Fabule

Cucul, pasere proastă, dar plină de mândrie, Socotind c-al său nume Este vestit în lume, Hotărî să mai facă vreo călătorie, Ca s-adune respecturi, şi însuşi să privească Cu ce chip îl slăveşte naţia păsărească. Plecă: dar abia merse până-n vecinătate, Şi găsi felurimi de păsări adunate, Care din întâmplare Se-ntrecea la cântare. Stătu să le asculte: toate pe rând cântară, Care prost, care bine, talentul şi-arătară. Iar bietei coţofene îi cerură iertare Că nu-i dau ascultare: Îi ziseră: „Taci, soro, te roagă obştea noastră: Despre cântec, ne iartă, eşti ca un cuc de proastă”. Astfel păţi şi cioara; în…

Lebăda odată-aflase (Însă cum se întâmplase, Nu pot să vă dau cuvânt) Cum că într-un colţ de lume, Într-un loc cu mare nume, Şi pe un frumos pământ,   Nişte păsări osândite, Corbi de câţiva ani numite, În primejdie trăiesc. Lebedele au din fire O ciudată presimţire, Care este dar ceresc.   Aşa, să le izbăvească, Cu o râvnă părintească, Ea plecă până în zori. Ajungând într-o livede, În culcuş de vulpe vede Pui de corb nezburători,   Care într-o vizuină Petrecea ca în grădină, De-a lor soartă mulţumiţi. Pasărea cea albă-ndată Către dânşii se arată, Zice: „Puilor iubiţi!  …

Un bou ca toţi boii, puţin la simţire, În zilele noastre de soartă-ajutat, Şi decât toţi fraţii mai cu osebire, Dobândi-n cireadă un post însemnat.   – Un bou în post mare? – Drept, cam ciudat vine, Dar asta se-ntâmplă în oricare loc: Decât multă minte, ştiu că e mai bine Şa ai totdeauna un dram de noroc.   Aşa d-a vie?ii veselă schimbare, Cum şi de mândrie boul stăpânit, Se credea că este decât toţi mai mare, Că cu dânsul nimeni nu e potrivit.   Viţelul atuncea, plin de bucurie, Auzind că unchiul s-a făcut boier, Că are clăi…

Bursucului îi venise rândul şi el să domnească Peste un pogon de tufe, în pădurea părintească, Pe marginea unei ape. Regatul îi era mic Şi acei ce îl văzură Toţi într-o unire zic Că nu era alt nimic Decât o miniatură. Dar riga voiajase, Şi-n streinătate-aflase Că un bursuc domnitor, Ce va să-şi facă un nume Mare şi faimos în lume, E neapărat dator Să ia un tron de mărire, Să dea porunci pe o?tire, Chiar de n-ar avea soldaţi, Căci astfel obişnuiesc Toţi acei care domnesc, Duci sau regi sau împăraţi. Aşa el şi slobozi Patru ordine de zi…

O cântăreaţă privighetoare, De mică prinsă, stă la închisoare, Şi colivia i-era locaş. Vreme la mijloc multă trecuse, Dar ea să uite tot nu putuse De unde-a luat-o omul vrăjmaş.   Nencetat tristă gândea cu jale L-a tinereţii veselă vale, L-acele crânguri, l-acel izvor, Unde l-a nopţii lină tăcere Ea a vieţii cânta plăcere, Razele zilei, dulcele-amor.   La câte păsări sunt zburătoare, Sloboda viaţă e lucru mare; Natura este patria lor. Aşa şi mica pasărea noastră, Care de minte era cam proastă, Căta mijloace să scape-n zbor.   Astă dorinţă e lăudată, Când e-ntărită pe judecată Şi când folosul…

Lăsând a sa colivie, În pădure vru să vie Papagalu-a se plimba; Şi îndată ce ajunse Să judece el se puse Păsările ce cânta. Că deloc nu suie bine, Că glasul ei prea lung ţine, Filomelei tot zicea. Şi aşa pe orişicare Pasăre mică sau mare El să tacă le făcea. Dar odată supărate, Păsările adunate, Împotriva lui strigând, Merseră ca să vorbească Cu dânsul, şi să-l silească Să cânte ceva, zicând: „Cântă dar tu, împărate; Fă această bunătate, Un exemplu să ne dai: Căci din a ta şuierare, Socotim cu-ncredinţare Că prea minunat glas ai.” El atunci stă la-ndoială,…