A fost odata un împarat şi o împarateasa, amandoi tineri şi frumoşi, dar nu faceau copii.
Într-o zi, veni la împaratul un arap buzat şi-i zise:
– Sa traieşti, luminate împarate! Am, auzit ca împarateasa nu face copii şi am adus buruieni pe care, cum le-o bea, ramane grea.
Împaratul lua buruienile de la arap şi porunci sa-i dea cal împaratesc şi un rand de haine de aur ce-ţi lua vederile de frumuseţe, apoi chema pe împarateasa şi-i dete buruienile sa le fiarba şi sa le bea. Împarateasa chema pe bucatareasa şi-i dete buruienile sa le fiarba, fara sa-i spuie de ce treaba sunt. Bucatareasa, neştiind puterea lor, gusta dintr-însele şi apoi le duse împaratesei sa le bea. Nu trecu mult timp la mijloc şi ramase grea împarateasa şi bucatareasa. Iar cand veni vremea, nascura amandoua cate un coconaş mai frumos decat tot ce este frumos pe lumea aceasta, şi le puse nume unuia Dafin şi altuia Afin.
Într-o zi, împaratul pleca la batalie şi, lasand pe fiul sau în locu-i, îi dete o mulţime de chei în mana şi-i zise:
– Fiule, în toate casele ce se deschid cu aceste chei sa intri, iar în casa ce se deschide cu cheia de aur sa nu-ţi calce piciorul, caci nu va fi bine de tine.
Cum pleca împaratul din oraş, fiul sau intra prin toate casele şi vazu o mulţime de pietre nestimate foarte frumoase, dar nu-i placu nici una dintr-ansele; în cele din urma, ajunse şi la casa ce se deschidea cu cheia de aur, statu puţin înaintea uşii, se gandi la porunca ce-i dedese tata-sau, dar biruindu-l nerabdarea, intra înlauntru şi vazu un ochean de sticla. Se uita prin el şi vazu un palat cu totul şi cu totul de aur, încat la soare te puteai uita, iar la dansul ba. Şi într-însul şedea doamna Chiralina, tanara copila, floare din gradina, frumoasa ca o zana.
Dupa ce o privi mai mult timp, puse ocheanul iaraşi la locul lui şi ieşi afara cu ochii plini de lacrami.
Nu trecu mult timp şi împaratul se întoarse de la batalie biruitor; dar în loc sa-i iasa fiul sau înainte, sa-l primeasca cu bucurie, ieşi numai împarateasa şi-i spuse ca fiul ei este bolnav. Împaratul pricepu numaidecat de unde-i venea boala şi chema pe toţi doftorii şi doftoriţele din lume, dar toţi îi zisera ca pana nu va da fiului sau de soţie pe doamna Chiralina, el nu se va însanatoşa. Împaratul trimise soli peste soli la doamna Chiralina, dar fu peste putinţa, caci tatal ei nu voia sa o marite.
Auzind feciorul împaratului toate acestea, hotarî sa se duca el însuşi sa o ceara de la tatal ei. Aşadar spuse toate acestea fratelui sau de cruce şi, într-o zi, plecara amandoi şi se facura nevazuţi. Mersera zi de vara pana seara şi ajunsera la muma Crivaţului, batura la uşa şi ieşi înaintea lor o baba zbarcita şi îi întreba ce cauta. Ei raspunsera ca cer sa-i gazduiasca pana a doua zi şi sa le spuie pe care drum sa apuce ca sa ajunga la împaraţia doamnei Chiralina.
Baba se uita la danşii cu mila şi apoi le zise:
– V-aş primi în casa cu mare bucurie, da mi-e frica ca va veni fiul meu şi va face pre amandoi sloi de gheaţa; duceţi-va mai bine la sora mea cea mai mica, ca ea poate sa va gazduiasca şi sa va spuie şi drumul la doamna Chiralina.
Feciorul de împarat pleca înainte şi ajunse la muma Vantului turbat; plecara şi de acolo şi ajunsera la muma Vantului de primavara, batura în uşa şi ieşi o femeie înalta şi tanara, şi frumoasa. Aceasta femeie, cum vazu pe feciorul de împarat, îi zise:
– Draga Fat-Frumos, ştiu ca ai plecat sa cauţi pe doamna Chiralina, s-o iei de soţie; dar nu vei putea sa ajungi pana la împaraţia ei fara ajutorul fiului meu. Ramaneţi aci, dar trebuie sa va ascund foarte bine, caci cum o simţi fiul meu ca se afla la mine oameni dupa taramul cellalt, va omoara. Zicand aceste vorbe, plesni de trei ori din palme şi îndata sari dupa soba o pasare de aur, cu ciocul de diamant şi cu ochii de smarand, şi-i baga subt aripi pe amandoi, apoi se sui iaraşi pe soba.
Nu trecu mult timp şi se auzi o dulce vajaitura de vant, care aducea un miros de trandafiri şi de rozmarini, uşa se deschise singura şi intra în casa un flacau frumos, cu par lung de aur, cu aripi de argint şi cu un baţ în mana, împletit cu de tot felul de ierburi şi flori. Cum intra în casa, zise ma-sei:
– Mama, mie îmi miroase a om dupa taramul cellalt.
– Ţi-o fi mirosind, mama, dar p-aicea n-are ce cauta oamenii dupa taramul cellalt.
Vantul se linişti şi se puse la masa; dar dupa ce manca o strachina de lapte dulce de caprioara şi bau apa de micşunele dintr-o oala de marmura, se puse la povestit.
Ma-sa, vazandu-l cu voie buna, zise:
– Fiul meu, ia spune-mi, unde este împaraţia doamnei Chiralina şi cum ar face cineva ca sa o ia de nevasta?
– Greu lucru ma întrebaşi, mama! dar, aide, treaca-mearga. Împaraţia doamnei Chiralina este departe de aci, cale de zece ani; dar aceasta cale se poate face cat te ştergi la ochi daca cineva s-o duce în padurea cea neagra de langa garla de pacura, care arunca cu pietre şi foc pana la cer, şi daca o încaleca pe buşteanul ielelor cu care poate sa treaca garla; însa cine aude şi va spune cuiva, acela sa se faca de piatra pana la genunchi. Dupa ce va ajunge la împaraţie, trebuie sa se faca un cerb de aur şi sa intre într-însul ca sa ajunga în odaia împaratesei şi sa o fure; cine aude şi va spune cuiva sa se faca de piatra pana la brau. Dupa ce o va lua de soţie, muma Crivaţului, de pizma, o sa trimita un ovrei cu nişte camaşi frumoase şi mai subţiri decat panza paianjenului. Doamna Chiralina o sa cumpere camaşi, şi daca nu le va uda cu lacrimi de turturica, cum se va îmbraca cu dansele, va muri; cine aude şi va spune cuiva sa se faca cu totul şi cu totul de piatra.
Pe cand vantul spunea toate acestea, feciorul de împarat adormise, iar feciorul bucataresei ramasese deştept şi auzise tot.
A doua zi, dupa ce pleca vantul d-acasa, feciorul de împarat întreba pe muma vantului daca i-a spus fiul sau ceva; dar ea, temandu-se sa nu se faca piatra, îi raspunse ca n-a aflat nimic.
Atunci feciorul bucataresei şi cel de împarat luara drumul înainte şi se dusera zi de vara pana seara, dar cand fu pe la scapatatul soarelui, auzira un zgomot şi un urlet mare, apoi vazura o garla mare de pacura aprinsa, aruncand pietre pana la înaltul cer. Feciorul de împarat se sperie, dar feciorul bucataresei îi zise:
– Nu te teme de nimic şi vino cu mine în aceasta padure, şi fa ce ţi-oi zice eu.
Ajungand în mijlocul padurii, zarira buşteanul ielelor, încalicara amandoi pe dansul şi, dandu-i pinteni de trei ori, se prefacu într-o caruţa cu doisprezece cai de foc şi într-o clipa se înalţa pana la Vantul turbat şi se pogorî la porţile palatului doamnei Chiralina. Apoi, dupa ce se detera jos, caruţa se prefacu iar în buştean şi ei ramasera dinaintea unui palat de zamfir (piatra) şi cu porţile de chiparos; iar la una din ferestre sta doamna Chiralina, îmbracata cu haine de aur ţesute cu margaritar.
Cum vazu doamna Chiralina pe feciorul de împarat, prinse o aşa de mare dragoste de dansul, încat cazu la grea boala şi ajunse la ceasul morţii.
Ce nu facu bietul împarat ca sa o scape? Dar toate erau în zadar. În cele din urma, veni o baba şi-i zise:
– Luminate împarate, sa traieşti întru mulţi ani! Daca vrei sa se faca sanatoasa fiica împaraţiei-tale, sa cauţi cerbul de aur care canta ca toate pasarile şi sa-l aduci în casa numai trei zile şi vei vedea cum se va face sanatoasa.
Împaratul puse sa strige pristavul în toata împaraţia; iar dupa trei zile, feciorul bucataresei lovi buşteanul de trei ori şi se facu un cerb de aur frumos, apoi baga într-însul pe feciorul de împarat şi se puse dinaintea palatului.
Împaratul, vazand cerbul, se dete jos şi întreba pe feciorul bucataresei daca-i este de vanzare.
– Nu-mi este de vanzare, ci de închiriere, raspunse cu semeţie feciorul bucataresei.
– Ei bine! ce ai sa-mi ceri, ca sa mi-l dai numai trei zile?
– Sa-mi dai o mie de bani de aur.
Tocmeala se facu şi împaratul lua cerbul şi-l baga în odaia doamnei Chiralina; apoi se duse la treaba lui.
Cerbul, cum se vazu numai cu doamna Chiralina, începu sa cante un cantec de dor, de plangea lemnele şi pietrele. Doamna Chiralina adormi, iar feciorul de împarat ieşi din cerb şi o saruta pe frunte, apoi intra iaraşi în cerb.
A doua zi, doamna Chiralina spuse femeilor sale ca a visat de doua ori ca a sarutat-o un june frumos. Atunci una din femei, fiind mai priceputa, zise doamnei Chiralina ca, pe data ce va începe cerbul sa cante, sa se prefaca ca doarme şi cum va simţi ca o saruta cineva, sa puie mana pe dansul.
Cum veni noaptea, cerbul începu sa cante un cantec de jale. Doamna Chiralina se prefacu ca doarme şi, cand veni Fat-Frumos sa o sarute, îl stranse în braţe şi-i zise:
– D-acum înainte nu vei mai scapa, ca mult am dorit sa te dobandesc.
Ei se giugiulira ca nişte porumbei pana îi apuca ziua; iar cand fu pe la pranz, veni împaratul şi cu fiul bucataresei ca sa-i dea cerbul. Doamna Chiralina începu sa planga ca nu vrea nicidecum sa se desparta de cerb; dar fiul bucataresei zise încetinel:
– Cere de la împaratul voie sa petreci cerbul pana afara din oraş, caci acolo ne aşteapta o caruţa cu doisprezece cai de foc, în care o sa ne suim cu toţii şi o sa ne ducem la împaraţia lui Fat-Frumos, iubitul tau.
Doamna Chiralina ceru şi dobandi de la împaratul aceasta voie şi petrecu pe cerb cu mare alai pana afara din oraş; atunci Afin lovi cerbul de trei ori în burta şi îndata se facu dintr-însul o caruţa cu doisprezece cai de foc; apoi, luand pe doamna Chiralina c-o mana şi pe Dafin cu alta, sari într-însa şi se facura nevazuţi. Şi dupa ce umblara zi de vara pana-n seara, ca cuvantul de poveste ce d-acilea încolo se gateşte, ieşira pe taramul cellalt şi ajunsera în ţara lor.
Împaratul, cum primi ştire despre sosirea fiului sau, îi ieşi înainte cu mulţime de oşti, apoi îl însoţi cu doamna Chiralina şi facu nunta împarateasca, care ţinu trei zile şi trei nopţi.
Într-o zi, doamna Chiralina şedea la fereastra palatului şi se uita la drum, cand iaca un ovrei cu camaşi de vanzare. Doamna Chiralina îl chema sus şi lua doua camaşi mai subţiri decat panza paianjenului şi se îmbraca cu una dintr-ansele. Nu trecu mult şi se bolnavi atat de greu, încat ajunse pe mana morţii.
Afin afla de boala împaratesei şi intra pe la miezul nopţii în odaia unde dormea ea, apoi o stropi peste tot cu lacrami de turturica şi ieşi afara; dar strejarii de la uşa se dusera la Dafin-împarat şi-l parara ca l-a vazut sarutand pe împarateasa.
Împaratul, cum auzi, se facu foc de manie şi porunci sa taie capul lui Afin. Dar cand ajunse la locul de pierzare, Afin zise împaratului:
– Mulţi ani sa-ţi dea Dumnezeu, împarate; pentru toata fraţia şi dragostea mea catre tine, te rog sa strangi pe toţi boierii cei mari ai împaraţiei, ca am sa spui înaintea lor un mare cuvant. Şi apoi vei porunci sa-mi taie capul.
Împaratul porunci sa adune divanul împaratesc, în care sa fie de faţa şi doamna Chiralina, şi aducand pe Afin, îi zise:
– Spune, nelegiuitule, aceea ce ai de spus!
Atunci Afin începu aşa:
– A fost odata un fecior de împarat care prinse dragoste asupra unei fete de împarat dupa taramul cellalt, şi fiindca nu putea sa traiasca fara dansa, a plecat împreuna cu fratele sau de cruce ca ori s-o gaseasca, ori sa-şi rapuie capul prin pustii. Dupa ce umblara lumea în cruciş şi curmeziş, ajunsera la muma Crivaţului şi o rugara sa le spuie drumul care ducea la fata de împarat dupa care plecasera ei. Muma Crivaţului îi trimise la muma Vantului de primavara, care îi gazdui şi le fagadui sa întrebe pe fiul sau. Ea s-a ţinut de vorba caci, cum a venit fiul sau, l-a întrebat şi el a început sa spuie aşa: împaraţia doamnei Chiralina este departe de ei cale de zece ani; dar aceasta cale se poate face într-o clipeala de ochi, daca s-o gasi cineva care sa se duca în padurea cea neagra de langa garla de pacura care arunca pietre de foc pana la cer, unde va gasi buşteanul ielelor şi va încalica pe dansul ca sa treaca garla. Dupa ce va ajunge la împaraţie, trebuie sa faca din buştean un cerb de aur şi sa între într-însul, ca sa ajunga în odaia doamnei Chiralina şi sa o fure. Dupa ce o va lua de soţie, sora Vantului turbat, de pizma, o sa trimita un ovrei cu nişte camaşi mai subţiri decat panza paianjenului şi, daca nu va şti sa le ude cu lacrami de turturica, cum se va îmbraca cu dansele, în trei zile va muri.
Dupa ce vantul spuse toate acestea mume-sei, o jura ca, de va spune cuiva ceea ce a auzit, sa se faca cu totul de piatra.
A doua zi, feciorul de împarat întreba pe muma vantului daca a aflat ceva de la fiul sau; dar ea, temandu-se sa nu se faca piatra, îi zise ca n-a aflat nimic. Iar fratele de cruce al feciorului de împarat nu dormise în noaptea aceea şi auzise tot. Astfel, fara sa spuie feciorului de împarat aceasta taina, se duse împreuna cu dansul în padurea neagra, încalecara pe buştean şi trecura garla dincolo.
Cum sfarşi Afin aceste vorbe, se facu de piatra pana la genunchi. Boierii din divan, cum vazura aceasta minune, se speriara. Afin începu iaraşi şi zise:
– Dupa ce ajunsera la palatul doamnei Chiralina, fratele de cruce lovi buşteanul de trei ori şi se facu un cerb de aur şi baga pe feciorul de împarat într-însul, carele prin aceasta şiretenie se cunoscu cu fata şi o fura.
Zicand şi aceste cuvinte, Afin se facu de piatra pana la brau. Împaratul şi împarateasa, vazand nevinovaţia lui Afin, începura a plange şi a-l ruga sa înceteze din povestire. Dar el nu voi, ci merse înainte, zicand:
– Dupa ce împaratul se cununa cu doamna Chiralina, nu trecu mult şi împarateasa cumpara doua camaşi de la un ovrei, se îmbraca cu una dintr-ansele şi îndata cazu la grea boala. Afin, ştiind din ce venea boala, intra pe la miezul nopţii la împarateasa şi, gasind-o dormind, o stropi cu lacrami de turturica şi o scapa de moarte.
Cum sfarşi Afin aceasta povestire, se facu cu totul şi cu totul de piatra, iar Dafin-împarat şi cu doamna Chiralina plansera trei zile şi trei nopţi; apoi luara trupul cel împietrit al facatorului lor de bine şi-l pusera în odaia lor, ca sa-şi aduca aminte de dansul totdeauna.
Dupa aceea, ei traira mai mult timp şi nascura un copil.
Într-o dimineaţa, Dafin-împarat intra în casa împaratesei şi-i spuse ca a visat o femeie îmbracata în haine albe, care i-a zis ca daca voieşte sa învieze pe fratele sau cel împietrit, sa taie copilul lor şi sa unga piatra cu sangele lui. Împarateasa spuse ca şi ea a visat tot un astfel de vis; apoi, unindu-se amandoi, taiara copilul şi, stropind piatra cu sange, începu sa se mişte, apoi învie cum se cade şi zise:
– O Doamne! da greu somn am dormit.
– E! e! frate, raspunse împaratul, ai fi dormit mult şi bine daca nu taiam copilul ca sa te stropim cu sangele lui. Atunci Afin se cresta la un deget cu cuţitul şi lasa sa curga sangele sau peste copil, care învie numai într-o clipa; iar împaratul, de bucurie, porunci sa se faca veselie mare în toata ţara.
Şi încalicai p-o şea şi v-o spusei domniei-voastre aşa.
