Ceea ce, neauzit,
Din ramuri cade
Sunt frunzele noastre.
Dar marul?
Marul de aur?
Ceea ce, indepartat,
Suna in cantec
Sunt cuvintele noastre.
Dar cantecul?
Sarbatorile lui?
Ceea ce, clar,
Spre mare alearga
Sunt izvoarele noastre.
Dar marea?
Intinsul ei liber?
Al cui e cerul,
Linistea lui?
Cand stelele care cad
Sunt stelele noastre,
De jale cazand.
Sparta zace oglinda
Zilelor in care
Uluit descopeream
Chipul tau fara seaman,
Dragostea.
Sunt ochii mei si-ai tai
Cei care trist acum
Spre tacere se-nchid.
Tacere
Cazand pe tacere se-aude,
Iubito!
