Author: Ivan Andreievici Kralov

Un bătrân prea istovit de nevoie şi de trudă, Iarna, când era frig mare, sau toamna, pe vremea udă, Adunând puţine lemne în codru cu depărtare, Le-au ridicat în spinare, Şi abia stând pe picioare, se întorcea tremurând Către al său bordeieş, friguros şi plin de fum, Plângând şi amar oftând; Apoi au stătut în drum, De s-au odihnit. Şi din spate la pământ sarcina sa slobozind, Au căzut şi el pe dânsa ostenit şi gâfâind, Şi aşa au grăit: „O, vai mie, ticălosul, ce să fac, cum să trăiesc, Şi cum pot să împlinesc Câte se cer de la…

Un păstor dormea la umbră, având păzitor pe câini, Iar un şarpe văzându-l, iese de sub spini, Se târăşte pân’ la dânsul cu limba de venin plină, Voind să-l muşte de moarte… Iar unui ţânţar de-aproape, fiindu-i de dânsul milă, Împunge pe somnorosul cu pliscul în nas cât poate. Deci trezindu-se păstorul, pe şarpe l-au omorât, Dar mai întâi pe ţânţar aşa de rău îl plesnise, Că jos mort l-au oborât, Măcar că el de moarte îl mântuise. Cel slab oricât celui tare de cearcă să-i facă bine, Şi vrea ochii să-i deschidă ca adevărul să vază, El să nu…

Lupul oarecând, Lângă stână stând Şi prin gard privind, Au văzut ciobanul alegând un miel, Ce au fost mai gras, Şi tăindu-l făr’ de milă, l-au pus frumos în frigare, Iar câinii se uita stând lângă el. Deci lupul, oftând, în lături s-au tras, Zicând către câini cu ciudă prea mare: „O! să fi mâncat eu mielul, ce calabalâc aţi face, Iar păstorul îl şi frige şi stâna cată şi tace!” Aşa şi stăpânitorii dau porunci cu străşnicie, Să nu jăcuim poporul, că vom cădea în urgie. Aşa şi sânţii călugări ne spun din amvon cuvinte, Să nu iubim avuţie,…

Nemaiputând să rabde ţăranii Pagube şi jafuri multe, Ce le făcea în toţi anii Pâraiele ce curg din munte, S-au dus să se tânguiască, cerând milă şi dreptate La râul acel mai mare, În care curgea pâraiele toate; Deci plânsoarea lor era foarte însemnătoare, Căci pâraiele rupsese ţarini şi grădini sădite, Iar aiurea înecase mori, case, oameni şi vite, În timpul când totdeauna râul cel mare curgea Lin, încât nu ajungea, Cu măreţele lui valuri, Oraşele răsfăţate ce era pe a lui maluri. Apoi socotea ţăranii că el va face dreptate Şi va propi pe pâraie de la jac şi…

Acel mare şi puternic, Măcar cât de bun să fie, nemândru şi răbdător, Însă fiind făr’ de minte eu nu-l socotesc de vrednic Să fie cârmuitor; Căci odată elefantul s-au rânduit în domnie, Şi măcar că ei, fireşte, au multă înţelepciune, Sunt la trup mari, arătoşi Şi vârtoşi, Însă, lucru de minune, Că acest principe-al nostru avea atâta prostie, Că bietele oi şi capre, plângându-se lui odată Asupra lupilor aprigi că le jupoaie de piele, El au început îndată A plânge de a lor jale, Şi cu mânie răcnind: „O, lupi plini de vicleşuguri! O, tâlhari nelegiuiţi, De unde vi…

La o grea boală de vite leul au şi hotărât Ca să adune la sfat fiarele şi dobitoace, Care, neavând ce face, Debile şi istovite, cum au putut s-au târât Şi cu umilinţă mare pe lâng-a lor împărat Toate s-au înşirat; Apoi cu luare-aminte către el ochii holbând, Şi cu gurile căscate, cu urechile trăgând, Îl aştepta să grăiască; Iar el începu aşa porunca sa să rostească: „Să ştiţi, amatelor mele, Că cerul urgisit este de-a noastre păcate grele, Şi atunci ne va ierta Când acel ce dintre noi fiind mai mult vinovat Chiar de bunăvoia sa Va primi să-l…

Doi prieteni sara la un loc mergea, Şi de-a lor interesuri între ei vorbea, Şi iată, Deodată, De lângă o poartă, Un câine au lătrat, După care alţii, de prin alte curţi, Sărind i-au împresurat. Şi aşa erau de mulţi, Că unul din trecători o piatră au apucat; Atunci celălalt au strigat: „O, frate, leapădă piatra şi mergi pe drum înainte, Căci oricât ne-am bate capul, câinii nu pot avea minte! Ce noi să-i lăsăm să latre cât le-a plăcea.” Şi adevărat, că-ndată Ce drumeţii au purces şi nu s-au mai apărat, Laia de câini toată Au început a tăcea…

Zburând vulturul cu fală decât nourii mai sus, În sfârşit, el se coboară spre a Caucazului munte, Şi acolo pe un cedru de-o sută de ani s-au pus, De unde privea sub sine oblaste nemărginite; Acolo pe şes pâraie curgând strălucea la soare, Aici lunca înflorind, Codrii pe munţi înverzind; Acolo zbuciumându-se a Caspiei Mare, Ca a corbului aripă înnegrind până departe. Sumeţul vultur de-aceste atunci mirându-se foarte: „O! Jupiter, au strigat, îţi dau laudă, mărire! Cu cale de ai găsit, mie debilă zidire, Să-mi dai putere să zbor acolo unde gândesc Şi pe toţi să covârşesc, Şi să mă…

Fericit om este care se preamăreşte în lume Prin servicii şi vrednicie, Făcând sunet între oameni a lui isprăvi mari şi nume, Dar cât îi demn de cinste şi cel ce în sărăcie Necunoscut şi smerit trudeşte şi osteneşte Pentru binele comun. Care nici o recompensă alta nu sperează Decât pacinicul său cuget în taină se făleşte Că putu folos să facă ca un patriot prea bun, Precum vulturul odată, văzând harnica albină Zburând din floare în floare, ostenită, obosită, Îi zicea cu defăimare: „De tine foarte mi-i milă, Că eşti de tot ticăită, Măcar că eşti învăţată şi lucrezi…

Într-o zi de primăvară, frumoasă şi seninată, Frunzele verzi a pădurii, umbrind o costişă toată, Au început cu zefirii într-acest chip să şoptească Şi să fălească A lor desime tufoasă Şi umbroasă, Zicând: „Au nu noi suntem podoaba a văilor ce umbrim, Au nu cu noi şi copacul îi falnic şi învăscut, Îi răsfăţat şi plăcut? Apoi de ne lăudăm, noi nici că păcătuim, Căci arborul făr’ de noi, gol, nimic nu însemnează; Şi tot noi umbrim păstorul, Şi sub ale noastre poale odihneşte călătorul, Şi a fecioarelor horă sub noi cântă şi săltează, Iar dimineaţa şi sara fragede privighetori…

Odată s-au întâmplat Un paşă la Ţarigrad să fie foarte bogat Şi să aibă un măgar pe care umbla călare, Împodobindu-l frumos cu tacâmuri scumpe foarte; Deci mergând pe dânsul la primblare, Oamenii i se închina, dându-se din drum deoparte; Iar măgarul socotea că oamenii lui se închină, Şi de-aceea se făcuse mândru şi foarte sumeţ, Şi aşa de îndrăzneţ, Că pe uliţă mergând, buzna peste oameni da, Sau arunca din picioare spre a-i feşteli cu tină, Iar bietul popul rabdă Măgarului cest obraznic de frica celui călare Orice înfruntare. Odată însă măgarul din grajd afară ieşind, Şi viindu-i chef…

Întorcându-se din călătorie Un boiernaş odată, sau poate şi boier mare, Au ieşit cu un amic sara la câmp spre primblare Şi au început a spune cu fală şi cu mândrie Multe minciuni mari şi mici, de cele ce-ar fi văzut. Dar, în sfârşit, au strigat: „Lucru ce am văzut eu nu poate fi de crezut Că voi mai vedea în viaţă, Mai ales în ţara voastră, unde este când prea cald, Iar alteori lângă sobă de frig nasul îţi îngheaţă; Alteori soarele piere, alteori arde şi frige. Iar acolo unde am fost eu, Îi mai frumos decât în rai.…

Un ţăran la târg ducând, De dinapoi c-o prăjină, De gâşte un cârd, Nu pot şti din ce pricină, Făr’ cea mai mică cruţare, Le gonea cu defăimare. Se vede că a lui grabă era ca să ia preţ mare. Apoi noi ştim foarte bine că interes unde-avem, Acolo nu numai gâşte, dar nici oameni nu cruţăm… Şi dar pe ţăran nu învinovăţesc. Gâştele însă altfel aceasta înţelegea, Căci întâlnind pe drum ele un călător ce trecea, Pe ţăran aşa pârăsc: „Unde s-au văzut în lume gâşte mai nefericite, Şi de un ţăran ca acesta mai osândite, Gonindu-ne cu prăjina,…

Leul nu băga în samă cât de puţin pe ţânţar, Deci s-a mâniat ţânţarul, nemaiputând suferi, Hotărî să-i dea răzbel măcar de ar şi pieri; Şi fiind însuşi ostaşul şi tot el şi trâmbiţar, Bâzâieşte cât ce poate, cheamă pe duşman la luptă; Leul face haz şi râde; ţânţarul mai rău se-ncruntă, Şi când pe la ochi îi ţipă, când la urechi, când la spate, Căutând loc să-l rănească şi timp mai îndemănat. Şi apoi ne-ncetat, Ca vulturul se repede şi înfige cât ce poate Pliscul său în nări la leu. Leul răsare, răcneşte, răsucind coada mereu, Dar ţânţarul nici…

Fiind megieşi din întâmplare, Leul, vulpea, lupul şi un câine, S-au alcătuit toţi între sine Să meargă la vânătoare Şi ce va prinde fieştecare Să puie tot la un loc, şi apoi în patru părţi Să împartă tot vânatul, ca nişte tovarăşi drepţi. Deci nu ştiu cum şi ce fel vulpea mai întâi au prins Un cerb mare şi hrănit, Şi îndată la consoţii au trimis, Să vie ca să împartă vânatul acest slăvit. S-au strâns toţi, vine şi leul şi ghearele îşi arată, La tovarăşi slut priveşte, Şi însuşi el se găteşte Vânatul prins să împartă. Deci rupând cerbul…