Dinioare un guzgan,
Politicos cetăţean,
Pre guzganul de câmpie
L-au poftit la prânz să vie,
Că nu tot mereu lăcuste,
Ce mai bun ospăţ să guste
Pe vărgat, frumos covor
Aşternut-au masa lor;
Las să judece oricine
Cât li-au fost atunci de bine
De confeturi şi de pui
Fărmăturile adună,
Însă până a fi sătui
Deodată uşa sună;
Asta-i umple-atât de frică
Încât pofta li să strică
Cetăţeanul sprintenel
Scapă, ş-altul după el
Iată tropotu-ncetează
Şi guzganii iar s-aşează.
Cetăţeanul, mângâiat,
La ţăranul speriat
Zice: En apucă, frate,
Să mai roadem la bucate!
Dar acest-au zis: Destul
De astă masă eu-s sătul,
Vino mâne tu afară
De-i gusta ospăţ de ţară.
Tupilat într-un ungher,
Nu am masă de boieri,
Nime însă ca aice
N-a veni ca să ni-o strice,
Şi de fărmături sărace
Îndopa-ne-vom în pace.
Eu te las cu sănătate,
Eu voi şegi cu frica-n spate,
Nici mai delicată masă
Care-apoi pe nări să-mi iasă!
Guzganul de cetate şi cel de câmp
