o pe ploaie, si-au ingropat-o... Da drumu, e toamna in cetate- Intreg pamantul pare un mormant... Ploua... si peste targ, duse de vant, Grabite, trec frunze liberate.

Roz Galben Alb Verde Cenuşiu Covoare Peisagii dinzări: Împăratul alb, Împăratul negru, Bogăţiigrase Într-un ascuns departe, Utopii Miragii După urbaneziduri: Făuriri mintale.

Cumplit E golul singuratatii! Sunt ucisul ei... Singuratatea? Povara tacerilor Sfasiate de suspine... Singuratate Ochiul tau Priveste inghetat In ochiul gandului Neimpartasit... Singuratate Nu te-am voit! Viata-haina- M-a daruit tie Tu m-ai cerut Vietii Prizonierul tau Singuratate Oamenii Cum i-am iubit Dar ei Nu m-au voit Din singuratatea Vietii In singuratatea Mortii si nimeni Nu intelege Acest adanc Poeti evitati Singuratatea Intre oameni E viata...