Cum se deşir din straşina-nvechită
Şi picur jos broboanele de ploaie!…
Un paltin tânăr crengile şi-ndoaie
Ai crede că îşi frânge vreo iubită.
Tăcerea casei-mi pare mai greoaie
Şi mă dezgustă viaţa netrăită
Şi fără sens… Pe fiece clipită
Mai scad din partea vremii câte-o foaie.
Aş vrea să prind a gândului aripă
Să pot s-o ţin în loc măcar o clipă,
Să-mi mângâie viaţa-ntunecată…
Şi o aştept… dar nu ştiu… o să-mi vină?
Mi-e dor de ea… mi-e dor de luna plină
A nopţilor din vremile de-alt’dată.
