Povești și poezii

O noapte la ţară

O noapte la ţară
Rate this post

Frumoasă e câmpia cu dulcea-i liniştire
Pentru acel ce fuge de-a lumii amăgire,
Pentru acel ce caută în rai neînsemnat!
Plăcut, plăcut e ceasul de griji ne-ntunecat,
Şi dulce este viaţa ce curge lin, departe
De-al omenirii zgomot, de-a ei fumuri deşarte!
 
Când inima hrăneşte o tainică dorinţă,
Când omul simte-n sânu-i o crudă suferinţă,
O jale fără margini, un dor fără hotar;
Când zâmbetu-i ascunde ades suspin amar
Şi mintea-i se deşteaptă din vis de fericire,
Pierzând orice credinţă, oricare nălucire,
 
Ferice de acela ce-n tulburare-i poate
Pe-un cal să se arunce şi prin văzduh să-noate,
Păşind peste-orizonuri, zburând peste câmpii.
Ferice care poate, departe de cei vii,
Să uite-a sa fiinţă, să piardă-orice simţire,
Să nu mai facă parte din trista omenire!
 
*
 
Era o noapte lină, o mult frumoasă noapte,
Ce revărsa în lume armonioase şoapte
Şi multe glasuri blânde în inimi deştepta;
O noapte de acele ce nu le poţi uita,
Care aprind în suflet scânteie de iubire
Şi pun pe frunte raze de îndumnezeire.
 
Eram… parcă sunt încă! la oarele acele
Când ochiul străluceşte primblându-se prin stele,
Şi-n toată steaua vede un chip gingaş, slăvit.
Atunci când visul zboară pe ţărm nemărginit,
Când dorul trist uneşte a lui duioase plângeri
Cu sfânta armonie a cetelor de îngeri.
 
Ca lampă aninată la poarta de vecie,
Domnea în dulcea taină a umbrelor făclie,
Vărsând văpaie lină, ce lumea acoperea.
Lumină mângâioasă! în ceruri ea părea
Menită ca să ducă pe căi necunoscute
Dorinţele omenirii în lung deşert pierdute!
 
*
 
Deodat-un glas de înger, o sfântă armonie,
Plutind uşor în aer, ca vântul ce adie,
Se coborî prin stele din leagănul ceresc.
Duios era şi gingaş acordul îngeresc,
Căci inimile noastre săltară mai fierbinte
La dulcele său cântec, l-aceste a lui cuvinte:
 
„Ferice de acela ce cu-o simţire vie
Slăveşte armonie şi-nalta poezie,
Ca dezmierdări plăcute de glas prietenesc.
El poartă pe-a sa frunte un semn dumnezeiesc,
Şi geniul său gustă plăceri încântătoare
Zburând la nemurire ca vulturul în soare;
 
Dar mai ferice încă fiinţa de iubire
Ce simte cu-nfocare a dragostei pornire
Şi ne-ncetat e gata cu drag a să jertfi!
Căci dulce-i pentru altul şi-n altul a trăi,
Şi dulce-i de a zice, când inima jeleşte,
Am o fiinţă-n lume ce ştiu că mă iubeşte!”

Related Posts