Garrone a venit și azi dupa-amiaza la școala, tot galben la fața și cu ochii umflați de plans. Abia s-a uitat la micile daruri ce-i pusesem pe banca, la locul sau, ca sa-l mai mangaiem. Profesorul adusese o pagina dintr-o carte, ca sa i-o citeasca, sa-l faca sa mai prinda inima, sa-i mai aline durerea.
Mai întai, el ne înștiința ca maine trebuie sa ne ducem toți, punct la douasprezece, la primarie, ca sa fim fața, cand se va da medalia de „Virtute cetațeneasca” unui baiat care a scapat pe un copil ce era sa se înece în Pad; și ca luni o sa ne dicte-ze descrierea serbarii, în locul povestirii lunare. Pe urma se întoarse catre Garrone, care statea cu capul plecat, și-i zise:
— Garrone, ia silește-te sa scrii și tu ce voi dicta.
Toți ne luaram condeiele. Profesorul dicta:
Mazzini, nascut în Genova la 1805, a murit în Pisa la 1872. A fost un mare suflet de patriot, un mare scriitor, cel dintai apostol și inspirator al revoluției italiene. Din cauza iubirii sale de patrie, el a trait patruzeci de ani, sarac, exilat, persecutat, ratacitor și totdeauna nestramutat în principiile și ideile sale. Mazzini, care adora pe mama sa și care moștenise de la ea tot ce avea mai curat și mai nobil în sufletul sau curajos și distins, scria astfel unui bun prieten al sau, ca sa-l mangaie pentru cea mai mare din nenorociri. Iata pe scurt cuvintele lui:
„Prietene, tu n-o sa mai vezi pe mama ta pe acest pamant. Acesta e groaznicul adevar. Eu nu vin pe la tine, pentru ca durerea ta e una din acele dureri solemne și sfinte care trebuiesc înfrante prin ele înșile. Înțelegi ceea ce vreau sa zic prin cuvintele: Trebuie sa învingem durerea! Sa învingem ceea ce durerea are mai puțin sfant, mai puțin curat, ceea ce în loc de a îmblanzi sufletul, îl slabește și-l înjosește.
Dar cealalta parte a durerii, partea cea mai nobila, aceea care marește și înalța sufletul, aceea ce trebuie sa ramana cu tine, sa nu te paraseasca niciodata. Aici, pe pamant, nimic nu înlocuiește o mama buna.
În durerile și în mangaierile pe care viața ți le mai poate da, tu tot n-o s-o uiți niciodata. Dar trebuie sa-ți aduci aminte de ea, sa o iubești, sa te mahnești de moartea ei într-un chip demn de dansa. Prietene, asculta-ma! Moartea nu exista, nu e nimic! Nici nu se poate înțelege. Viața e viața și urmeaza legea vieții: progresul.
Aveai ieri o mama pe pamant, azi ai un înger într-alta lume. Tot ce e bun traiește și dupa viața pamanteasca, marit în putere. Așa e și cu dragostea mamei tale. Ea, acum te iubește mai mult decat odinioara.
Și tu ești mai responsabil de faptele tale fața de dansa, de cum erai mai înainte. De la tine, de la faptele tale: atarna acum ca sa o întalnești, sa o vezi într-o alta existența. Trebuie dar ca, pentru dragostea și respectul ce ai purtat mamei tale, sa devii și mai bun, ca sa o bucuri. Trebuie deci, de aici înainte, la orice fapta a ta, sa te întrebi:
Ar încuviința-o mama? Trecerea ei într-alta lume ți-a procurat un înger pazitor catre care trebuie sa îndrepți orice rugaciune a ta. Fii curajos și bun; împotrivește-te durerii disperate și de rand; dobandește liniștea pe care o au numai sufletele mari, în suferințele adanci! Iata ceea ce cere dansa, de la tine!
— Garrone, adauga profesorul, fii cu inima și liniștit, iata ceea ce cere ea, de la tine! Înțelegi?
Garrone facu din cap, semn ca da; și în timpul acesta lacrimile îi curgeau șiroaie: pe fața, pe maini, pe caiet și pe banca.
