Author: Petre Craciun

Ehei, cica era odata un taram pe care cerul îl daruise cu toate bunataţile şi frumuseţile sale. Campurile îi erau întinse, roadele bogate, padurile dese şi racoroase, apele cristaline şi reci precum gheaţa, iar munţii semeţi ascundeau în maruntaiele lor comori nepreţuite. Oamenii acelei ţari erau drepţi, harnici şi milostivi, aşa cum nu gaseai în alte capete ale lumii. Dar, daca erau cu adevarat cunoscuţi cale de noua mari şi ţari, era pentru ca iubeau din adancul sufletului adevarul. Nicaieri nu era mai dispreţuita minciuna şi mai aspru pedepsit cel care s-ar fi încumetat sa spuna cate una mai gogonata.…

Intr-un sat nestiut de nimeni isi duceau linistitele zile ale batranetii doi oameni nevoiasi, dar buni la suflet precum painea scoasa din cuptor. Trudisera din greu o viata intreaga, insa alta agoniseala nu aveau decat o cocioaba, cat sa nu-i ploua si sa nu-i ninga, doua, trei gaini prin obor si un cot de pamant. Adevarata lor bogatie erau doi flacaiandri pe care ii iubeau mai mult decat orice pe lume. Cand au simtit ca li se-apropie sorocul, i-au chemat inainte si le-au spus cu blandete: – Dragii nostri, zilele omului sunt numarate si nu va mai trece mult pana…