Literele traiesc în pace şi buna înţelegere. Numai odata, demult, nu ştiu ce le-a apucat de-au început galceava. Se ciondaneau înţepandu-se una pe alta şi laudandu-se fiecare.
─ Eu, începu litera A, sunt cea mai importanta. Cu mine începe alfabetul. Mi se cuvine respect.
─ Ba eu! Se grabi sa intre în vorba litera C. Eu încep cuvantul “casa”. Ce poate fi mai frumos şi mai trainic decat o casa?
─ Dar eu? Zice M. Eu care încep cuvantul “mama”! Nu gasiţi ca eu aş fi mai importanta decat voi?
─ Ei bine! Dar de mine ce ziceţi? Se amesteca atunci în vorba şi litera N. Cuvantul “noi” înseamna unire şi putere. Pai vedeţi? Nu-i acesta lucrul cel mai însemnat? Ce s-ar face oamenii dezbinaţi, daca n-ar cunoaşte acest cuvant?
─ Cred ca va înşelaţi cu toate, spune grav S. Cine e cel mai mareţ şi mai stralucitor? Recunoaşteţi, desigur cu toate, ca e Soarele. Soarele e neîntrecut.
─ Gata, ajunge necugetatelor, le-a spus mustrator Alfabetul. Nici “Soarele” nu se scrie numai cu litera “S”, nici “mama” nu se scrie numai cu litera “M”, nici “casa” nu se scrie numai cu litera “C” şi nici cuvantul “noi”, cel ce înseamna unire, nu se scrie cu o singura litera. Unite scrieţi atat de frumos cuvintele, poeziile şi poveştile aşteptate de copii! Toate sunteţi foarte importante.
Aşa, literele au desluşit adevarul şi de atunci, toate traiesc în buna înţelegere şi armonie.
Cearta literelor
