Author: Grigore Vieru

Pruncii îl zuruie. Batranii îl viseaza. Bolnavii îl soptesc. Mutii îl gandesc. Fricosii îl striga. Orfanii îl lacrima. Ranitii îl cheama. Iar ceilalti îl uita. O, Mama! O, Mama!

Pentru ea la putna clopot bate Pentru ea mi-i teama de pacate, Pentru ea e bolta mai albastra – Pentru limba noastra. Refren: Dumnezeu prima oara Cand a plans printre astre, El a plans peste tara Cu lacrima limbii noastre. Pentru ea ninsori se cern din spatii Pentru ea puternici sunt Carpatii Pentru ea e calda vatra poamei – Pentru limba mamei. Refren: Dumnezeu prima oara Cand a plans printre astre, El a plans peste tara Cu lacrima limbii noastre. Pentru ea noi varuim peretii, Pentru ea mai sunt raniti poetii, Pentru ea cresc florile visarii – Pentru limba tarii.…

Daca esti barbat, nu lacrima, ci sangele sa-ti versi în mijlocul multimii oropsite. Si nu blajina palpaire-a lumanarii, ci fulgerul scaparator sa-l porti în maini. Si-al tau cuvant sa-l înteleaga pe deplin maicuta ta, copiii si truditoarea iarba. Daca esti barbat pe coltul tau de pamant, la marginea Tarii tale, în mijlocul multimii oropsite!

Mama paine alba coace, Noi zburdam voios, Pentru pace, pentru pace Multumim frumos. Tata fluiere ne face, Noi cantam duios. Pentru pace, pentru pace Multumim frumos. Înfloresc în jur copacii, Ceru-i luminos. Pentru pace, pentru pace Multumim frumos.

Pretuiesc deopotriva pe sfantul Cu mana dusa spre inima, La fel si pe sfantul sprijinit In sabie. Doamne, poate ca N-am fost nici sfant, nici ostean. Pur si simplu, ziditu-m-am de viu In templul Limbii Romane. Iar in biserica N-ai cum sa fii curajos. In biserica sa fii Drept si cinstit.

Duminica dimineata Copiii nostri amandoi Se urca in pat Intre noi… Ne scot de pe degete Palidele inele, Le duc la ochi Si se uita la mama si tata Prin ele. O, golul rotund al inelelor Se umple atunci De vazul copiilor luminos. Si-n toata lumea Nu exista joc mai frumos.

In memoria lui Igor Vieru, Petru Zadnipru, Liviu Damian, Ion Vatamanu, Vlad Iovita Ceva se-ntampla azi cu noi: Azi lacrimile sunt gunoi. Eu mor pe cruce pentru ea, Iar lumea hohoteste rea. Nici nu stiu, iata, in chinul meu, De-am mai trait! Vesteste-L, mama, pe Dumnezeu Ca am murit! Din paine iau, sa pot zbura, Cat de pe flori albina ia. Dar tot eu sunt si judecat Ca, trandavind, m-am imbuibat. Nici nu stiu, iata, in chinul meu, De-am mai trait! Vesteste-L, mama, pe Dumnezeu Ca am murit! Ajuns-am a umbla mereu In brate cu mormantul meu. Si nu stiu…

Camasa ta e la fel Cu cea a soldatului, Ah, firule de iarba! Cum de nu bocanesti pamantul cu talpa Si tu, Cum de n-ai si tu general Fiind la fel îmbracat Ca soldatul? Cum de-ti pastrezi mirosul, Frumosul tau miros de iarba? Cum de nu mirosi A bocanc, bunaoara, A bocanc marsaluind? – Încotro, soldateilor verzi, Subtireilor? Încotro tineti calea Neauziti, nesimtiti? – Spre toamna, poete, Spre galbenul ei linistit, Generale!

Iar e toamna. Zile calde. Frunza ruginie cade. Frumusel cei mici se spala Si se duc cuminti la scoala. Maica în ghiozdan le pune Cate doua mere bune Si creioane, carti, caiete Si le da în maini buchete. Eu sunt mic, raman acasa, Vreau sa plang, ca nu ma lasa… Si-mi aduce mama mie Mere mari, o farfurie. Însa ce sa fac cu ele? Fie chiar sa-mi dea si-o poala. Eu vreau doua, doua mere, Dar sa le mananc la scoala.

Foaie verde si-o lalea, N-am crezut s-ajung candva Tocmai in Italia, Sa las tarisoara mea; Sa adorm, trudit de munci, Nealaturea de prunci, Of, Italie! Lasai casa si plecai, Si plecai din plai in plai, Si m-au dus nu visele Numai suferintele, Nu zburdalniciile, Numai saraciile, Of, Italie! Castig mult n-am bucurii, Ca mi-i dor de-ai mei copii, Castig bine, voia-i rea, Ca mi-i dor de casa mea Si mi-i dor de satul meu Care-aduna greu un leu, Of, Italie! Bun li-i vinul si-l cinstesti, Dar nu-i vin de la Hancesti, Frumos si cantecul lor, Dar nu-i cantec din Bihor;…

Nu sunt al tau. Al nimanuia nu-s. Cocorii mei de mult de tot s-au dus. Eu priveghez stravechiul cer senin Ce-asteapta nori – el stie ca ei vin. Asa-i ca nu-s de nici o folosinta? Ah! ce-am iubit. Cu cîta suferinta! Un diavol mai ma-mpinge spre prapastii – Tot n-am scapat de marginea napastii? Frumoasa ca-n cîntari la Solomon Ori la vr-un David, roaba chiar de suferi, Esti, scumpo, trandafir, din Ierichon, Un fir de lotus esti pe-un lac de nuferi. Iubeste-ma. Ori nici nu ma iubi. Zic si eu doar: „To be or not to be!” Dar lînga tine…

A murit tamaia, Duhoarea sta sa creasca. Ne-a umplut ca raia „Limba moldov’neasca“. Mi-a pierit si somnul, Pacea crestineasca. Maraie spre Domnul Limba moldov’neasca. O biata batrana N-are nici de pasca. Sta cu halca-n mana Limba moldov’neasca. Isi creste frumosul Limba romaneasca. Ii arata dosul Limba moldov’neasca. Gangava, tot linge Cizma muscaleasca. Spre Evropi se-mpinge Limba moldov’neasca. Palida mi-e fata Sub un cer ce casca. Imi mananca viata Limba moldov’neasca. Voi muri, se pare, Pentru-a mea lumina… „Ma va plange oare Limba cea romana?!“

Iepurasilor li-i data O problema complicata. Si în banci perechi – perechi, Scriu pe frunze de curechi Tot cu morcovi subtirei: Un fel de creion la ei. Unul de atat gandit, Sta în banca neclintit Cu creionul dus la gura, Necajit fara masura, Si tot cata în plafon Si tot roade din creion.

Foicica dulce poama, Toata lumea are mama: Mielul, iedul, ursulica, Puiul cel de randunica… Fuge noaptea și dispare, La tot puiul bine-i pare, Ca din nou e dimineata Și-și vede maica la fata.

Merg pe pamant Si sun ca vioara. Toate imi par ca sant Prima oara. Ca un copil Astept dimineata, Pana la lacrimi Mi-e draga viata. Orice splendoare Ma doare, Ma doare-aceasta floare Si frumusetea ta, Si frumusetea ta! Si-aceasta zi Ce maine nu va mai fi, Nu va mai fi! Infiorat spun mama si tata De parca imi vad parintii Prima data. Ca un copil Astept dimineata, Pana la lacrimi Mi-e draga viata. Cand ma cuprinzi Tremur, ah, toata, De parca-as iubi, iubi Prima data. Ca un copil Astept dimineata, Pana la lacrimi Mi-e draga viata.

Ah, tot mai linistit mi-e verbul Si dragostea si-a mea viata. Ca floarea pomului pe apa Îmi curge somnul lin pe fata. Arata-mi-se-n vis un cîntec, Îl cînt cum cînta numai dorul: „Ia-mi lacrima, dar ochii lasa-mi, Ia apa, dar sa-mi lasi izvorul“. „Esti trist, te pregatesti de iarna?“ Iubita parca ma întreaba, Iar eu, senin, raspundu-i parca: „Ma pregatesc de flori si iarba“.

Merg pe pamant Si sun ca vioara. Toate imi par ca sant Prima oara. Ca un copil Astept dimineata, Pana la lacrimi Mi-e draga viata. Orice splendoare Ma doare, Ma doare-aceasta floare Si frumusetea ta, Si frumusetea ta! Si-aceasta zi Ce maine nu va mai fi, Nu va mai fi! Infiorat spun mama si tata De parca imi vad parintii Prima data. Ca un copil Astept dimineata, Pana la lacrimi Mi-e draga viata. Cand ma cuprinzi Tremur, ah, toata, De parca-as iubi, iubi Prima data. Ca un copil Astept dimineata, Pana la lacrimi Mi-e draga viata.

Departe nu alerg ca rîul, Caci cine uita se destrama. Cu roua spicului sub pleoape Ma-ntorc spre ce mi-e sfînt si-aproape: Spre chipul tau de aur, mama, Si-mi curge sufletul ca grîul.

Cerul e tesut din stele, Luncile – din floricele, Numai dorul stramosesc – Din cuvantul romanesc. Din pamant izvorul iese, Graul – din seminte dese, Numai dorul stramosesc – Din cuvantul romanesc. Razele ne vin din soare, Iar miresmele – din floare, Numai dorul stramosesc – Din cuvantul romanesc.

Treceau dincolo Prutul Numai pasari in zbor. Numai pasari inot. Numai Umbra visatoare si trista A lunii pe valuri trecea. Si, dus de vant, Dus de vant, Dus de vant, Zmeul copilariei Iscalit cu numele meu In litere noi, colturoase, Aduse de vant, Aduse de vant. Neamuri din Cot, din Miorcani, Pe celalalt mal Deasupra zmeului se aplecau Citindu-l cu lacrimi in ochi Ca pe-o scrisoare trimisa Din cea mai adanca urgie, Din iad. Coborau neamuri Pe celalalt mal mai apoi Sa asculte muzica Ce la nunta mea canta. Nu au vazut, Nu au putut deslusi Chipul miresei. Poate ca…

Sunt omul duminicii. Nu dau nici un sfat Glontelui Si nu primesc nici eu Vreun sfat de la el. Imi ajunge o singura paine Cum zilei Un singur soare.

Straine pofte ne-au rapit Cand via dulce, cand ogorul, Dar nimeni nu a izbutit Din piept sa smulga Tricolorul. Fusese vremea mult prea crunta, Si-atat ne-a ars de dansul dorul, Ca azi ne strangem si la nunta Si la botez cu Tricolorul. Trei culori si-o singura iubire Romaneasca, Trei culori si-o singura vorbire Romaneasca! Trei culori si-o singura credinta Romaneasca, Trei culori si-o singura fiinta Romaneasca! Atat de minunat scanteie, De crezi ca de pe bolti albastre L-a rupt Hristos din curcubeie Si l-a dat romanimii noastre. E cald sub el ca sub o rana Ce-a chinuit Mantuitorul, E cald…

Rostesc cuvinte Ca sa iau aer. Adorm, Ca sa nu mai stiu. Tai pîine, S-o bucur pe mama. Ascult mierla, Ca sa nu mint. Ma uit la tei, Ca sa nu uit. Am rupt acest trandafir. De ce?

Ascultati-ma, surori, pe mine, Si voi, fratii mei, ce va sfaditi: E pacat, nu-i drept si nu e bine Sa vinzi casa care te-a-ncalzit. Bani ne-ar trebui la fiecare, Toti avem copii si vremea-i grea. Insa cum sa vinzi fereastra oare, Cea la care maica te-astepta?! Casa parinteasca nu se vinde, Nu se vinde tot ce este sfant. Din atatea lucruri dragi si sfinte Ochii mamei inca ne privesc. O vom da si vor schimba lacata Si vor pune si ferestre noi. Si trecand pe langa ea vreodata, Va privi ca la straini la noi. Casa parinteasca nu se vinde,…

Anei si lui Alexandru Bantos Din cauza durerii Firescul dor al limbii Il preamaresc si-l cant. Si din aceeasi pricina Puterii Tale, Doamne, Ma inchin. In fiecare zi, In chiar lumina diminetii, Se-arata steaua Suferintei mele Pe care numai Ochii mamei o zaresc Incoronati cu lacrimi.

Cînd pe lume-am aparut La o margine de Prut, Lînga rîul patimit, O straina m-a rapit Si astfel ma legana: „Nani, nani, nani-na, Peste Prut traiesc jandarmi, Sa cresti mare, sa îi sfarmi! Peste Prut traiesc potai, Iar nu fratiorii tai! De-or striga: „romane drag“, Pune mîna pe ciomag, De-ai sa-i vezi cîntînd de dor, Pune mîna pe topor! De ti-or spune ca ti-s frati Sa nu-i lasi nespintecati!“ Copil prost, copil furat, Frate, rau te-am suparat! Dar eu nici o vina n-am, Fost-am despartit de neam Si chiar Domnul Cel de Sus A tacut si nu mi-a spus Care…

Nu mi-s dragi pe cer nici stele, C-ai privit si tu la ele. Nici padurea verde nu, C-ai trecut prin ea si tu. Si nici marea, nici lumina, C-ai atins-o tu cu mana.

S-au otravit pe vai izvoare Si mierea adunata-n floare. S-a otravit barbar vazduhul De ce s-a otravit si duhul, De ce si graiul?! Sculati-va, sculati-va, sculati-va Din somnul cel de moarte! Salvati-va, salvati-va, salvati-va Prin limba si prin carte! S-a otravit privighetoarea Si firul ploii si ninsoarea. S-a otravit barbar vazduhul De ce s-a otravit si duhul, De ce si graiul?! Sculati-va, sculati-va, sculati-va Din somnul cel de moarte! Salvati-va, salvati-va, salvati-va Prin limba si prin carte! S-a otravit dulceata poamei Si laptele din sanii mamei. S-a otravit barbar vazduhul De ce s-a otravit si duhul, De ce si graiul?!…

E-o liniste iubirea? Mi-s pletele albite. Si tulbure mi-e somnul Ca intre doua pite. Nu stiu: rasare iarba, Mai curg pe vai izvoare ?! Departe esti de mine Cum Luna e de Soare. Pier stele neatinse. Noi stele se vor naste. Am cunoscut durerea, Nu am ce mai cunoaste.

– A, iubite, a, Mai spune-mi ceva, Ca mi-i drag sa-mi spui Ce nu stiu, drag pui, Ca mi-i drag sa-ascult De dragoste mult, Haide, spune-mi cum se Iubesc pasarile. – O, iubito, o, Cred ca tot ca noi: Copacii batrani Acasa raman Ca niste bunici Cu puii cei mici Care-n brate-i leagana Pana-i frunza galbena. Pe-urma bat vantoasele, Si nu-i nici o pasare, Pe-urma le cad foile, Se-nvelesc cu ploile. Pe-urma îi dor crengile Si n-au ce sa legene.