Treaba ta, îmi zise javra
care ochi deschisi tinea
dedulcind în sus otrava
muzicilor, cea mai rea.
Eu zic “do” ea zice “re”
si se isca tandru sunet,
nu stiu cum, nu stiu de ce
fulgerînd se lasa-un tunet.
Iata ploua, vai, cu picuri,
umezind ferstre, oase
dulcile din noi nimicuri
totdeauna numeroase…
