Profesorul suplinitor

Print Friendly, PDF & Email

Bine zice tata! Profesorul era suparacios, fiindca nu-i era bine.
Suplinitorul vine de trei zile, sa-l înlocuiasca. Suplinitorul despre care am mai vorbit, e un tanar mic și fara barba, care seamana mai mult a școlar.
Chiar din ziua dintai, cand a venit suplinitorul, s-a facut mare larma în clasa, fiindca este prea bland și are o rabdare nespusa.
Bietul om, striga mereu la baieți.
— Tacere! Tacere! Va rog faceți liniște!
Dar nu-l asculta ni-meni. Azi dimineața, baieții și-au ieșit din masura; zgomotul era așa de asurzitor, încat, nu i se mai auzea glasul deloc. El dojenea, se ruga: zadarnic! Directorul se ivi de doua ori pe pragul ușii și se uita înauntru; dar cum pleca, zgomotul în-cepea și mai tare: s-ar fi crezut ca eram la balci. Garrone și Derossi faceau mereu semne camarazilor lor sa taca, sa se astampere; degeaba, nici nu-i bagau în seama. Singur Stardi statea nemișcat la locul sau, cu fruntea stransa în maini, gandindu-se poate, sau la frumoasa lui biblioteca, sau la temele de a doua zi. Garoffi, micul negustor și strangatorul de tim-bre poștale, era și el asemenea foarte ocupat cu alcatuirea unei liste de loterie, cate doua lire biletul, pentru ca vrea sa puna la lot o calimara de buzunar. Toți radeau, strigau, înfi-geau penițe prin banci și apoi zbarnaiau cu ele ca și cu drambul; își azvarleau cocolașe de hartie cu fire de elastic scoase de prin ghete.
Suplinitorul apuca de mana pe unul, zguduia pe altul; pe un al treilea îl și pedepsi; Vreme pierduta! Nu știa sarmanul, la ce sfant sa se mai închine. Le zicea:
— De ce sunteți așa de neastamparați? Voiți sa primesc un avertisment din cauza voastra?
Apoi batea cu pumnul în catedra și striga cu glasul supa-rat, aproape înecat de lacrimi:
— Tacere! Tacere! Tacere odata! Ți-era mai mare mila de dansul. Cu toate acestea, larma creștea și mai mare. Franti îi azvarli un cocoloș de hartie. Unii miorlaiau ca pisicile, alții se încaierau: era o învalmașeala de nespus.
Ușa se deschise și pedelul intra și spuse suplinitorului, ca-l cheama directorul. Profesorul se scula și ieși repede, cu totul tulburat. Atunci, zgomotul deveni și mai mare. Deo-data, Garrone sari în sus, roșu la fața, cu pumnii ridicați, și striga cu glas amenințator:
— Astamparați-va odata, magarilor! Nu va e rușine sa va radeți de suplinitor, fiindca este bun? Daca v-ar zdreli oasele, ați fi smeriți ca niște caini; droaie de nemernici ce sunteți! Va spun curat, ca cine o îndrazni sa-și mai bata joc de dansul, îl aștept la poarta și îi rup falcile. Și zau ca o fac, chiar fața cu tatal sau!
Baieții tacura toți de asta data. Ah! Ce frumos era Garrone, în momentul acela!
Ochii îi straluceau ca doua scantei, parca era un pui de leu întaratat. El se uita drept în fața celor mai îndrazneți; toți plecara capul.
Cand se întoarse suplinitorul, ramase uimit de acea ta-cere, dar vazand pe Garrone aprins la fața și tremurand, înțelese; îl privi cu dragoste și îi zise cu glasul sau cel bland, parca ar fi zis unui frate:
— Îți mulțumesc, Garrone!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *