Author: Otilia Cazimir

Iepuraş, Alb-iepuraş, Unde-ai fost? – La oraş. – Un-te duci? – La pădure. – Ce mănânci? – Vreji de mure. – Unde dormi? – Sub şopron. – Cum te cheamă? – Rodion!

Din grădina lui Mihai, De sub tufe de urzici, A ieşit un ghem de scai Ca să caute furnici: Uite-l acolo, uite-l ici… Zi-i pe nume, cine-i? Ghici!

Proaspătă şi sperioasă, Rază nouă-mi intră-n casă. Întârzie cu mirare Peste prag, peste covoare,   Se ridică la fereastră Ca să vadă ce-i în glastră, Poleind cu aur dulce Un mănunchi de busuioc (Poate-şi caută un loc Să se culce?)   Şi rămâne aninată, Nebunatică şi vie, De-o garoafă de hârtie Ruptă şi decolorată.   Şi deodată, floarea veche Râde, roşie ca para, Că şi-a pus-o la ureche Primăvara…

Un deal cosit… Şi pe şoseaua prinsă De coasta lui, un car dispare-n fund. Şi sună drumul ca o dobă-ntinsă Pe care-ai aruncat, cu pumnii, prund. Prin nori, apusu-mprăştie uşor Un vag reflex rătăcitor… Şi-ncet, Pe ochii vineţi şi-mpietriţi ai zării, Se lasă moi pleoapele-nserării.

E primăvară? Pe uşa strâmbă a căsuţei afumate, O babă a ieşit pe-afară Cu şalul vechi în spate.   Când s-a topit omătul din ogradă? E-un firişor de iarbă pe cărare, Ori i se pare? De n-ar durea-o trupul cum o doare, S-ar apleca să-l vadă…   Întinde mâna searbădă şi rece, Să prindă-n ea bănuţii calzi de soare, Pomana primăverii care trece. Şi râde-n tihnă… şi-a adus aminte De-un nepoţel cuminte.   Şi pentru că i-e cald la mâini Cum nu i-a fost de-atâtea săptămâni, Zburătăceşte-n treacăt o găină. Aruncă o privire spre fereşti Şi, mărunţică, trece drumul la…

Am pus să moară-n umbră, într-o carte Pe care-o ştiu cuvânt după cuvânt, Petale vii şi tinere de flori, – Să-mi mai aduc aminte uneori De cei plecaţi departe, De cei ce nu mai sunt.   Şi răsfoind cu mâini şovăitoare, Într-un târziu, de dorul nimănui, Din cartea veche-mi cade-o floare:   Suntem mereu tot mai puţini sub soare, Şi tot mai mulţi sub iarba câmpului…

Roşioară şi codată Umblă noaptea prin poiată, Şi la noi, şi la vecini, Ca să cumpere găini. De plătit, nu le plăteşte, Dar pe loc le jumuleşte! Cum o cheamă?

Merge, merge – greu ajunge! Are coarne – dar nu-mpunge. E ghebos Şi fricos, Iar când iese la plimbare, Îşi ia casa de-a spinare. Cine-i oare?

Din sămânţă de arţar (Ştii c-avea drept aripioare Solzi subţiri de chihlimbar?) Printre bulgări se arată Pui de copăcel sălbatic, Frunză crudă şi crestată, Parcă-ntinde un buratic, Ca să vadă dacă-i cald, O lăbuţă răsfirată De smarald…

În pădure, la cămin, Zarvă mare în pridvor. Unii pleacă, alţii vin De la treburile lor.   La bucătărie Şi prin dormitoare, Bat din aripioare, Fac gospodărie:   Două codobaturi Mătură prin paturi, Două gheonoaie Spală rufe-n ploaie,   Două pitulici Adună furnici, Şi două răţuşte Răsucesc găluşte!   Numai cucul, moş portar, Care n-are altă treabă, Stă pe-o vargă de arţar Şi pe toată lumea-ntreabă: – Cu? Cu?

Motănaş, motănel, Cu codiţa după el, Vin să torci, vin să dormi, Pe băiat să mi-l adormi!   Pentru asta ţi-oi plăti După cât îmi vei munci: De mi-i fi motan cuminte, Ţi-oi da lapte şi plăcinte,   Iar obraznic de mi-i fi, Ţi-oi plăti ce ţi-oi plăti, Dar te-oi trage de codiţă Şi ţi-oi da o bătăiţă!

M-am rugat de tata-mare Să mă ia la vânatoare.   Cu căciula pe-o ureche, Cu ciubote de voinic Şi cu puşca lui cea veche – Cine-ar zice că sunt mic?   Seara limpede şi blândă Se coboară peste văi. Mă aşez şi eu la pândă Ca şi ceilalţi flăcăi.   Peste câmp, departe-hăt, Nici-o umbră de omăt. Când, deodată, lânga mine, Se zburleşte-un mărăcine…   Uite, mă, ce arătare! Nici nu merge, nici nu sare! Se împiedică de-un op, Dă la deal de zici că-i şchiop, Dă la vale, cade-n bot, Cu codiţa de-a spinare, Cu urechile de-un cot!  …

Piţigoi, Măi piţigoi, Ce tot cauţi pe la noi?   Prin salcâmi, prin lilieci, Prin tufişurile reci, Când e iarnă grea afară Şi pe casă Brumă groasă, Te porneşti, aşa-ntr-o doară: „Simţ a vară, simţ a vară!” De gândeşti că-i vara-n toi, Piţigoi, măi piţigoi!   – Oameni buni, Măi oameni buni, Iaca spun şi eu minciuni! Când e iarnă, „simţ a vară”, Să fac iarna de ocară.   Vara strig: „Cârpiţi, cârpiţi!” Ca să ştiţi Să pregătiţi Şi hăinuţa ruptă-n coate, Şi cămara cu de toate!

Frunze n-are, Nu-i nici floare. În păduri şi pe ogor, Prin grădini şi-n deal la vie, Stă mereu într-un picior, O umbrelă de hârtie.. Ce să fie?

Pe plafonul din odaie, Pentru tine nalt cât cerul, Lampa s-a aprins bălaie Şi-i lumină-n tot ungherul.   Uite, ţi-au venit bunicii… Vrei povestea cu măline Din hambarele furnicii? Vrei să-ţi cânte-o horă veche, De pe când erau ca tine, Ori să-ţi pună la ureche, Răsucit din fire moi, Roşu motocel de lână, Cum se pune la pisoi?

De după dealuri arse şi trudite, Înalţă creste albe nori de plumb. S-adună-n iarbă umbre încâlcite Şi, aspru, geme vântul prin porumb.   Câmpia de paragină şi scrum Întinde braţe lungi de colb în drum, Apoi îşi strânge sufletu-n păduri, Căscând în râpi dogoritoare guri…   Dar norii sterpi coboară-n depărtare, Şi-abia vibrează dincolo de zare Un tunet lung, cu prăbuşiri de stâncă… Iar soarele s-arată alb şi mat,   Şi-ntâia rază de lumină pare Un fulger mort, ce rătăceşte încă Pe câmpul prăfuit şi resemnat.

Alergând, ca de năpastă, Au venit buluc pe coastă Doi băieţi Mai isteţi, Să dea veste La neveste C-au văzut în deal la stână, Coborând din vârf de munte, Peste ape fără punte, Iarna sură şi bătrână…   Mai târziu, mai pe-nserat, A intrat şi baba-n sat: Uite-o-n capul podului, În văzul norodului, Pe-un butuc de lemn uscat, Cu cojoc de căpătat, Cu năframa de furat, Cu catrinţa de aba Vântul să-l strecori prin ea! Şi cum suflă-n pumnii reci, Scoate pâcla pe poteci, Iar pe fund de văi destramă Neguri vinete, de scamă…   Şi-au ieşit băieţii mici, Mici…

Dormi cu mama, puişor! Dorm pisicile-n pridvor, Doarme-n patul ei păpuşa Doarmă-n leagăn şi Vaniuşa…   Ia te uită, frate! Cum, N-adormişi nici pân-acum?   Dorm sub streşini rândunele, Iepuraşu-n tufănele, Vulpea doarme-n vizuină, Fluturaşul pe-o sulfină, Greieruşul pe-o lalea – Fiecare unde-o vrea!   Cum se poate, frate, cum? N-adormişi nici pân-acum?   Dorm sub vatră puişorii, Dorm sub gene ochişorii, Doarme-n pernă urechiuşa… Dormi cu mama, Dormi, Vaniuşa!

Chel ca-n palmă, bosumflat, Zi şi noapte stă culcat. S-ar scula şi el, vezi bine, Însă curpenul nu-l ţine.. Cine nu-l cunoaşte? Cine?

Peste ochii de mărgică, Fată mică, Genele subţiri se ţes, Tot mai leneş, tot mai des.   Nu întoarce înspre uşă Urechiuşă Cu cercel: Somnul vine uşurel, Nimeni paşii nu-i aude! Doar când ninge ca acum, Lasă după el, pe drum, Un tighel de urme ude…

Se scaldă soarele în iaz… Un măr sucit de bătrâneţe Aruncă-n tren cu mere pădureţe, Şi-un cârd de gâşte albe face haz.   S-abat la geam privelişti iuţi De cărţi poştale colorate, Şi-un deal vărgat se scarpină pe spate Cu plugul tras de doi căluţi…

Leagănul e numai puf, Pentru ce să-ţi fie frică? Dormi… La tine-n trăsurică Toate păsările albe Au lăsat un fulg, din zbor, Pentru surioara lor!   Hai, închide-ţi ochişorii – Verzi bănuţi de magheran – Strânge-ţi bine pumnişorii… Că de-o fi să bată-n uşă Chiar pisoiul năzdrăvan, Am să strig la el, şi gata: – Cătinel… că doarme fata!   Dormi… Ţi-am pus la căpătâi Săcuşor cu levănţică, Ca să râdă ochii tăi… Pentru ce să-ţi fie frică? Dormi… E bine-n trăsurică Şi e moale şi călduţ Ca-ntr-un cuib de rândunică.   Pentru ce să-ţi fie frică?

Dormi fetiţă somnoroasă, Să-mi creşti mare şi frumoasă, Să fii dragă orişicui… Nani, pui!   Dormi cu mama, băieţel, Să-mi creşti-nalt şi subţirel Şi frumos cum altul nu-i… Nani, pui!   Somnul dulce şi cuminte Vine-ncet să vă alinte Fără ştirea nimănui. Nani, pui!   Să vă pună sub perniţă Jucăria lui pestriţă, Jucăria visului… Nani, pui!   Luna plină şi albastră Doarme-n crucea cerului Dorm şi stelele-n fereastră, Doarmă şi măicuţa voastră… Nani, pui!

Ciuguleşte-un pui la sare, Cloşca doarme la răcoare, Când, deodată, nu ştiu cum, Trece-o umbră peste drum!   Puişorul cucuiat Cade-n coadă, speriat.   – Sai, măicuţă, un hultan! M-aş ascunde, dar n-am vreme. – Stai cuminte, nu te teme, Că-i un biet aeroplan…

Hi, căluţ cu patru roate! Călăreţu-i rupt în coate, Are-n frunte un cucui, Dar ca dânsul altul nu-i!   L-a trântit căluţu-n zloată. Nu ştiu cum s-a întâmplat – L-a trântit, aşa, deodată, Ca un cal adevărat!   Dar măicuţa, Cu vărguţa, Iese-n poartă, mânioasă: – Lasă, lasă, Că te-oi prinde eu acasă!   Călăreţul rupt în coate   Chiuind în gura mare: – Hi, căluţ cu patru roate!

Umblă vulpea prin pădure: Ce să fure? Ce să fure? Fură coada de pe tei, Şi-mpleteşte papucei:   Pentru dânsa o pereche, Că şi-a rupt-o pe cea veche. Pentru soţ – Jupân-vulpoi – O pereche mai de soi, Pentru puişorii ei, Papucei mai mititei, Să-i rupă mai cu temei!

Bunicuţa-i supărată, Că de-un ceas întreg tot cată: Cată-ncolo, cată-ncoace, Ochelarii nu-s şi pace!   I-a cătat pe sub saltele, Şi-n papuci, şi-n ciuboţele, Pe sub perne, pe sub oale, Pân’ n-a mai putut de şale!   A mai stat, a mai oftat, Iar s-a pus pe căutat! Stă şi-aprinde-o lumânare: Unde să-i mai cate, oare? Nu-s în raft, nu-s în cutie, Poate-or fi-n bucătărie…   Răscoleşte pe subt scară Şi pe poliţă-n cămară, În cuptor, pe soba sus, Ochelarii nu-s şi nu-s! Să nu fie cu bănat, Cine, oare, i-a furat?   Când să-i cate şi prin tindă, Dă…

Ţipă gâştele şi zboară, Zboară penele-n poiană… – Ce-o fi asta, surioară? – Ia, o vulpe năzdrăvană;   Cum stătea-n tufiş la pândă, Costelivă şi flămândă, S-a gândit că pentru masă N-ar strica o gâscă grasă…

Încărcat c-un sac de caş, Un măgar urca pe coastă Să se ducă la oraş – Când, gonit de vreo năpastă, Coborând haihui urcuşul, Sare-n drum un iepuraş!   Se opreşte măgăruşul Şi sfârşit de-atâta cale, Zice cumpănindu-şi sacul: – Greu la deal! – Ba-i greu la vale, Că mă duc de-a berbeleacul!