Povești și poezii

Certitudinea eruptivă

Certitudinea eruptivă
Rate this post

Legat de toate aceste insistente fantome
de somnambulica ta plimbare prin mine
prin mijlocul crăpat al retinei
prin rochiile care mușcă cu foamea cea mai grea
prin geamantanele mele pline cu apă
prin marginea de aluminium a gurei

Eram acolo și podurile se întindeau peste mine
eram acolo și plantele nu mă mai vedeau
plantele care înconjuraseră piața
în nemaipomenita lor foame carnivoră
plantele care sugrumau statuile și mângâiau trecătorii
mușcându-le brațele sau smulgându-le părul
acești trecători goi ca niște pahare cu apă
acești trecători ca niște suliți

Te căutam în vitrine în mijlocul focului
unde tăcerea era mai amplă mai clară
te căutam pretutindeni te căutam în apa cea mai adâncă
te căutam în cea mai compactă și mai sigură noapte
te căutam agresiv cu coloana vertebrală în arcuri
cu oasele răspândite în colțurile cele mai nebănuite
te căutam ca un câine ca un șacal
te căutam pe toate fețele în toate mișcările
în aquarium printre miile de statui
după cele mai negre voaluri sau în magazine
în panopticumuri printre meduze

Te căutam ca o sapă ca un vampir
te căutam mișcându-mă cu cea mai teribilă încetineală
cu degetele aprinse ferindu-mi fruntea
ferindu-mi pieptul de ceară ferindu-mi cerceii
te căutam delirând pe un perete sau într-o lampă
te căutam în nervurile oricărei mănuși
în orice sârmă în orice pasăre
te căutam între firele de nisip între melci
cu halucinanta mea pălărie de lup

Related Posts