Turnirul din subsol

Turnirul din subsol se continuă picătură cu picătură până la ora finală
domn al erorilor mele ieşeam atunci pe străzi
purtam sub braţ o servietă cu pământ de la zece ani de când iubisem o
mare actriţă de dramă
aveam nişte sentimente aveam (ei) nişte certitudini
aveam (eu) o iubire Vroiau să mă sfătuiască pă
rinteşte cu cele mai bune intenţii Aveau (ei) cele mai bune intenţii
eu eram contra aveau (ei) între patruzeci şi optzeci
iubeau (eu) o prea frumoasă a
vocată mâncau în acelaşi pat cu ea discutau concepţii
erau toţi pro şi contra de neabătut
eu îmi declamam pohemele pe un teren de rugby gâfâind la grămadă
mă credeam în concepţii mâncam în spasmele lor crepusculare atât de pă
rinteşte
la masă îmi scoteam fireşte bascul meu de lemn
mâncam frumos în imensa lor tristeţe
eram voios de felul lor aveau motive serioase
ei aşteptau să le spun ce ştiau îşi reclamau certitudinile mă plăsmuiau pă
rinteşte
era o ambianţă plăcută iubeam o mare actriţă de dramă o a
vocată
venea (ea) cu taxiul (la mine) sau pe jos după cum era vremea
era mereu acelaşi anotimp din ce în ce mai rar
atunci mergeam la subsol mâncam cu părinţii
mergeam la bazin în pădure pe ţărmuri
salutam în dreapta şi-n stânga ieşeam la rampă să le arătăm ce ştiau
avea (ea) o rochie uşoară şi o eşarfă albastră
îşi scotea rochia pe rampă aşeza eşarfa acolo
făceam dragoste acolo ca să-i liniştim
ele ziceau ea sunt eu el poate fi oricine
ei ziceau poate că suntem oricine poate că e mai bine aşa dar numai
pentru ei
poate că e mai bine să ştim numai ce ştim să-i sfătuim pă
rinteşte
ea zicea eu sunt el sunt a
vocata nimeni nu ştie câte au uitat (ei între ei)
poate e mai bine că nimeni nu mai ştie decât atâta cât ştie
eu ziceam hai să ieşim la rampă să ne văicărim să ne sfătuim pă
rinteşte
ţine-mi un moment servieta vreau să exprim
o stare sufletească bine cunoscută să-i li
niştesc
să le redau certitudinile S-au speriat
ne privesc năuciţi pă
rinteşte e o uşă deschisă (ei) nu suportă asta
au toţi sub braţ servieta de pe când aveau zece ani de pe când iubeau
o mare actriţă de dramă
poate că e mai bine să ştie numai cât ştiu
fi şi tu hölderină cu ei du-i la subsol plimbă-i pe ţărmuri eşti
a
vocată ai datoria să-i aperi pune-ţi eşarfa
să intrăm singuri în labirinturi Încuie uşa
e o ambianţă plăcută ei ne sfătuiesc părinteşte.