Se-ntinde fără de hotar câmpia
În visul liniştii de-amiaz furată…
Doar, ca o liră-n aer spânzurată,
Sus, cântă, nevăzută, ciocârlia.
Dar ce nor alb departe-n drum s-arată?
Tot vine, creşte, parcă vijelia
I-ar da avânt şi i-ar spori tăria
Cum trece vâjâind ca o săgeată!
Săltând în fuga roţilor pripite,
Ca şi un monstru cu-aripi înmiite,
Căruţa Modei piere la răspânte…
A izbutit doar câteva clipite
Măreaţa pace-a firii s-o-nspăimânte…
Sus, ciocârlia n-a-ncetat să cânte.
