Povești și poezii

Durere pură

Durere pură
Rate this post

Nu mi-e rău ca să-mi fie bine,

Mi-e rău ca să-mi fie şi mai rău.

Ca marea cu valuri verzi, înşelătoare,

Nici durerii nu-i poţi ghici fundul.

Fac scufundări în durerea pură,

Esenţă de ţipăt şi disperare,

Şi mă întorc la suprafaţă vânăt

Ca un scafandru care şi-a pierdut

Rezervorul de oxigen.

Mă rog de împăratul peştilor

Să-mi trimită un rechin de treabă

Să-mi taie calea.

***

De ce eu trebuie să intru în acest spital

Şi cel care trece acum prin faţa lui

Să meargă mai departe?

De ce el să treacă de poartă fără să-i pese

De ce tocmai eu să intru?

De ce nu el, de ce nu altul?

De ce eu?

Întrebări la care nu s-a răspuns încă.

Related Posts