Se-ntoarce toamna iar, cu aiureli
De vânt pe la feresti,
Tu, suflet plin de griji si de-ndoieli,
Te-nfiorezi de tristele-i povesti…
El povesteste despre moarte foi
Pe care le goneste ca pe-un roi,
Ca pe-un convoi
De fluturi morti, si ti le arunca-n geamuri,
El stânge crini, si roze, si zambile,
El frânge ramuri,
Si plânge, si se tânguieste zile
Întregi si nopti întregi, necontenit.
Acuma stins si parca ostenit
Abia suspina,
Ca plânsul violinei în surdina,
Apoi îsi schimba fara veste tonul
Si-uimit 1-auzi cum suie
Din nou diapazonul
Si suiera, si fluiera, si vuie,
Si vâjâie, si hohota, si geme
Într-un amestec înfiorator
De bocet, si de vaiet, si blesteme!
Ah, ce frumos, ce potolita vreme,
Ce vac senin fusese pâna ieri!
Ai fi crezut ca firea amagita
De visul cald al somnoroasei veri,
Asa bogata-n fermecate vise,
Dormea, dar s-a trezit…
Vazând fugita
Vicleana vara care-o amagise,
Acum, când întelege adevarul,
Se zbate ca o mama parasita
Si-n deznadejdea ei îsi smulge parul!…
