De suflet îti atîrna cerceii ca de bolta,
T;ii în verigi si luna si soarele si norii.
Tresari din tot azurul cînd l-au atins cocorii,
Si stelele din spice adie ca o holda.
T;i-e sufletul ca marea, în crunta ei putere.
Se zbat corabii negre, furtuni si morti craiesti,
În miturile groase dorm umbre si mistere,
Ca-n fundurile lumii ascunse prin povesti.
T;i-e sufletul ca brazda, ca grîul, si renaste,
Plugarul si sudoarea de sînge, boul, plugul,
Nadejdea araturii bogate catre Paste,
Si ploaia-nviorata si noua si belsugul.
T;i-e sufletul ca floarea duminicii sonore,
Mireasma de lumina si leacul fericit.
Otravuril-ascunse în ierburi ti-l ucid.
Dar sufletul ti-e înca si mai presus de toate,
Cîte n-ajunge gîndul si cerul nu le stie.
Si sufletul boleste-n tristetea ca nu poate
Ce nu poate sa fie si nu va fi sa fie.
