Lui Dan Berindei
Ei erau piatra
Ce pretindea mostenirea
Pamantului de sub ea.
Ei apucau sfarcul trompetei cu gura
Ca pe tata la care au supt.
Iar ceasul lor era toba
Care miezul noptii batea.
Ei mutau mereu ziua dintr-un loc in altul,
Zapacind-o definitiv.
Ei incurcau Dunarea cu Volga,
Drumul spre casa cu drumul spre Praga,
Temnita cu biserica.
Si schimbau numele florilor noastre,
Se iscaleau pe fata pepenilor nostri.
Ei radeau aurul de pe aripile albinelor,
Rupeau crucea de la pieptul preotilor,
Si-o agatau la gatul maimutelor.
Ei se inveleau noaptea cu harta lumii.
Ei ar fi putut sa aiba cea mai frumoasa tara.
* * *
Mariei Biesu
In ceasornicul lui Dumnezeu
Locuieste o privighetoare.
In fiecare dimineata
Cantecul ei trezeste lumina,
Iar acele sale cos
O camasa pentru copil.
De fapt, zici tu,
Trebuia sa vina copilul,
Dar a venit Cantecul.
