Author: La Fontaine

Monarhul dobitoacelor, năprasnic, Voia să dea, de ziua lui, un praznic Şi chibzui să facă o mare vânătoare, De urşi, de cerbi, de lupi, de căprioare Şi de mistreţi, Că el nu-şi pierde vremea cu vrăbii sau sticleţi. Şi, ca să scoată grabnic vânatul din unghere, L-a pus pe Măgărilă într-un tufiş, să zbiere. Iar când porni să ragă din răsputeri Măgarul, Dezlănţuit deodată, ca viforul în toi, Ai fi jurat că sună din surle tot Tartarul, Ca-n ziua Judecăţii de apoi. De răgete-ngrozindu-se de-a binele, Pornind înnebunite spre zăvoi, Cădeau în gheara Leului jivinele. – Vezi ce făcui, îi…

La moartea Leului, jivinele S-au adunat cu liota întreagă Şi nici nu încetaseră suspinele C-au şi purces alt rege să-şi aleagă. De cum sosi coroana din tezaur, Păzită de năprasnicul balaur, O şi-ncercă întâi şi-ntâi un Taur. Dar cum nu-i încăpea pe căpăţână, Coroana mai trecu din mână-n mână. Cu mare-nfrigurare, fiecare Găsea că e prea mică sau prea mare. Venind curând un Maimuţoi la rând, O încercă şi dumnealui, râzând. Făcu întâi o mare temenea Şi, ca prin cerc, trecu, vârtej, prin ea. Cum poznele plac gloatei, se-nţelege, Jivinele l-aleseră ca rege. Văzându-l suveran pe-acel netot Şi-n gândul ei…

Rănită c-o săgeată-naripată, O Pasăre se tânguia odată: – Şi noi om fi, în parte, vinovate De pacostea ce peste noi s-abate! Cu penele atâtor zburătoare, Voi aripi daţi săgeţilor ucigătoare; Dar, oameni cruzi, păţiţi şi voi ca noi. Căci, la război, Din fiii lui Iafet, o bună parte, Dau celeilalte arme pentru moarte!

Se va-nşela oricine de îşi va lua drept scop – Cum fac atâţi zeloşi din lume – Să-şi prindă umbra lui anume. Să ne întoarcem la un câine de care ne-a vorbit Esop. Văzându-şi câinele acesta răsfrântă prada într-un râu, Îi dete drumul şi se-aruncă după imagine în apă. Dar cum intrase pân’la brâu, Dintr-un vârtej, abia de scapă Şi-ajunse iar la mal: Pierdute-s umbra ca şi prada acelui animal.

Ducând pe drum, odată, o raclă cu relicve, Măgarul îşi umfla cu fală nările, Crezând cu biata minte a ţanţoşei lui tigve Că pentru el sunt toate: şi smirna şi cântările. Dar un drumeţ, văzându-i greşeala, i-ar fi spus Catârului ce, ţanţoş, privea în jur de sus: – Jupâne Măgărilă, din păcate, Cântările şi smirna şi tămâia Şi tot alaiul ăsta sunt doar pentru momâia Pe care tu o duci ca prostu-n spate!   Când judele e prost şi căscăui, Nu-i bai: saluţi în el doar roba lui.

Văzând cum Pasărea lui Joe răpea berbecul cel semeţ, Un Corb, hain şi hrăpăreţ, Mai slab, dar mult mai lacom, visa şi el isprăvi Ca ale hoţomanului din slăvi. Rotindu-se mereu în sus şi-n jos, Dar neluând în seamă pleava mieilor, Alese un Berbec, – cel mai frumos, Din cei crescuţi să fie jertfiţi în cinstea zeilor. – Mai rar aşa dădacă să îngrijească bine! M-oi ospăta din tine aşa cum se cuvine! Şi se şi năpusti pe loc, zevzecul, Să ia Berbecul. Habar n-avea croncanul cel trufaş Că e mai greu berbecul decât un boţ de caş Şi nici…

Nu-mi mai aduc aminte ce fabulist anume Îl lua pe Joe martor C-a existat odată pe undeva un tartor: Motanul cel mai aprig şi mai viteaz din lume, Un Machedon năprasnic al lumii pisiceşti Şi-o pacoste a ginţii şoriceşti. Cumplitul Roadeslană, O crâncenă satană, Temut în jur pe-o rază de-atâtea zeci de leghe, Prin poduri, prin hambare, prin pivniţi sta de veghe, Voind înverşunatul mai peste tot să-i bântuie Şi-ntreaga omenire de şobolani s-o mântuie. Capcanele lăsate cu brânză prin hogeacuri, Cumplita şoricioaică din pivniţe şi tot Şiragul de otrăvuri îndătinat de veacuri Păreau pe lângă dânsul de-a dreptul nişte…

Un Leu, voind să facă război în toiul verii, Îşi întruni divanul, trimise ofiţerii, Cerând să vie grabnic de peste tot jivinele. Şi toate-i declarară, chiar blajinele, Că vor lupta, viteze. Iar cele necesare Le-or duce Elefanţii pe toate în spinare Şi vor trăsni, în luptă, cu trompa din înalturi; Iar Urşii, veteranii, sunt straşnici la asalturi. Şi Vulpile, stratege, n-or şovăi nici pic, Ci vor lupta şi ele, cu spor, prin şiretlic Şi ceata de Maimuţe, prin pozne şi prin salturi, Va prinde foarte bine distrând pe inamic… – Doar Iepurii, Măgarii, eu cer să fie scoşi, Că ultimii-s…

Mai ţanţoş ca-mpăraţii romani, un cărăuş Mâna cu sârg Doi măgăruşi, La drum, spre târg. Unul, fără bici sau pinteni, Tropăia cu paşii sprinteni Cu bureţi de mare-n sac, Lângă celălalt, – posac Şi greoi ca unul care E ursit să care sare. În tropot de copite şi-n cânt de zurgălăi, Trecură munţi şi punţi şi căi şi văi Şi-ajunseră în zarea cu lanuri verzi de grâu, La vadul dinainte ştiut, al unui râu. C-un băţ în mâna dreaptă-n loc de frâu, Încălecând, ca un mocan, pe deşelate, Pe măgăruşul cu bureţi în spate, Îl mână dindărăt pe cel cu…

Urându-li-se cu democraţia, Broaştele orăcăiau atât de straşnic, Că Joe, ca să curme gălăgia, Le azvârli din cer un rege paşnic. Şi, totuşi, în căderea lui, se pare, Regele făcu un zgomot mare, Că-ntreaga seminţie broscărească, Nătângă şi fricoasă de la baştină, S-ascunse iute-n bortele din mlaştină, Necutezând, o vreme, pe Vodă să-l privească, De teamă ca gigantul, cumva, să nu le prindă. Dar noul uriaş era o grindă! Cu câtă spaimă prima broscuţă din grămadă S-a furişat, cu grijă, din ascunziş, să-l vadă! Pe urmă, părăsindu-şi şi celelalte balta, Veniră toate, una după alta, Şi ajungând curând familiare I…

Un Liliac, zburătăcind ca un năuc, Era să dea-ntr-o seară de bucluc, Căci nimeri, pe-o ferestruică, Într-un culcuş de nevăstuică. Cum nu era cu neamul guzganilor în pace, Ea şi sări la dânsul să-l înşface. – Cutezi să vii aici, când neamul tău A căutat, cum ştii, să-mi facă rău? Căci ce mai tot încolo şi încoace, Eşti Şoarece şi pace! (Sau nu-s, eu, Nevăstuică!) – Am fost zvârlit, aici, ca o fiţuică, De-o pleasnă mai puternică de vânt, Dar Şoarece n-am fost şi nici nu sunt, Că n-am nimic comun cu rozătoarele. Priviţi-mă: eu sunt cu aripi, Doamnă, Şi…

Un om, păgân din vremurile vechi, Ţine-n cămin un zeu de lemn, din cei Ce sunt mai surzi ca surzii, chiar dacă au urechi. Îi aducea, ca jertfă, mereu boi rotofei, Încununaţi cu falnice cununi, Şi aştepta, la rândul său, minuni. Dar în zadar, căci idolul de lemn Nici nu se sinchisea să-i dea un semn – Comoară, moştenire, noroc sau alt hatâr – Fiind mai îndărătnic decât e un catâr. Ba, când cădeau, adesea, prin ţarini ploi cu grindini, Îi prăpădeau recolta tot lui, mai pretutindeni. Ci el, uitând păţaniile, Nu contenea cu daniile. Dar mâniat, odată, cumplit, ca…

Şoarecele de oraş, Într-o zi a invitat, Cam pompos şi cam trufaş, Pe un şoarece de sat.   Pregătise-n mare zor Un dejun din pitulici. Iată-i pe-un turcesc covor, Ospătând ca doi amici.   Ce festin! Ce minunat! Dar când masa era-n toi, Cineva le-a tulburat Liniştea la amândoi.   Auzind la uşă paşi, O zbughi, înfricoşat, Şoarecele de oraş; După el – şi cel din sat.   Zgomotu-ncetând, revin Şoarecii tot unde-au fost. Zise gazda: – Un festin Cu friptură are rost!   – Gata! rusticul grăi. Astfel de ospăţ măreţ, Când la mine vei veni, Ai să vezi…

O Gaiţă din cele mai viclene Văzând un biet Păun ce năpârlea, S-a-mpodobit degrabă cu mândrele lui pene Şi printre alţi păuni se fudulea. Recunoscând-o însă nu ştiu cine, Ce huiduială, Ce ciocăneală, Ce zeflemeli şi ce ruşine! Şi, jumulită bine, când se întoarce iară La gaiţe, şi ele o dau pe uşă-afară.   Mai sunt şi astăzi, din păcate, Şi printre noi asemenea eroi; Eu, însă, ţin să nu vorbesc de voi, Plagiatori cu pene-mprumutate!

Gemând sub o povară de vreascuri şi de ani, Abia se mai mişca pe drum S-ajungă la coliba-i întunecată de-atât fum, Un tăietor de lemne, întâiu-ntre sărmani. Nemaiavând putere şi istovit de chin, El sarcina deodată o leapădă din spate, În minte blestemându-şi destinul său hain. Atâtea suferinţe, cui altuia-i sunt date? Flămând întotdeauna, de oboseală frânt, Nevasta şi copiii, impozite, corvoadă Şi cămătari… Cu un cuvânt: Nefericirii – pradă. Chemând asupra-i moartea, ea vine cât de iute Şi ce doreşte-i cere îndată să arate: – Ajută-mă, îi spune, ca să ridic în spate, Povara mea de vreascuri – şi,…

Zise Oala cea de tuci Către sora ei de tină: – Ia ascultă, fa, vecină, Ce-om păzi ca nişte cuci, Tot făcând la gură spume? Hai să mergem la plimbare Să vedem ce e prin lume! – Draga mea, ispita-i mare. Însă eu rămân la vatră: Nu mă simt de drum în stare: M-oi ciocni, cumva, de-o piatră… Dumneata eşti tare-n piele Şi, fireşte, nici nu-ţi pasă. Vai de cioburile mele, – Eu, mai bine, stau acasă! – Te înşeli, de bună seamă. Uiţi şi de prezenţa mea? N-ai motiv să-ţi fie teamă: Te-oi păzi, cum voi putea. Cum temeiul…

Doar pripăşit de câţiva ani, Motanul casei, Roadeslană, Un tartor crâncen, o satană, – Băgase spaima-n şobolani Şi din atâţia câţi mai sunt Zac mulţi lihniţi pe subt pământ. Dar într-o bună zi, când blestematul Şi-a început pe-acoperiş sabatul În tămbălău de nuntă c-o pisică, – În mare taină, grijulii, cu frică, S-au întrunit şi ei să-şi ţină sfatul. Vorbi întâi, ca staroste, Gherlanul: – „Aşa şi-aşa… deoarece… şi întrucât… Eu cred că-mpieliţatul nu ne-ar zvânta atât De i-am lega un zurgălău de gât. Am auzi când vine la pândă căpcăunul Şi n-ar mai prinde unul…” Mai leac ca zurgălăul,…