Printul fericit
Sus, pe o columna înalta, statea, privind peste cetate, statuia Prinţului Fericit. Era acoperita de foiţe de aur, ochii erau doua sare luminoase, iar în manerul spadei avea un rubin. Un Randunel, ce zbura spre calda Ţara a Egiptului, îşi facuse culcuş de odihna la picioarele statuii. Într-o seara, pe cand se pregatea de culcare, Randunelul a simţit doua picaturi de apa stropindu-i trupuşorul. Ochii Prinţului înotau înlacrimi. – De ce plangi? – Pe vremea cand eram în viaţa şi aveam inima de om nu plangeam. Stateam închis în palat şi nu ştiam ce este dincolo de ziduri. Acum vad…