Un om avea trei prieteni. Pe doi dintre danşii îi iubea ca şi cum i-ar fi fost fraţi de cruce; iar pe-al treilea nu-l prea baga în seama. Şi cu toate acestea, cel de-al treilea prieten îl iubea şi-i era credincios şi devotat.
Sa vedeţi cum şi-a aratat acesta iubirea şi credinţa.
Într-o zi, judecatorul oraşului chema pe omul cel cu trei prieteni la judecatorie, sub cuvant ca s-a facut vinovat de o mare greşeala. Deşi în gandul lui el se ştia mai curat ca argintul, totuşi se sperie şi alerga la cei trei prieteni ai sai.
– Iubiţi prieteni, zise el, veniţi cu mine la domnul judecator şi daţi marturie ca eu nu-s vinovat cu nimica.
La aceasta rugaminte a lui, cel dintai prieten raspunse ca nu poate sa-l însoţeasca la judecator, pentru ca are sa plece la o livada a lui, sa culeaga prunele; al doilea zise ca ar merge bucuros, dar îl ştie pe judecator ca-i om aspru şi iute la manie şi i-e teama sa nu i se întample ceva.
Numai cel de-al treilea, acela pe care nu-l iubea, se arata gata sa mearga la judecator.
Într-adevar, el pleca cu dansul, intra la judecator şi-i vorbi acestuia cu atata inima şi cu aşa vorbe frumoase despre cinstea, buna purtare şi dreptatea prietenului sau, încat judecatorul nu mai avu nici o banuiala asupra lui şi-i dete drumul, dupa ce-i spuse vorbe de lauda.
De atunci el îşi cunoscu mai bine prietenii, caci dupa cum graieşte vorba cea adevarata a batranilor noştri,”Prietenul adevarat la nevoie se cunoaşte”.
În lume omul are trei feluri de prieteni: banii, rudele şi apropiaţii şi faptele lui cele bune.
La ceasul morţii, cand Dumnezeu cheama pe om la dansul, cum se poarta aceste trei feluri de prieteni ?
Banii, pe care omul în mod greşit îi crede cei mai buni prieteni ai lui, îl parasesc mai înainte ca omul sa ajunga în mormant. Rudele şi cunoscuţii îl însoţesc pana la mormant, îl îngroapa şi apoi pleaca fiecare pe la casele lor.
Numai faptele bune merg cu sufletul omului şi marturisesc înaintea lui Dumnezeu despre evlavia, bunatatea şi blandeţea omului.
