– Esti trist asta-seara, îi spuse pasarea,
vad eu ca esti trist…
– Nu, nu – raspunse soldatul,
– Si totusi pari trist, zise pasarea cea alba,
pari trist.
– Nu, nu sunt trist, raspunse soldatul,
nu, nu.
– Esti trist asta-seara, vad eu,
ai ceva pe suflet – mai zise
pasarea alba.
– Nu, nu sunt trist – si lasa-ma-n pace!
se rasti la ea soldatul.
Pasarea se desprinse de pe bratul lui
si zbura fâlfâind din aripile ei mari
si albe, foarte albe.
– Unde-o fi plecat pasarea aia cuvântatoare?
se trezi deodata soldatul, vorbind
singur.
Soldatul Si Pasarea
