George Enescu
De sus de pe coasta dealului, în lumina trandarie a înserǎrii, Jurjac şi Tǎnǎsicǎ privesc vrǎjiţi spre mulţimea înlǎnţuitǎ în cerc. Se frǎmantǎ cercul de oameni într-o mişcare neostenitǎ, cand unduind uşor, cand nǎpustindu-se, vijelios, ba într-o parte, ba în cealaltǎ şi recade apoi în alunecarea domoalǎ de la început. Aceasta e hora! Ȋn mijlocul cercului, doi lǎutari, un scripcar şi un ţambalagiu, cantǎ Hora lui Dobricǎ. Uitand de Tǎnǎsicǎ, Jurjac se lasǎ pe povarnişul dealului, înaintand ca prin vis spre cercul dansatorilor. Acum vede de aproape chipurile lor: femei, bǎieţi, fete visǎtoare. Pe toate chipurile astea se rǎsfrang tainic…