Regina albinelor

Print Friendly, PDF & Email

Au fost odata doi feciori de împarat, care au pornit sa-și încerce norocul prin lume, și feciorii aștia au ajuns sa duca o viața atat de ticaloasa și deșarta, ca n-au mai avut îndrazneala sa calce pragul casei parintești.

Și cum trecuse vreme, nu gluma, și nu venise nici o veste de la ei, fratele lor mai mic, pe care-l poreclisera Prostila, pleca în cautarea lor. Dar cand dadu în sfarșit de frații sai, aceștia începura sa-și bata joc de dansul:

– Auzi, prostanacul, sa creada c-o sa poata razbi prin lume, cand noi, mai isteți decat el, n-am prea facut isprava mare!

Totuși pornira la drum cateștrei și, tot mergand ei așa, iata ca dadura peste un mușuroi de furnici. Cei doi frați mai varstnici voira pe data sa-l surpe și sa-l rascoleasca, pentru a vedea cum micile fapturi o vor lua la goana înspaimantate de moarte. Dar Prostila îi opri, strigandu-le:

– Lasați ganganiile în pace! N-o sa îngadui sa le tulburați liniștea!

Pornira ei mai departe și, dupa un cot de deal, dadura peste un lac, pe luciul caruia înotau o mulțime de rațe. Cei doi frați mai mari se repezira sa prinda cateva, ca tare ar fi avut pofta sa le friga. Dar Prostila se împotrivi și de data asta:

– Lasați zburatoarele în pace! N-o sa îngadui sa le ucideți!

Mersera ei mai departe și, într-o buna zi, numai ca nimerira langa un roi de albine, aflat într-o scorbura de copac. Și avea roiul acesta atata miere, ca se prelingea pe trunchi, de-ai fi zis ca este un izvoraș… Cei doi frați mai mari își pusera în gand sa dea foc copacului și sa înabușe albinele, ca sa poata lua mierea. Dar Prostila se împotrivi cu și mai multa tarie:

– Lasați albinele în pace! N-o sa îngadui sa le dați foc!

În cele din urma, cei trei frați dadura peste un palat, și avea palatul asta grajduri, cate n-ai fi gasit nici în zece palate împaratești. Și-n ele se aflau o mulțime de cai, toți de piatra. Cat despre oameni, nu se zarea unul pe nicaieri. Strabatura ei toate salile palatului și într-un sfarșit se pomenira în dreptul unei uși zavorate cu trei lacate.

Și avea ușa asta o ferestruica, taiata taman la mijloc. Cei trei cațara prin ea și ce crezi ca le fu dat sa vada: în fundul unei camere se afla un moșneag care statea aplecat deasupra unei mese! Strigara la el o data, strigara a doua oara, dar moșneagul nu-i auzi. Mai strigara a treia oara, și abia atunci se trezi moșul, descuie lacatele și se ivi în prag… Și fara sa spuna o vorba, îi pofti sa se așeze la masa încarcata cu fel și fel de bunatați. Dupa ce mancara și baura dupa pofta inimii, moșneagul îi duse în cate un iatac, ca sa se odihneasca.

A doua zi, batranul intra în odaia celui mai mare dintre frați și, facandu-i semn sa-l urmeze, îl duse pana în dreptul unei mese de piatra. Pe masa asta se aflau scrise trei încercari care, de-ar fi fost dezlegate, ar fi avut darul sa smulga palatul de sub puterea blestemului.

Prima încercare glasuia astfel: „Sub covorul de mușchi al padurii stau ascunse cele o mie de boabe de margaritar ale fiicei împaratului, care toate trebuie gasite într-o singura zi. Daca la asfințitul soarelui va lipsi macar una dintre ele, cal care s-a incumetat sa le caute se va preface în stana de piatra!”

Cel mai mare dintre frați porni în padure și cauta toata ziua, dar cțnd fu sa apuna soarele, baga de seama ca toata truda i-a fost în zadar și ca n-a putut sa adune mai mult de o suta de boabe de margaritar.

Și atunci se întampla așa cum sta scris pe tablia mesei: flacaul se prefacu în stana de piatra!

În ziua urmatoare își încerca norocul și fratele cel mijlociu, dar nici lui nu-i merse mai bine… Și oricat se stradui el, nu fu în stare sa gaseasca mai mult ca doua sute de boabe de margaritar. Și se preface și el în stana de piatra.

Iata ca veni și randul lui Prostila… se apuca el sa caute în desimea covorului de mușchi, dar gasea cu atata anevoie cate un bob de margaritar, totul mergea atat de încet, ca-l cuprinse deznadejdea.

Și cum nu știa în ce chip s-o scoata la capat, se așeza pe o piatra și începu sa planga. Și cum plangea el așa, numai ce I se înfațișa craiasa furnicilor, însoțita de cele cinci mii de slujitoare ale sale. Erau tocmai furnicile pe care flacaul le scapase de la pieire. Nu trecu mult și micile ganganii izbutira sa adune toate cele o mie de boabe de margaritar și facura din ele o gramada bunicica.

A doua încercare era mult mai grea: trebuia sa fie scoasa din fundul lacului cheia de la iatacul domniței.

De îndata ce Prostila ajunse la marginea lacului, se ivi înotand un card de rațe. Erau tocmai rațele pe care el le scapase de la pieire. Și lasandu-se în adanc, ele îi adusera cheia care zacea pe fundul maloș al lacului.

Cea de a treia încercare era însa cea mai grea: dintre cele trei domnițe adormite, flacaul trebuia sa o recunoasca pe cea mai tanara și mai frumoasa. Ei, dar cum naiba s-o recunoasca, cand semanau catestrele ca picaturile de apa! Ca doar numai un singur lucru le deosebea: mai înainte de a fi adormit, fiecare gustase ceva dulce – cea mai mare ronțaise o bucata de zahar, cea mijlocie bause o ceșcuța cu sirop, iar cea mica luase o lingurița de miere.

„Ei, acu sa te vedem pe unde scoți camașa!” se gandi Prostila în sinea lui. Și iata ca veni în zbor o albina. Era chiar regina roiului pe care flacaul o scapase de la pieire. Se roti ea de cateva ori prin iatac, cerceta pe rand buzele celor trei domnițe adormite și se așeza în cele din urma pe gura aceleia care gustase din miere. Și astfel putu Prostila sa o recunoasca dintr-o data pe cea mai tanara și mai frumoasa dintre domnițe. Și numaidecat se risipi vraja, de parca nici n-ar fi fost. Castelul se smulse din somnul cel adanc și toți acei care fusesera prefacuți în stane de piatraîși recapatara înfațișarea omeneasca.

Prostila o lua de nevasta pe cea mai tanara și mai frumoasa dintre domnițe și, dupa moartea craiului, urca pe scaunul domnesc. Iar frații lui mai mari socotira ca nici celalalte domnițe nu erau chiar așa de lepadat, și traira cu toții ani mulți în belșug și fericire.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *