Uite, cînta ciocîrlia!
Pura ca entelehia
din samînta si din muguri,
te ridica, vino, Lia!
Sa se vada sîni ca struguri.
Sa se vada ce se poate
printre gene. Iaca-n
rariste – un umar, spate,
cum e albul de mesteacan.
Boarea verii, ochi de soare,
au un drept sa te dezbrace.
Taina de la subtioare
vreau sa stiu cum se mai face.
Te arata si coboara
unde nu-i adînca matca.
Lînga coapsa lina, goala,
sa întinereasca apa.
Ca-i batrîna-n rîu stihia
si viseaza tinerete.
Uite, cînta, ciocîrlia,
lia-lia, lia-lia.
