Vânătorul pleacă grabnic l-a zorilor ivire,
Şi pe soare, falnic oaspe, îl salută cu iubire.
Lumea veselă tresare, mii de glasuri sunătoare
Celebrează însoţirea naturii cu mândrul soare.
Valuri limpide de aer, ca o mare nevăzută,
Trec alin pe faţa lumii şi din treacăt o sărută.
Pe câmpia rourată pasul lasă urmă verde,
Ce-n curând sub raza caldă se usucă şi se pierde.
Vânătorul soarbe-n cale-i răcoreala dimineţii,
Admirând jocul luminii pe splendorile verdeţii,
Admirând în umbra caldă florile de prin poiene,
Şi pâraie cristaline, şi vultani cu mândre pene.
Pe colnic, în zarea luncii, un plop mare se ridică,
Cu-a lui frunză argintie făcând umbră pe vâlcică.
Vânătorul la tulpină-i cade-n visuri iubitoare…
Două veveriţe pe-o creangă râd de arma-i lucitoare.
Vânătorul
