Lupul şi păstorul

Lupul oarecând,
Lângă stână stând
Şi prin gard privind,
Au văzut ciobanul alegând un miel,
Ce au fost mai gras,
Şi tăindu-l făr’ de milă, l-au pus frumos în frigare,
Iar câinii se uita stând lângă el.
Deci lupul, oftând, în lături s-au tras,
Zicând către câini cu ciudă prea mare:
„O! să fi mâncat eu mielul, ce calabalâc aţi face,
Iar păstorul îl şi frige şi stâna cată şi tace!”
Aşa şi stăpânitorii dau porunci cu străşnicie,
Să nu jăcuim poporul, că vom cădea în urgie.
Aşa şi sânţii călugări ne spun din amvon cuvinte,
Să nu iubim avuţie, că iadul ne va înghite.
Şi apoi ei însuşi fac
Cu noi cum li-i mai pe plac.
Deci şi noi dup-a lor pildă pe cine putem jupim,
Iar în Săptămâna Mare câteodată ne spăsim,
Şi iarăşi păcătuim.
Motanul şi bucătarul
de Constantin Stamati
 
 
 
 
Un oarecare bucătar, fiind şi cam învăţat
Şi foarte evlavios,
Într-o zi s-au dus la crâşmă în sat,
Iar în cuhne au lăsat
Pe-al său motan credincios
Bucatele să păzească de şoarecii stricători
Şi de guzganii răpitori.
Dar întorcându-se vede,
Şi nu poate crede,
Găsind motanul pe masă,
Ce se trudea mâncând
Şi spârcuind
O găină grasă.
Atunci el, ca un orator şi ca un om învăţat,
Au strigat:
„Oh, motane mâncăcios! Oh, tâlhar făr’ de lege!
Nu te temi de Dumnezeu, lăcomia să te-aplece,
Onorul să-ţi feşteleşti, făcând lucru de ruşine,
Mâncând bucate străine!
Sau poate că ai uitat
Că toţi vecinii vor zice că motanul cel smerit,
Ce ni se părea cinstit
Şi ruşinos,
Îi ca un lup mâncăcios,
Şi trebuia izgonit sau îndată spânzurat!
Când eu către toţi aşa te-am lăudat,
Că motanul meu
Se teme de Dumnezeu…”
Motanul însă ascultă aceste sfaturi şi tace,
Forcăieşte şi mănâncă, căci găina-i place.
Acole ritorul nostru nu ştie ce să mai zică,
Căci motanul tot ascultă, tace mulcu, tot mănâncă…
 
Iar eu bucătarului i-aş zice
Să nu umble cu vorbe înţelepte,
Dacă nu vrea motanul să-i mănânce
Găina
Sau slănina,
Ce mai bine să-l deştepte
Cu un băţ, făr’ a-i spune multe,
Dacă vrea motanul să-l asculte.
Sunt şi mulţi din dregători
Ca motanii stricători.
 
 
Aceste pilde-nţelepte,
Pentru omul făr’ de cuget şi plin de năravuri rele,
Sunt fabule şi jucărele,
Căci într-însul fapta bună nu poate să se deştepte.