Cuvintele, de multă vreme nu mai fraternizau. Noi ne iubeam. În zori divinizam săpunul,
floreta străvezie a unor simţuri până mai ieri simetrice. Aveam cumpene capabile să
anuleze rigoarea celor mai pure inegalităţi. Asta ne mai liniştea. Virtuţile ineficace ale
plinului ne construiau clepsidre. Roua cădea pe rouă, retina pe retină, rigidul pe rigid.
Caii noştri de piatră simulau adăpatul la sorburi de piatră pe când vizitii păreau că
meditează în largile lor mantii neclintite.
Pe rafturi doar arama precaută mai tresărea la fiecare licărire.
Călătoria
