Povești și poezii

Ţăranul şi calul

Ţăranul şi calul
Rate this post

Ţăranul semăna ovăs în primăvară,
Iar calul, ce l-au fost adus în cărucioară,
 
Privind la semănat,
Fierbea în gândul său aşa un rezultat:
– Mă mir, cum zic de om că este o fiinţă,
Aleasă prin a lui a minţii iscusinţă?
 
Eu nu văd la dâns’ minte
Măcar de un grăunte.
 
Şi oare poate fi mai mare nebunie
Decât să scurme el ogoare pe câmpie,
Şi apoi să presare ovăs sau altă pâine,
 
Când mult făcea mai bine
Ovăsul să-l dea mie
 
Ori murguşorului, iar pâinea la găine,
Sau până în sfârşit să ţie în păstrare?
Încai s-ar fi văzut a lui scumpete mare.
Iar ca să lepede pe dealuri şi pe văi,
 
E numai o dovadă
Că oamenii în faptă
Sunt foarte nătărăi!
 
Dar toamna-mbelşugată
Aduse multă roadă:
 
La una douăzeci ovăsul au sporit,
S-au strâns, s-au îmblăcit
Şi-acelaşi cal din el au ospătat tain,
Pe zi căuşul plin.
 
Nu e de lăudat
A dobitocului semeţul rezultat.
Dar, oare nu aşa? din oameni, îndrăzneţii
 
Cutează-a cerceta voinţa providenţii,
Făr-a putea străbate
A ei orânduieli şi căi nestrămutate.

Related Posts