Nelli, cocoșatul cel mic, statea și el cu noi ieri, și se uita la soldați. Sarmanul se uita la ei cu mandrie; ai fi zis ca se gandea:
„De ce nu pot sa ma fac și eu soldat!” Ce bun e bietul baiat! învața binișor, dar e așa de galben la fața și de nevoiaș! Abia poate sa rasufle!
Mama lui e marunțica și blonda, se îmbraca totdeauna în haine negre. Vine regulat în fiecare zi și-l ia de la școala, îndata ce se sfarșesc lecțiile, ca sa-l apere de îmbulzeala ce se face cand ieșim toți de prin clase. Biata femeie! Ți se face mila, cand o vezi cu ce drag îl mangaie mereu. În cele dintai zile, baieții își bateau joc de el, fiindca este cocoșat; îl ne-cajeau, îl bateau cu ghiozdanele pe spate și el saracuțul, nu se supara, nu spunea nimic mamei sale, ca sa n-o mahneas-ca, afland ca copilul ei este batjocura camarazilor lui.
Cateodata, însa, cand îl necajeau prea afara din cale, plan-gea în tacere, rezemandu-și fruntea de banca. Sunt acum cateva saptamani de cand, Garrone se supara cumplit, sari în sus ca un glonț și striga:
— Vai de acela care va mai îndrazni sa-și bata joc de Nelli! O sa-i trantesc niște palme de-i vor scapara și falcile!
Franti se facu imediat ca nu înțelege și dete un ghiont lui Nelli. Garrone se ținu de vorba și-i trase o palma strașnica.
De atunci nu mai pune nimeni mana pe Nelli și, ca sa fie și mai bine ocrotit de Garrone, profesorul l-a așezat în ban-ca, langa el. Ți-e mai mare dragul, sa-i vezi cum s-au împrie-tenit. Nelli îl iubește din toata inima pe Garrone; cum vine la școala îl cauta din ochi și n-ar pleca, Doamne ferește, fara ca sa-și ia ziua buna de la el.
Garrone se poarta tot așa cu Nelli. Cand îi cade cartea sau creionul, știind ca bietului baiat îi e greu sa se aplece, se pleaca dansul sa i le dea. Îl ajuta sa-și așeze lucrurile în ghiozdan, sa se îmbrace cu paltonul, în sfarșit, îi înlesnește toate. Nelli are un adevarat cult pentru Garrone și cand îl lauda profesorul, se bucura mai mult decat daca l-ar lauda pe el. Mi se pare ca Nelli a spus toate acestea mamei sale, caci iata ce mi s-a întamplat sa vad azi dimineața. Profesorul ma trimisese sa duc directorului programa studiilor, cam cu o jumatate de ora înainte sa se sune de ieșire. Eram înca în cancelarie, cand intra o doamna scunda, blonda și îmbracata în negru. Recunoscui pe mama lui Nelli. Ea saluta pe di-rector și îi zise:
— Domnule director, te rog sa-mi spui daca în clasa copi-lului meu este un baiat pe care-l cheama Garrone?
— Da, este! îi raspunse directorul. S-ar putea sa trimiți ca sa-l cheme? Aș dori ca sa-i spun ceva.
Directorul trimise pe portar dupa Garrone, care sosi și se opri în pragul ușii, cuprins de mirare.
Doamna Nelli, cum îl vazu, alerga la el, îl lua de gat și-l saruta de mai multe ori, cu mare dragoste; apoi zise:
— Tu ești Garrone? Tu ești aparatorul și prietenul bie-tului meu baiețel? Tu ești?
Apoi cauta repede prin buzu-nare, prin punga, și, negasind nimica, își dezlega de la gat un lanțișor cu o cruciulița și-l atarna de gatul lui Garrone, drept sub cravata, zicandu-i:
— Primește-l, te rog, draguțule, spre amintirea unei mame recunoscatoare, care-ți mulțumește din suflet și te binecu-vanteaza!
