Author: Gellu Naum

pe întuneric una m-a lovit cu cotul (o fată de vreo șaisprezece ani cam deșirată n-o vedeam bine mai ales că plângeam) nu mai plânge mi-a spus nu pot să urmăresc acțiunea cum să nu plâng i-am spus când bărbatul acela tragic sunt eu și ai să vezi că până la urmă ea moare din cauza lui deși a plecat cu vaporul de la începutul războiului nu mai știu nimic despre ea (era un film vechi o reluare mie îmi plăcea visam să mă căsătoresc cu ea pe un aeroport în turbărie) eu am picioarele ude mi-a spus am umblat…

Femeia se freacă de arbori pielea îi flutură ca un drapel subțire prin el trec alizeele și mâinile arborilor se răcoresc la ele ca la un tub de răcoare Dincolo de aceste mâini calul erotic doarme pe orizont el e mare cât orizontul din carnea violacee meduzele închipuiesc coame coame vii care agită tentacule de jur împrejur coama prinde oamenii și-i mănâncă tentaculele îi sug ca pe o apă piepturile singure rămân afară și fug sînt piepturi goale ca niște câini piepturi cu amprente vinete de săruturi piepturi pe care dinții mari ai câmpurilor le mușcă și amprentele vinete rămân…

Azi sunt în mare formă mi-am ros fruntea de zid o tanti s-a lovit cu sârmă Dormea la soare pe dărâmături habar n-avea de numerele care tună pe deasupra noastră cerul s-a deplasat dar nu-i nimic pune-ţi inelul şi eşarfa străvezie hai să mâncăm o îngheţată verde cu beţişorul ăla bun pe când afară se petrece alunecarea lumilor

Ceilalţi şedeau cu umerii lipiţi de o fereastră cu ochi ca nişte cuie înfipte în trupurile noastre şi toate cumpenele respirau dar într-o bună zi ceva pluti în ei se pârgui acolo şi se trăia destul de greu iar noi eram răsturnătorii atunci acea femeie şedea pe scaunul cel mai înalt şi se uita la mine cu tristeţe era o recunoaştere vădită printre cele mari şi sfâşiate pe sub văl şoaptele ei îmi mângâiau obrajii cât de departe se aflau atunci şi vălul şi tristeţea de multe ori găsite şi tot la fel uitate pe iarba liniştită a tăcerii mele.

Am întârziat lângă aceste oglinzi negre. Au uitat să-mi aducă steaua mea preferată și ceva călduros. Ei spun: trebuie totdeauna să ții steaua în pumn - Cât despre iubire trebuie să-ți vopsești ochii cu mult albastru sau să-i închizi. Vom crede cel puțin că ești o stea mare. Imaginea prezentă spiritului: două mâini în aceeași mănușe complectamente străvezie și se pot aduce caii nu importă ce cai chiar hipocampii. Ca să pot cunoaște mai bine noaptea mi-am făcut un obraz de frunze veștede pe care mi-l pun pe figură de fiecare dată când ies. Lucru curios în ceea ce pri-…

Câteodată trupurile înecaților ieșeau la suprafață și mușcau din lumânările aprinse și din cenușa focurilor de pe mal apoi se răsucea cu fața spre trotuar încremenind ca niște șerpi care ascultă sunete de flaut o clipă mai târziu un vaier pornea din groapa lucrurilor și zguduia văzduhul eu căutam cu ochii cumpăna și echilibrul ei desăvârșit se arăta ca o străfulgerare erau acolo boli și se zărea o constelație încovoiată peste capetele noastre

Tratată convenabil atâta cât să nu treacă de frontierele unei realități cât mai normale și ale unei normalități cât mai reale Zenobia se supune fără șovăire instinctelor ei de obiect a căror sursă poate fi găsită în legănarea formelor cu care se împodobea odinioară Învelit într-un cearceaf vechi și încălțat cu sandale noi stau pe un jilț al cărui spătar aduce a ghilotină Un băiețel mă bate cu o rămurică peste tălpi Zenobia de data asta sub înfățișarea unei adolescente oarecare îmi oferă cu mâna dreaptă grăunțe dintr-un bol La picioarele ei stă ghemuit un al doilea băiețel cu ochii…

Rostogolit în pulbere și mistuit de o înfășurare liniștită sau obosit de cele putrede și destrămate mă odihnesc într-o neleguită clătinare pe un covor cu munți de broderii și osanale în preafrumoasa albie natală în vatra dulcelui cămin pe timpul nopților prea lungi alcătuit din toate părțile mă învelesc cu fiecare parte abia la urmă pulberile altor glasuri mi se așază pe urechi

Ca o bătrână deghizată în cocoş neliniştea ne asurzeşte vine spre noi şi redutabila ei unghie continuă să crească ea e de multă vreme pe pământ o fiinţă umană în mărime naturală în mod general ne îmbrăţişăm repede dar ideile ei sunt prea înfricoşătoare ca să le pot lua în serios nu încerc să le explic nici să le leg de ceea ce ştiu că ar trebui legate acceptând natura ei inerent geometrică facem experienţe mici cu elemente mari şi fredonăm pe urmă eu înghit ecoul ca să nu mă tulbure

Hai să ne ţinem de ferigă în timp ce se certifică poetul Marior să cultivăm tristeţile carnasiere noi cei porniţi vertiginos spre mare spre plaja bântuită de frisoanele unei înalte ruginiri o doamnă de mărimea unei seminţe ne plăcea foarte mul tea îşi clătina capul pe baza triunghiurilor noastre de ce nu înţelegeţi că e soţie de doctor cu inimă că n-avem dreptul că dormităm într-o groapă cu lei că ea este un fel de ceva (scrie pe ea) un fel de cum s-ar zice care se piaptănă prelung în timp ce o altă fiinţă se plimbă pe partea cealaltă…

Târziu pe când mă aflu la înălțimea lor niște fete dansează pe întuneric au multe brațe s-au oprit ah cum îl purtăm în ureche și el ne cântă la fel ah suspinăm ce mai elaborezi ce mai însemnează asta și hai să ne luăm în brațe să ne mai trăim să ne mai întrebăm pantofii dacă existăm și hai să ne plutim printr-un ținut în care fiecare crede lucruri extraordinare despre celălalt dar el trece s-a rostogolit spre lunculiță ah cum mai cântă noaptea pe pod de-acolo nimeni nu se întoarce ar trebui să cosim și apa și noaptea să…

Ai noştri ne uitau ne îngropau în coceni pe ape ce plăcere trecea un pelican aproape roşu noi admiram poarta cetăţii cumpăram merinde apoi intram într-o sală umblam ca nişte cocoşaţi ne mai şi plictiseam ce să mai spun cânta şi muzica era ceva extra pe aici susţinea ghidul a trecut alexandru cel mareş canalul ăsta e făcut cu mâna lui de nişte oameni a trecut într-o vară cu barca de aur citea cu glas tare făcea şi comentarii făcea minuni de vitejie avea un felinar în apă porumbul creştea pe mal alexandru cel mareş îl arăta cu degetul zicea…

Pe vasta întindere a nordului într-o noapte se făcea că alergam ca un zeu spre hanul unde mi s-a șterpelit fularul acolo în neantul lucrurilor în numirile lor arbitrare printre ignoranțele ereziile și erorile mele pe sub stelele albe ce să mai zic iubita mai continua să mă aștepte în racla ei de preafrumoasă adormită și se făcea că rămâneam cu ea îmbrățișați sub gheața străvezie

Lângă o frumoasă gheretă într-o frumoasă miercuri aveam genele albe ploua ca un câine sentinelele mă călcau în picioare unu doi unu doi turna cu găleata era un fel de potop mă mir că nu mi-a albit părul stăteam de partea cealaltă într-o zonă uitată şi mi-a venit pe chelie să revăd strada cu benzinăria imaginara populată cu o singură gheretă cu un singur templu cu foarte multe desene zgâriate cu unghia sau cu briceagu lmi-aş fi dorit o flanelă sau măcar o mănuşă dar aceste eminente obiecte nu sosiseră încă te întâlneam printre fărâmituri de pâine uscată în şanţ…

Firul de sânge care îmi iese din buzunar firul de lână care îmi iese din ochi firul de tutun care îmi iese din urechi firul de flăcări care îmi iese din nări Tu poţi crede că urechile mele fumează dar oamenii au rămas ţintuiţi în mijlocul străzii pentru că în noaptea asta se vor vopsi în negru toate statuile şi va fi insomnia mea aceea pe care o vei cunoaşte o insomnie oarecare de cretă şi de argilă o insomnie ca o sobă sau ca o uşă sau mai bine ca golul unei uşi şi în dosul acestei uşi vreau…

Curând totul se va termina și vom călători împreună departe în ger pe o nesfârșită câmpie până când caii noștri de gheață vor necheza până când caii noștri de gheață se vor topi sub noi

Am acceptat că lucrurile ne iubeau Fragili şi duri pe şesurile lor ne bucuram când înfloreau legumele ca să menţinem apele intacte Uneltele ni se supuneau până seara despre ce ochi vorbiţi Pescarii moţăiau printre centauri-peşti de pe mal îl priveau cu totul alţi ochi şi Platon calul meu obscur fanatiza gramatica

Cuvintele, de multă vreme nu mai fraternizau. Noi ne iubeam. În zori divinizam săpunul, floreta străvezie a unor simţuri până mai ieri simetrice. Aveam cumpene capabile să anuleze rigoarea celor mai pure inegalităţi. Asta ne mai liniştea. Virtuţile ineficace ale plinului ne construiau clepsidre. Roua cădea pe rouă, retina pe retină, rigidul pe rigid. Caii noştri de piatră simulau adăpatul la sorburi de piatră pe când vizitii păreau că meditează în largile lor mantii neclintite. Pe rafturi doar arama precaută mai tresărea la fiecare licărire.

Cel care încă de la începuturi se ruinează ca urmare a unei îndelungi adăugiri și presupuneri într-un biet impas sau chiar în jocul satisfăcător al neștiutului cel care se așază în privirea cea mai de târziu aici și nicăieri în altă parte cel condamnat să curgă și totuși să rămână înfășurat printre atâtea lucruri simple cel lângă care nu se știe dacă a decedat un înger sau un câine-lup singur și orb pe rug rămâne impasibil și nu ia parte la greșeală salonul 3003

Culcat pe bustul ei ca pe o insulă a Paştelui ca o batistă pe fruntea unei statui avea dubla vedere a îndrăgostitului dar să nu exagerăm ofrandele ni se puneau pe talger noi cheltuiam bănuţii beam cafea când ridicam bărbia ne eliberam de ceea ce suntem pentru alţii dar ea a început să obosească sparge sticla

Un sedentar priveşte printr-o fereastră mică mă vede cum fumez sau cum gonesc cu trestia un şarpe băiat sau fată are sâni de o valoare incredibilă ar vrea să mă insulte mai crede în prestigii şarpele a fugit sau ne supraveghează de fapt îşi scutură solzii peste toată poeticăria noastră

Legat de toate aceste insistente fantome de somnambulica ta plimbare prin mine prin mijlocul crăpat al retinei prin rochiile care mușcă cu foamea cea mai grea prin geamantanele mele pline cu apă prin marginea de aluminium a gurei Eram acolo și podurile se întindeau peste mine eram acolo și plantele nu mă mai vedeau plantele care înconjuraseră piața în nemaipomenita lor foame carnivoră plantele care sugrumau statuile și mângâiau trecătorii mușcându-le brațele sau smulgându-le părul acești trecători goi ca niște pahare cu apă acești trecători ca niște suliți Te căutam în vitrine în mijlocul focului unde tăcerea era mai amplă…

De obicei în fiecare naufragiu părul meu îmi serveşte de lunetă şi mă servesc de asemenea destul de bine de unghii ca să-ţi scriu numele pe valuri. Ceea ce mă face să aleg aceste mijloace este între altele halucinanta lor imobilitate. Pe totdeauna nesatisfăcută de culoarea irisului tău pui deasupra fulgere şi mătrăgună. Dar hipnotizatorul trece şi poeţii şi-au început lucrul încercând să-şi scoată din păr păsările de noapte. Vei lăsa ferestrele larg deschise ca să putem călători în timpul somnului. Aştept să trec înotător imobil şi sigur prin apa agresivă a viselor tale. Trebuie să te fereşti să spargi…

Pe-aici pe aproape printre clovni furioşi ca un şirag de şerpi cu clopoţei se desfăşoară numărul acum nucile au crescut Marea-Mamă le părăseşte fără regrete acum tu zâmbeşti aşezată alături cu mâinile ca o ploaie pe ochi cerceii i-ai lăsat pe masă printre şopârle şi eu liber pe câmp adio la malurile pământului printre ierburi amare şi cârtiţele mă târăsc în labirintul lor singur pe câmp adio În nebunia asta numerică nu mai există oprire

La adăpostul unor măcinări egale ceva mai încolo un om clădește Odăi și Antreu și eu spun Bettina (firește un nume fictiv) te rog adu-mi ceaiul recurg la tine pentru serviciul acesta colegial în cercul meu cu centrul pretutindeni bate vântul îmi clatină părțile cele mai gotice s-ar putea să răcesc recurg la tine Bettina Înalță pavoazul în dimineața asta mă simt definitiv compromis în dimineața asta m-am trezit iar pohet undeva pe o farfurie cu flori lângă sobă în coșul cu lemne ceva mai încolo omul acela clădește grăbit Cără mizile n-au încotro se uită la el se așează…

Spre toamnă se apropie femeile talpa lumii legate cu tulpane pe sub ochi câțiva le întind niște grâu într-o mare iubire de ploaie apa cade pe ele ca pe o streașină nici nu știți ce frig e Dar în odăi la căldură alții de teapa lor le mângâie noi țopăim la geamuri le strigăm dar cum să ne audă în tandra lor obscuritate luați-ne în brațe iubitelor noastre alăptați-ne sîntem băieți buni la nevoie zicem și "mama" batem din palme ritmăm legile lumii în care ne învârtim singuri și triști dați-ne panglici pentru frunte la nevoie ne putem îmbrăca în…

Dimineaţa şi seara stăteam la baraca de tir câştigam obiecte lei albi pe care îi dăruiam cu generozitate odată a venit o persoană care avea sprâncene pictate o iubeam nemaipomenit aşteptam să-mi vorbească avea o plasă neagră pe picioare o îmbrăcam mă plimbam cu ea prin oraş ceilalţi erau liniştiţi ce conta o persoană îşi trăgeau bezna pe cap ca pe o pătură călduroasă câţiva făceau şi glume ea îmi punea o mică mână pe umăr pe calea Floreasca pe acolo nu mai ştiu când fusese un hipodrom noaptea se mai auzea tropotul cailor câte un jockeu trecea plângând în…

Câteodată noaptea întârziam prin localuri ceream pianiștilor ceva muzică ziceau că nu există (îmi părea foarte rău) porneam agale spre casă căram în spate burduful cu apă două trei pâini înșirate pe o sârmă o carte fără coperți intram în curte mă îndreptam spre țarc vroiam să văd cum naște iada cu patru coarne în prag mă aștepta cineva în giulgiu de cânepă "și eu am fost trei" îi spuneam și el repeta "am fost trei"

Aproape de aproape în rădăcina asta ceva se străduie să redevină iar noi rămâne să ne întrebăm dacă să trecem cu vederea blândețea lui nimicitoare urmează o rostogolire și poate o zguduită claritate care falsifică și uită atunci cu greu mai recunoaștem grația electrică a vechilor bărbați pe care îi văzusem mai demult cum își cărau cămășile coclite prin mlaștina care îi dogorea și se plantau cu brațele în cruce cu un condor pe fiecare umăr bărbații care vroiau să moară și își zdrobeau și oasele ca mama mamei lor și ies în ploaie să-mi dezleg frânghia de care sunt…