Author: Alexei Mateevici

Au zis Hristos: , , Ar' să mă vândă Unul din voi", — ş-amară I-au pătruns atunci durerea Pe ucenici; toţi se-nfioară Şi-ntreabă: "Doamne, eu?" Şi Ioan nestrămutatul, Iar şi Petru, plin de frică, Si-mprejur din nou cu toţii Tremurând încep să zică: "Doamne, eu?" Ce să zic atunci eu, bietul, Eu, cu inima mea slabă, Când şi cei tari în credinţă, Tremurând, pe Domnu-ntreabă: "Doamne, eu?"

Limba noastră-i o comoară În adâncuri înfundată Un şirag de piatră rară Pe moşie revărsată. Limba noastră-i foc ce arde Într-un neam, ce fără veste S-a trezit din somn de moarte Ca viteazul din poveste. Limba noastră-i numai cântec, Doina dorurilor noastre, Roi de fulgere, ce spintec Nouri negri, zări albastre. Limba noastră-i graiul pâinii, Când de vânt se mişcă vara; În rostirea ei bătrânii Cu sudori sfinţit-au ţara. Limba noastră-i frunză verde, Zbuciumul din codrii veşnici, Nistrul lin, ce-n valuri pierde Ai luceferilor sfeşnici. Nu veţi plânge-atunci amarnic, Că vi-i limba prea săracă, Şi-ţi vedea, cât îi de darnic…

Se aşternuse piatra pe proaspătul mormânt Şi noaptea coborâse, acoperind cetatea. Se liniştise neamul vânzării pe pământ Era o taină mare... minune-apropiată. Au stat tăcuţi de pază cei doi ostaşi străjari Ne-atinşi de măreţia adâncurilor firii, Nepresimţind venirea minunii celei mari Ce-avea să schimbe faţa şi rostul omenirii. Şi iată miezul nopţii, de stele-mpodobit; Un tunet lung s-aude, pământu-n el vuieşte, Adânci puteri îl mişcă, izbindu-l. Zguduit, Mormântul se deschide: scriptura se-mplineşte. Lumini lucesc la gura mormântului deschis, Întunecimea piere o clipă-n toată firea... Hristos învie!... Paznici, să fie vouă vis, Lumina vă orbeşte, v-a înlemnit uimirea! Lumină din lumina…

Ce desfatare in viata Nu stie de amaraciune, Si ce marie, ce dulceata, Ramane fara schimbaciune? Si unde-i fericirea oare? Ce munca noastra s-alergarea Castiga pe acest pamant — Sunt numai umbre, numai vant... Si care slava omeneasca E vesnica si neclintita? Maria toata pamanteasca Pe veci uitarii e menita. Ca in vartej pieri-vor toate — Noi toti, si neamuri, si noroade, Si robii slabi, si crai puternici, Neputinciosi, pierduti, nemernici. Viata e deser tul joc Al nazuintelor deser te... O, frati, nu credeti in noroc, Ce tine clipe si se pierde, Caci oamenii toti se ingrop, Salasluind a lor…

Voi, munţi singuratici, moşnegi cununaţi Cu stele în ceruri albastre, În leagănul vostru de codri păstraţi În taină cântările voastre, Căci păsări sălbatice, cu ochii arzând Din tainica voastră dumbravă Se-nalţă cu fală în sus, proslăvind Nespusa a Domnului slavă. * În voi îşi deşteaptă plânsorile lor Pădurile-n toamna târzie, Pe când le apucă al luptei fior Şi-a vântului groază, mânie, Şi mare vi-i jalea, când vânturi străbat Prin tainica voastră dumbravă, Dar vifori, furtuni şi chiar frunze ce cad Vă cântă a Domnului slavă. * La voi m-a adus în cărările ei A zilelor soartă săracă, Pădurea cea mândră…

POCAINTA HOTULUI Cand Hristos cu spini pre frunte, Pre cruce rastignit murea, Intunecimea-naltul munte Golgotha toata-acoperea. Atunci un hot privind in sus, Cu ochi aprinsi de pocainta, Strigat-a catre Iisus, Marturisind a sa credinta: „In slava raiului, Stapane, Tu sa ma pomenesti pe mine!“ De-atunci si noi cu plecaciune Rostim aceasta rugaciune. Nu-i vorba, de rabdat ii greu, Cand cineva te prigoneste, Dar, frate, pentru acest rau Acel de Sus te rasplateste. Si vrajba, pizma, ele-odata Gasi-vor dreapta judecata. Nu-i vorba, ca putem si noi, Rabdand obide si nevoi, Sa rasplatim. Dar ce folos Cand calci por unca lui Hristos…

Frunza nucului tresare, Oglindindu-se în lac; Vântul un miros de floare Îmi aduce din Bugeac. De ce tremuri, frunzuleană, -- Fiica nucului rotat, -- Ce fior de prin poiană Firea ţi-a cutremurat? Eu cu ierbile poienii N-am nimic de împărţit, Jale mi-i că moldovenii Încă nu s-au înfrăţit. Vântul şuieră prin creste, Vine zburător prin văi Şi-mi şopteşte trista veste Din Bugeac de la ai tăi. Doarme tata somnul morţii, Şi buneii-s în mormânt, -- Iar cei vii, prin voia sorţii, Duşi din cele locuri sânt. De la morţi aduce ştirea Vântul veşnic zburător: El din flori a prins şoptirea,…

Cand scarba inima iti arde, Nadejdea-n suflet ti se stinge, Cand primprejur nu af li dre ptate, In lupta versi sudori de sange. Cand patimind slabesti, crestine, Tu de obida rautatii, In toate clipele vietii Sa stii ca Domnul ii cu tine! Si fie-ti patima nespusa, Si para-ti cat de grea scaparea, Lumina zilelor apusa, Sa stii ca-n cer ii indurarea. Cand cr ucea vietii te doboara Pe tine la pamant, crestine, Grozava soarta te-nfioara, Fa-ti pace: Domnul e cu tine! Martie

Te-am zămislit eu cu iubire, Cu drag în mine te-am purtat Şi de la Domnul fericire Eu cu plânsoare ţi-am rugat. Sub inima tremurătoare Păzit-am micul copilaş, Şi dragostea mea arzătoare Ţi-a fost de strajă şi sălaş. Şoptit-am rugăciuni smerite Şi cu plânsoare m-am rugat, Să-ţi fie zilele scutite De nenoroc şi de păcat. Şi-ai fost cu firea părintească, Cu duhul părintesc senin, Cu-nţelepciunea ta firească Copil cuminte şi blajin. Şi când în floarea tinereţii Venit-a vestea războirii, Tu jertfa sfântă a vieţii Ţi-ai dat-o cetelor oştirii. Şi-n bătălia cea aprinsă Sărit-ai plin de vitejie La moarte, ca la stea…

Stele-n Nistru, stele sus, Dormi: povestea mi ţi-am spus, Stele-n Nistru-mpădurit, Dormi, odorule iubit. Fie-ţi somnul uşurel, Dragul mamei frumuşel, Te păzească îngeraşi, Puiul mamei drăgălaş; Ca să creşti un moldovean Mândru, falnic, năzdrăvan, Să-nverzeşti, ca un stejar, Paza vechiului hotar. Să-ţi lucească-n frunte-o stea Doar ne-a lumina şi ea, Şi cu codrul să te-ntreci, Şi dumbrăvile să-i treci; Şi să-i baţi cărările, Să ne sorbi durerile, Şi să treci la cela mal, Ţara să ţi-o scoţi din hal. De ocară apele, Puiul mamei, scapă-le, Să ne cânte zânele, Răsunând fântânile, Să ne râdă zorile, Să ne-mbete florile... Stele-n Nistru-mpădurit,…

ZADARNIC, ARTISTE -proza- Zadarnic, artiste, te crezi ziditor plasmuirilor tale! Ele-n veci s-au purtat pe deasupra de ochi nevazute. Nu, nu Phidias-naltat-a vestitul Zeves Olympanul; El oare datu-i-a fruntea si coama aceea de leu, Buna privire domneasca din fulgerul genelor aspre? Nu Goethe e faurul marelui Faust, cel care, In haina sa veche nemteasca, s-adanc adevar omenesc Pana-n fir se aseamana chipului sau dinainte de vremuri! Ori poate Beethoven, pe cand isi gasea al sau mars de-ngropare, Din sine scotea acel rand de acorduri, ce sfasie inimi, Plansul din suflet zdrobit despre pierderea marelui cuget, Lumi de luceferi, cazand in…

Noaptea, - iulie Vad prabusirea unei stele, Al noptii mandr ului luceafar, Si suf letul cantarii mele Smintit se zbate si neteafar. Se scurge noaptea-n sfanta tihna, Dar tunurile vrajmasesti Tintesc si bat fara odihna Sa stearga satul Marasesti. Aduce fierul moarte-n suier Si prabusire pe pamant, Se frange cantecul din fluier Si moare-n tremur de mormant. Iar sufletul cantarii mele Smintit se zbate si neteafar La prabusirea unei stele, Al noptii mandrului luceafar.

Eu cânt pe-acei ce-n jug şi chin Pe-a lor spinare ţara ţin, Cari în robie şi necaz Voinici, puternici au rămas! Vânjoşi, înalţi, ca fierul tari, De soare arşi, bătuţi de vânt, Brăzdează harnicii plugari Al ţării lor mănos pământ. Din plug pe toţi ei îi hrănesc, Vărsând pâraie de sudori, Dar tot puterile le cresc; Pe-aceşti puternici muncitori Eu cu mândrie-i cânt!... Eu cânt pe-acei ce pân' acum, Fără cărare, fără drum, În noapte rătăciţi au stat, Nădejdea însă n-au lăsat; Pe-acei ce tare, neclintiţi, Oftând amar din când în când, Întreaga lume-au sprijinit, În urma plugului mergând; Cari…

Glasuri de bucurie, Laude şi rugăciuni, Din cântarea gurii vie Şi a chimvalurilor struni... Iudeea slobozită Poate-şi cânta izbăvirea? Roma poate-i biruită Şi venitu-i-a pieirea? Împăratul cel puternic, Aşteptat cu nerăbdare Poate vine falnic, mare La norodul său nemernic? Drumul dinspre Galileea Tună-n vuiete de glasuri, Parcă toată Iudeea A uitat a ei necazuri... Şi mulţimea zgomotoasă Merge-n valuri de lumină, Aşteptând pe căi pietroase Rămurele de măslină... Poarta mare din cetate S-a deschis de dimineaţă, Gloate vii şi bucurate Iese-n mâine cu verdeaţă, Şi-a lor veselă , , osană"... Prin împrejurimi răsună... Calea cea galileeană Cu Împăratul le-mpreună... ,…

Hai, măi frate, hai, măi frate, Zorile s-aprind, Hai să căutăm dreptate, Voie şi pământ. Plugărit-am viaţa toată Ş-am muncit noi rău, N-am văzut zi luminată, Numai greu, tot greu. Şi pe umeri numai juguri Pân-acum am dus, În robie şi lanţuguri Toate ni le-am pus; Ş-ale sufletului daruri Noi le-am înecat Tot în plânsete ş-amaruri, Ce ne-au apăsat; Şi odorurile minţii Noi le-am prăpădit, Căci în ceaţa neştiinţei Tot am vieţuit. Muncă, muncă şi iar muncă, Alta n-am văzut; Şi în munca noastră lungă Toate le-am pierdut. Am crescut în largi ogoare Roadă cu prisos, Dar din pâinea roditoare…

O, clopote! Frumos mai suni, Când credincioşii îi aduni La locul sfânt de rugăciune, În cer cântarea să le sune... În zile mari de sărbătoare, La răsărit ş-apus de soare, Tu chemi stăpâni şi muncitori Ai lui Hristos închinători. Chemarea-ţi porţi prin munţi şi văi: Şi vin închinătorii tăi. În cer ajunge-a ta sunare, Cu dânsa şi a lor cântare, Un cântec sfânt, frumos nespus, Se suie, ca tămâia, -n sus, Ducându-se în cer... Ce dor nu duce, Ce poate inima s-apuce? Şi jalea inimii zdrobite, De toţi pe lume părăsite, Şi bucuria mulţumirii, Şi arzătoarele dorinţe De mântuire, pocăinţă...…

Ia spune, frate: lumina când se ţese Cu întunericul în blânde nopţi de vară, De ce-ntr-a noastre firi, pe-aripi de seară, Cresc rugăciuni, de noi neînţelese? Şi focul lor, întocmai ca o ceară, Ne arde firile de patimi îngheţate Ş-aprinde-n noi credinţele curate, Ce fac ca toată patima să piară; Umblăm atunci, ca umbre uşurele, Şi alte lumi vedem în depărtări, Uităm păcat şi vrajbă — toate cele; Şi luminaţi, zburăm-n acele ţări, Cari sunt în zare, mai presus de stele, Spre Cel Ce a zidit pământ şi cer.

In versul cantecelor poporane Se inchina taranimii basarabene Frunza verde grau de vara, Ce-i frumoasa a mea tara! Tara mea nemarginita Cu verdeata-mpodobita. Cat cu ochii-n zari cuprinzi, Taruleano, te intinzi, Stralucind in ape-oglinzi; Cat cu ochii dai si vezi — Tot campii, paduri, livezi, Sesuri, vai frumoase, sate, Paini in brazde semanate, Munti si dealuri-nalte, vii, Departari largi, albastrii. Primavara — numai floare In campii mirositoare. Vara — aur tot turnat Pana-n zare revarsat, Aur viu de paine coapta — Munca taranimii dreapta. Trece vantul prin ogoare, Da pamantului racoare Si se duce pan’in zari Si razbate-n departari. Pasari…

Atunci când soarele apune Şi zarea arde-nflăcărată, Atuncea inima îmi spune Durerea ei nemângâiată. Şi tot mă-nşel şi trag nădejde, Că nu-i departe alinarea, Dar mintea mea mă amăgeşte Şi tot mai tare mă munceşte. Nădejde nu găseşti în lume Şi n-ai de ce nici să o caţi: Ea numa-n suflete trăieşte Şi doruri-n inimă trezeşte...

RUGĂCIUNE PENTRU PAHAR Din I. Nikitin „Si mergand putin au cazut pre fata sa, rugam- du-se si zicand: Parintele meu, de este cu putinta, treaca de la mine paharul acesta; insa nu precum voi eu, ci precum tu“ (Math., , ) S-aprinde apusul aurit De-asupra Iudeii mute, Si somnorosul amurgit Isi tese umbrele tacute... Arzand in focul asfintirii, Sta inverzitul Eleon, Scaldat in valul stralucirii Cetatea muntelui Sion, Maretul Ier usalim, Vederi deschide minunate: Frumoasele lui cladituri In felurite lasaturi Se vad pe coasta revarsate... Colo — Gheval si Garizim*, Spre rasarit albastre ape Ale Iordanului. Pe-aproape, Tot vai adanci,…

Se ivea de după dealuri Noaptea-n umbre mohorâte, Scuturând întunecimea Din aripile urâte. Nu-i lumină nicăierea, Numa-ntr-un bordei pustiu Luminează-o luminiţă, Ca un suflet de-abia viu. Şi într-acel bordei, pe paie, Numa-n petice-nvelită, Zăcea mama celor patru Prunci, cu faţa necăjită. Ea se zbate, se frământă, Mila Domnului o cere Şi, privindu-şi copilaşii, Se sfârşeşte de durere. Şi cucernica-i gândire, Din credinţă izvorâtă, Şi-o îndreaptă către ceruri, Către Maica Preacinstită. Şi se roagă cu căldură Pân' ce graiul i se curmă. Copilaşii plâng de foame, Căci felia cea din urmă Au mâncat-o de-acu ziua, Le-a rămas numai o coaje; Biata…

Să ştiţi: de nu veţi ridica Din sânul vostru un proroc, În voi viaţa va seca, Zadarnic soarta veţi ruga, Căci scoşi veţi fi atunci din joc Şi-ţi rămânea făr' de noroc. Din cheag de lacrimi, de dureri, Din trăsnet de mânie sfântă, Şi din nădejdi şi zbuciumări, Din năzuinţi şi frământări El trebui facla să-şi aprindă Şi-n el pe toţi să vă cuprindă. Şi-n ţara voastră va purcede Pe drum de spini şi chinuire Cu gloata celor cari l-or crede; Şi duh aprins de înnoire Va duce-n propovăduire. El jalea vechilor câmpii Numa-ntr-o lacrimă va strânge, Din spic, din…