Fabule

Pe când la greci au părăsit Ciopliţii dumnezei, Iar locurile lor, pe drept le-au împărţit Norodul între ei: Atunci şi muntele Parnas   La unul muritor moşie a rămas. Stăpânul nou pe el îndat-au aşezat   Câţiva măgari la păşunat. Măgarii au aflat, De unde, până unde! Că muzele odat’ Au locuit pe munte Şi zic: „Se vede, dar,   Că noi aici suntem mânaţi nu în zadar. Pesemne muzele de oameni s-au urât   Şi ei au hotărât: Ca noi în locul lor cântări să iscodim. Aideţi! voinicilor! cu toţii să răcnim. Nu pierdeţi cumpătul, strigaţi cu îndrăzneală,  …

Leul, lupul, vulpea şi câinele odat’, Ca nişte buni vecini, s-au fost alcătuit,   Cu toţii întrunit, Să umble la vânat:   Şi ce vor căpăta să-mpartă măsurat. Se-ntâmplă dar, că vulpea-ntâi Un cerb frumos au prins, Şi adunând pe toţi ai săi, Spre jertfă l-au întins. – Acuma e treaba mea, băieţi, Le zise leul lor. Voi trebui numai să vedeţi Cum eu împart uşor.   Şi despicând îndat’ pe cerb în patru părţi, Au zis: „Aceste sunt frăţeştile bucăţi. Şi iată: cea întâi e partea mea de frate; A doua, pe drept ca unui leu se cade; Ş-acea…

În adâncul unei stânce, În deşartele pustii, Un sălbatic ş-ai săi fii Au pus mursa lor să mânce; Cu femeia-n jur şedeau Peste-o piatră, Lângă vatră, Şi copiii lor sorbeau. N-avea şervet, nici cuţit, Dar bun foarte apetit.   De fortună ca să scape, Un nemernic călători, Răzbătut de a ploii ape, Au intrat în groapa lor. Sălbaticu-n sărăcie, Fiind plin de omenie, Deşi nu l-au aşteptat, La ospăţ l-au îndemnat.   Oaspele, înflămânzit, Să aştepte n-au voit De două ori ca să-l invite, Dar dintâi din a sa gură Peste degete-amorţite Boare suflă de căldură; Apoi în aceea zamă,…

Nu-mi mai aduc aminte ce fabulist anume Îl lua pe Joe martor C-a existat odată pe undeva un tartor: Motanul cel mai aprig şi mai viteaz din lume, Un Machedon năprasnic al lumii pisiceşti Şi-o pacoste a ginţii şoriceşti. Cumplitul Roadeslană, O crâncenă satană, Temut în jur pe-o rază de-atâtea zeci de leghe, Prin poduri, prin hambare, prin pivniţi sta de veghe, Voind înverşunatul mai peste tot să-i bântuie Şi-ntreaga omenire de şobolani s-o mântuie. Capcanele lăsate cu brânză prin hogeacuri, Cumplita şoricioaică din pivniţe şi tot Şiragul de otrăvuri îndătinat de veacuri Păreau pe lângă dânsul de-a dreptul nişte…

Un Leu, voind să facă război în toiul verii, Îşi întruni divanul, trimise ofiţerii, Cerând să vie grabnic de peste tot jivinele. Şi toate-i declarară, chiar blajinele, Că vor lupta, viteze. Iar cele necesare Le-or duce Elefanţii pe toate în spinare Şi vor trăsni, în luptă, cu trompa din înalturi; Iar Urşii, veteranii, sunt straşnici la asalturi. Şi Vulpile, stratege, n-or şovăi nici pic, Ci vor lupta şi ele, cu spor, prin şiretlic Şi ceata de Maimuţe, prin pozne şi prin salturi, Va prinde foarte bine distrând pe inamic… – Doar Iepurii, Măgarii, eu cer să fie scoşi, Că ultimii-s…

Un blanc galben scânteios, Gemând sub ciocan vârtos, Plângea soarta sa odată: Ori să poate să mă bată Înghiositul crud metal Care-l calcă până ş-un cal? Dar ciocanu-i zice: Frate, Este vechi ist adevăr Că pre aur fierul bate.   Un popor ce n-are fier, Curaj n-are, n-are armă, Să defaimă şi să sfarmă.

Spunea mielului odată Maica oaia: Fătul meu, Eu sunt foarte întristată Cugetând la traiul tău.   Ah, păstorul te va prinde, Abia gras te-i face un pic, Şi la măcelar te-a vinde, Ce călău altfel i zic. Depărtat de l-a ta mumă, Acii cruzi şi răi tirani Te despoaie, te zugrumă Şi te vând apoi pe bani. De-altă parte se invită Lupul, ce-i cu dânşii văr, Ca şi el să te înghită Cu ciolane şi cu păr. C-un cuvânt, fără-ndurare Toţi pre tine te urăsc, Ş-abia traiul îţi răsare, Iacă-ndată îl răpesc! Chiar în contra însuşi firii, Mai bătrână eu…

La nişte case mari, în oale prea bogate, Sta falnic pe fereşti, Pe lângă flori fireşti, Şi cele prelucrate De mâine omeneşti. Dar iată, nori s-adună, Cu fulgere lucind, Şi tunetul răsună De ploaie prevestind;   Iar floricelele acele iscusite Îndreaptă către zei Smerita rugăminte: Ca să oprească ei, Cu un cuvânt din ceri, A ploaiei neplăceri;   Dar rugămintea lor au fost zădărnicită Şi ploaia cea pornită De un răcoare vânt   Se varsă pre pământ, Potoale sfera grea, Verdeaţa înnoieşte Şi firea după ea Se pare că zâmbeşte.   Atunci şi florile acele naturale Se dezvelesc frumos, Din…

Veveriţa cu crenguţa De mulţi ani slujea la leu; Slujba cere stăruinţă Şi este lucru cam greu A fi deştept, cu simţire, Ş-a întâmpina ades Capricii care din fire Au acei mari mai ales. Nu ştiu dar, cu ce purtare, Cu ce chip prea nimerit Veveriţa cinste mare De la leu au dobândit Ş-au luat făgăduinţă Că din dările ce vin Îi va da spre cunoştinţă Un car de alune plin. Făgăduinţa îi bună, Numai nu aduce saţ; Şi la auz ea răsună Cuvânt aspru: mai răbdaţi! Veveriţa-n ascultare Rânjea dinţii lăcrimând Şi din ochi clipea cu jale,   Pururea…

Un câine, de pe neam dulău, Prielnic, credincios către stăpânul său, Odată au văzut Pe vechiul cunoscut, Juju, căţel tărcat,   Ce din ogradă an în curte s-au luat Şi carele acum la o fereastră-n casă, Şezând pe un covor de cele mai frumoase,   Afară mândru se uita. – Jujucă: ce mai faci mata?   Întreabă câinele, din coadă dând încet. (Acesta între câini e semnul de respect.) – Îţi mulţumesc, mon cher! răspunse lui Juju. Sunt bine. Dorm, mănânc, alerg, mă hârjonesc Şi pe saltele moi când vreau mă tăvălesc.   Dar spune-mi: ce faci tu? – Eu…

Ţăranul semăna ovăs în primăvară, Iar calul, ce l-au fost adus în cărucioară,   Privind la semănat, Fierbea în gândul său aşa un rezultat: – Mă mir, cum zic de om că este o fiinţă, Aleasă prin a lui a minţii iscusinţă?   Eu nu văd la dâns’ minte Măcar de un grăunte.   Şi oare poate fi mai mare nebunie Decât să scurme el ogoare pe câmpie, Şi apoi să presare ovăs sau altă pâine,   Când mult făcea mai bine Ovăsul să-l dea mie   Ori murguşorului, iar pâinea la găine, Sau până în sfârşit să ţie în…

Mai ţanţoş ca-mpăraţii romani, un cărăuş Mâna cu sârg Doi măgăruşi, La drum, spre târg. Unul, fără bici sau pinteni, Tropăia cu paşii sprinteni Cu bureţi de mare-n sac, Lângă celălalt, – posac Şi greoi ca unul care E ursit să care sare. În tropot de copite şi-n cânt de zurgălăi, Trecură munţi şi punţi şi căi şi văi Şi-ajunseră în zarea cu lanuri verzi de grâu, La vadul dinainte ştiut, al unui râu. C-un băţ în mâna dreaptă-n loc de frâu, Încălecând, ca un mocan, pe deşelate, Pe măgăruşul cu bureţi în spate, Îl mână dindărăt pe cel cu…

Arvinte coatele au ros la antereu, Dar n-au stat mult să socotească;   Ci singur el, mereu Se puse să-l cârpească.   Iar pentru petici de cârpit Din mâneci au tăiat ca o a patra parte   Şi antereul l-au gătit   Cu mânecile prea scurtate, Încât oricare le vedea, De dâns râdea.   Văzând aceasta el, au zis în gândul său: „Lăsaţi, că doar nu sunt aşa de nătărău,   Vreun lucru mare nu-i Să-mi tai eu poalele de pe la antereu Şi mânecile să le pui Mai lungi decât era”. Au zis şi au făcut. Dar lumea se…

Între timpul vechi ş-acuma, oare cine nu-nţelege Că e mare diferire la nărav, la gust şi lege? Plin de gară şi procesuri neastâmpăratul om, Astăzi pentru milioane, dar atunce pentr-un pom. Ca femeia-atunci şi zâna Să se laude au voit, De aceea s-au sfădit Iuno, Venus şi Atena. Pentru asta, la un munte, care Ida se numea, Unde Paris, păstor tânăr, turma sa de oi păştea, Au venit pe-ascuns tustrele, Ca să judece pre ele Şi la mai mândră femeie Dorit pomul ca să deie. Deci l-acela păstorel, Tânăr, blând şi frumuşel, Toate zânele jaluze Se ruga prin ochi şi…

Un sălbatic urs de munte, Cu ochi mici şi lată frunte, Vrând să-şi facă o carieră În a curţii naltă sferă, Unde trăia vite o mie Sub a leului domnie, De vecini au întrebat Cum să între la palat? Mergi, momiţa au zis, sărind, Pasărea i-au spus cântând, Şarpele-i dă un alt plan: Vrând a fi bun curtezan, Mergi pe pântece, vecine, Târâindu-te ca mine!

În palat la împărat, Adevărul, gol din fire, Fără veste au intrat. La a lui aşa privire Împăratul au strigat: – Cine eşti? Cum îndrăzneşti, Gol, aici, să te iveşti? – Adevărul sunt.   – Ce vrei? – Vreau să-ţi spun a mea părere: Tu nicicum nu ai durere Pentru pământenii tăi; Cei mai mari te măgulesc Şi norodul jefuiesc; Legile îţi sunt călcate… – Ieşi afară! Ieşi afară! Golule neruşinate! Daţi-l uite jos pe scară! Iată cum fu primit Adevărul dezgolit; El, oftând, se depărtară. Dar a lui dorinţă bună Un alt chip i-au arătat. Adevărul mai pe urmă…

Lui poeta Paraplin Ce prin versuri strâmbo-drepte Pe Esop vrea să îndrepte Apologul ista-nchin.   Primăvara chiar în zori, Când sufla o boare lină, Zburând iute o albină Culegea miere din flori, De la roză peste crin S-aşeza, şi din pahar Ce adânc li sta în sân Sugea dulcele nectar. Pe când ea se ostenea, Făr de lucru petrecea Musca şi un mic ţânţar Ce ne supără-n zădar. Amândoi trăiau pre bine Ş-având ligă între sine Pe iarbă s-au aşezat Şi-n ştiinţei lor putere Despre metodul dezbat Cum se face bună miere. Pare-mi-se că la gust, Zisă musca cătr-albină, Cum…

Păstorul unor oi, pe lângă turma sa Avea un cal şi un măgar. Din întâmplare el găseşte o harşa, Cusută tot în fir şi în mărgăritar. Harşaua, precum ştiu acei ce merg călare, Se cade calului spre înfrumuseţare.   Păstorul însă-au socotit Că calul e destul de fire-mpodobit Şi au găsit cu cale, Stăpân fiind pe ale sale,   Să puie pe măgar harşaua delicată. Dar au ieşit în faptă Că prostul de măgar, nesocotind ce poartă Şi nedeprins a fi-mbrăcat, Cu scumpa lui harşa în bahnă au intrat; S-au tăvălit, s-au răcorit Şi chiar ca un măgar de glod…

Dinioare un guzgan, Politicos cetăţean, Pre guzganul de câmpie L-au poftit la prânz să vie, Că nu tot mereu lăcuste, Ce mai bun ospăţ să guste Pe vărgat, frumos covor Aşternut-au masa lor; Las să judece oricine Cât li-au fost atunci de bine   De confeturi şi de pui Fărmăturile adună, Însă până a fi sătui Deodată uşa sună; Asta-i umple-atât de frică Încât pofta li să strică Cetăţeanul sprintenel Scapă, ş-altul după el   Iată tropotu-ncetează Şi guzganii iar s-aşează. Cetăţeanul, mângâiat, La ţăranul speriat Zice: En apucă, frate, Să mai roadem la bucate! Dar acest-au zis: Destul De…

Ţăranul au fost tras pe oaie-n judecată, Cu reclamaţie de criminală faptă. Iar vulpea, pe atunci fiind judecătoare, Îndată au luat pricina-n cercetare Şi, după formi, întâi chemări s-au rânduit Atât pârâtei oi, cât şi jeluitor, Trimise înadins prin vrednic slujitor, Şi-adeverinţele la tact s-au priimit.   Iar la înfăţişare Ţăranul au propus aceste următoare: – Cutare lună, zi, cinstită judecată! La mine doi claponi pieriră din poiată, A căror penele şi puful au rămas, Şi oaia singură cu păsările-au mas.   Dar oaia au răspuns Că-asemene prepus, De sine-i prihănit,   Căci toată noaptea ea atuncea au dormit; Că…

Nu-n zădar e scris pe aur În latinelor rostire: Crescunt parvae res concordia (Lucruri mici cresc prin unire); Făr-unire nu-i vârtute În familii, nici în stat, Cum exemple mii trecute De ajuns au arătat. Un părinte bătrân foarte, Propiet acum de moarte, Vrând uni pe fiii săi, Zis-au lor: Blem, feţii mei, Cercaţi dac-a frânge poate Cel mai tânăr dintre voi Ceste dârzi unite toate, Iar în urmă spune-voi Ceea care tari le face. Din fii unul le-au luat, Dar zădarnic au cercat, Şi dând altui mai ghibace Întrunit acel baston, Zis-au: Eh, de eşti Samson! Şi acestui opinteală Au…

Pentru-un spirit ce nu doarme Nu-i nimica mai uşor Decât planuri de reforme Ca să deie la popor. De sunt bune, de sunt rele, Destul fie frumuşele. Aşa odată o momiţă, Din filozofilor viţă, Care nimica creează, Ce toate le imitează, Prin formal act s-au fost prins Marea toată să o sece Şi că-n sec prin ea va trece. Pentru asta au aprins Toţi copacii din pădure Şi din pietre făcu zgure. Atunci, iacă, cu mirare, Animalii toţi strigară: Ce invenţie minunată! Iar momiţa îngâmfată Li făcu acest cuvânt: Multe averi de bun pământ Şi ogoare eu voi da Focul…

Ţăranul au găsit un galben ruginit, Pe care lui îi da destui bani de argint.   Dar el au zis în sine: „Să-l schimb aşa nu-i bine.   Acum am priceput că trebui curăţit, Pentru ca să câştig pe el preţ îndoit”. Şi înturnându-se acasă au luat   Nisip şi cărămidă, Cu care galbenul atâta l-au frecat, Încât l-au şi făcut curat ca o oglindă, Dar numai au scăzut din greutate mult Şi preţul cel dintâi la galben au pierdut.   Ideea fabulei e lesne de-nţeles. Părinţilor! pe voi priveşte mai ales. Căci voi nu trebuie să vă siliţi Întru…

O vulpe la ţăran se înnădis-odată La păsări în poiată. Cu-acea deprindere şi iarna pe omăt, Ea noaptea au venit flămândă la ospăt,   Şi în găini s-au desfătat. Iar după ce s-au săturat,   Apoi au zis: „Destul, mă duc degrab-acasă, Ca nu cumva să dau pielcica pentru masă”. Dar îngrijirea ei, curând s-au împlinit: Căci urma se vedea, pe unde au venit. Ţăranul vânător s-au şi luat pe urmă, Şi vulpea au ieşit de contăş foarte bună.   Ce dac-ar fi şi-n lumea mare Văzută urma la tâlhari, Atunci mă jur, fără mustrare, Că s-ar vădi şi în…

Ah, ce soartă înfiorată! Zicea clopotul odată Către limba ce-l lovea. Uşor lucru ţi se pare A urla fără-ncetare Atât vuiet şi de ce? Di ce, nu ştiu, limba-i zice,   Aninatu-m-au aice Să-ţi dau ghionturi neîncetat. Pe frânghie-ntreabă, vere, Ea mă trage cu putere, De-am lovit, am ascultat. Clopotul de la frânghie   Di se mişcă vrea să ştie, Di ce trage cu amar? Dar frânghia răsucită Zice că pre ea invită Însetatul palamar. Palamarul de-altă parte   Zice: Popa ştie carte Ş-a suna m-au rânduit. Dar, aleu, de-atâta sunet, Gemet, vuiet şi răsunet Bietul popa-au asurzit. Di-l întrebi…

Un lup foarte ipocrit, Având mare apetit Pe o turmă grăsulie Ce păştea în o câmpie, Socotea că a lui plan Nemerit s-ar fi făcut Dacă-n straie de cioban Vizetă i-ar fi făcut. Deci pre spate-o glugă-ncinge, Coapsele-n iţari le strânge, Spre-a-şi ascunde a sa faţă Pune-n cap o pălărie; Ca păstor curat să fie, Din un ram îşi face o caţă. Şi vicleana lighioaie Ie subsuoară o cimpoaie. Chiar ca Trifon îmbrăcat, Pe-a sa caţă rezemat, Lupu-ncet se-naintează, Când păstorul repoza, De somn cânii se-ngâna, Dar nici turma era trează. Ipocritul, bucuros De prilej aşa frumos, Avu încă ş-o…

O vulpe au intrat odată Flămândă în livadă.   Şi poamele văzând, frumoase, coapte bine, S-au bucurat prea mult în sine, Dar bucuria ei au fost în mâini străine: Că prunele pe crengi cam susuşor era   Şi nu se scutura. Umblând ea în zadar mai bine de un ceas, Au zis aceste către prune: – Cum v-am găsit, aşa vă las,   Măcar că la privit vă arătaţi prea bune, Dar verzi, în loc să folosiţi, Voi dinţii strepeziţi.   Un adevăr de mult văzut, Că neavând prilej ca să ne folosim De-un lucru ce ne e plăcut, Apoi…

Pentru asinul furat Se băteau doi furi odată, Unul vrea să-l aibă argat, Altul vrea să-l vânză-ndată. Dar când între ii se ceartă Cum pe asin să-l împartă, Vine-al treilea tâlhari Şi li fură pe magari.   Este asin câteodată O moşie-n giudecată, Pentru care doi mazili Se sfădesc pe la movili, Când acela ce-i împacă, Mâncând pe-a lor cheltuială, Ie moşia-n socoteală Şi li lasă punga sacă.