Rădăcina grâului

Print Friendly, PDF & Email

Maica zicea:

„Lasă, fată, faceţi-vă, fată, copii

Să aibă şi ei unde se duce, cu cine să vorbească,

Să se joace.

Că eu am fost singură şi nu-mi deschidea nimeni uşa,

Să-i spun şi eu o durere.

Şase fraţi am avut şi mi-au murit toţi,

De câte-o boală, aşa.

Se numeau: Enache, Nicolae, Constandin, Constandina, Ioana, Dina…

Să le faceţi colac, că le stăpâniţi moşia colea.

(Acum să facă ăştia de le-au luat pământul.

Cercelaru şi cu Ciupag şi cu Balamuc, ăi de mi-au măsurat moşia.)

Maica a avut moşie multă.

– Ei, zice mama, care seamănă acum

C-o poză de-a maicăi, de e pe perete,

Le-am făcut colac.

Acum nu mai pot să-mi frământ nici mie,

Că nu mai am nici pentru mine putere.

Şi baba de la vale (bunica dinspre tată) îi spunea mamei:

– Fată, când aţi pune de colaci, Să vă gândiţi şi la cumnaţii mei,

O fată Stanca şi-un băiat Nicolae. Erau nişte copii graşi şi frumoşi Şi-au murit pe la 10-12 ani. Erau fraţi vitregi cu Ion Bălan.

Şi mama pe toţi i-a ţinut minte

Şi la toţi le-a făcut colac, cât a putut.

Morţii noştri mănâncă şi ei, odată cu ăi vii,

Şi dacă nu le dai colaci de pomană, e ca şi când ai

Lăsa nişte copii fără pâine.

Se uită şi ei cum mănâncă ceilalţi

Şi aşteaptă acolo în grâu, la rădăcina grâului.

Să-ţi aduci aminte şi de ei,

Că ei au ţinut mai ‘nainte pământul şi rostul vieţii.

Please follow and like us:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *