Povești și poezii

Român Grue Grozovanu

Român Grue Grozovanu
Rate this post

Sus, pe câmpul Nistrului,
Sub poalele cerului,
La coada Ialpăului
Unde fată zmeoaicele
Şi s-adun’ zărnoaicele,
Şi s-adap’ leoaicele,
Multe-s, frate, şi mai multe
Corturi mari, corturi mărunte!
Iar în chiar mijlocul lor
Nalţă-se un cort de covor,
Un cort mare şi rotat,
 
Poleit şi narămzat,
Cu ţăruşi de-argint legat,
Parcă-i cort de împărat!
Dar înăuntru cine şede?
Dar în el cine se vede?
Ghirai hanul cel bătrân
Cu hamger bogat la sân.
Mulţi tătari stau împrejur
Cu ochi mici, ca ochi de ciur,
Şi stau toţi îngenuncheaţi
Pe covor cu perii creţi.
Iar la uşa cortului
Sub stejarul mortului,
Este-un biet român legat,
Legat strâns şi ferecat
Ca un mare vinovat.
Român Grue Grozovanul,
Român Grue moldoveanul
Care-a sărăcit pe hanul.
Doi tătari ţeapa-i gătesc,
Doi amar mi-l chinuiesc,
Dar el cântă-n nepăsare
Parcă-ar fi la masă mare,
Şi dă semn de veselie
Parcă-ar fi la cununie!
Iată mârzăciţele
Şi cu tătăriţele
Că la hanul năvălesc
Şi cu toate aşa-i grăiesc:
„Alei! Doamne han bătrân
Cu hamger bogat la sân!
Fă cu Grue ce vei face
Sufletul să ni se-mpace,
Că de când s-a ridicat
Şi-n Bugeac Grue-a intrat,
Mulţi tătari el ţi-a stricat
Şi tătarce-a văduvit,
Fete mari a bătrânit,
Bugeacul l-a pustiit,
Bugeacul pe jumătate
Şi Crâmul a treia parte!”
Ghirai hanul cel bătrân
Trage pala pe la sân
Şi cu glas crunt de păgân
Zice lui Grue român:
„Alei! Grue viteaz mare!
De la mine n-ai iertare.
Spune încalte-adevărat
Mulţi tătari tu mi-ai stricat?”
„Alei! Doamne han bătrân,
Lasă cel hamger la sân,
Că eu sunt pui de român
Şi nu-mi pasă de-un păgân!
De-i iertare sau de nu-i,
Tot cu dreptul vreau să-ţi spui
Că de când m-am ridicat
Şi-n Bugeac eu am intrat
Mulţi tătari, zău, ţi-am stricat
Şi tătarce-am văduvit,
Fete mari am bătrânit
Şi Bugeac am pustiit,
De bahmeţi l-am sărăcit,
Bugeacul pe jumătate
Şi Crâmul a treia parte.
Iar Nistrul când l-am trecut,
Pod pe dânsul am făcut
Ca să duc, să car la noi
Averile de la voi;
Să duc care mocăneşti
Cu copile mârzăceşti
Şi cu roabe tătăreşti.
Alei! Doamne han bătrân,
Lasă cel hamger la sân
Şi-mi dă moarte de român,
Nu-mi da moarte de păgân,
Las’ să mă mărturisesc
Şi de suflet să-mi grijesc
La un popă creştinesc
Care zice din psaltire
În cea sfântă mănăstire,
Că mult sunt eu vinovat,
De păcate încărcat;
C-am curvit cu sora ta
Ş-am răpit pe fiica ta,
Ş-am ucis pe frate-tău,
Viteaz mare cât un leu,
Care-a fost duşmanul meu!”
Ghirai hanul cel bătrân
Uită hamgerul la sân,
Şi cu glasul oţerit
Pe loc a şi poruncit
La mârzaci de cei mai mari
Şi la cincizeci de tătari
Pe Grue să-l ducă-ndată
La cea mănăstire naltă!
 
II
 
Tătărimea purcedea
Şi pe Grue mi-l ducea
La cel popă creştinesc,
Sfânt cu chipul omenesc,
Care zice din psaltire
În cea sfântă mănăstire;
Dacă vedea şi vedea,
Grue vreme nu pierdea,
Două cruci numai făcea,
Doamne-ajută! el zicea,
Bardă-n mână apuca
Şi-n tătari se arunca
Ca un vânt înviforat
Într-un lan de grâu uscat.
„Aman!” ei cu toţi răcneau
Şi din faţa-i toţi piereau!
Dacă vedea şi vedea,
El în grabă se ducea
Chiar la grajdul hanului,
Hanului tătarului.
Când la grajd el ce zărea?
Un bahmet ce tot sărea,
Un căluţ cam pătrăţel,
Ieşea-n vară cincărel.
Grue mi-l apropia;
Mâna-n coamă că-i punea
Şi-n podele-l azvârlea,
Aşa cal nu-i trebuia!
Dar colo, cât colo, în fund,
Iată-un negru cal rotund,
Care soare n-a văzut
De când mă-sa l-a făcut.
La el Grue se ducea,
Mâna-n coamă că-i punea,
Din loc nici că mi-l clintea!
Aşa cal îi trebuia.
El afară mi-l scotea,
Frumuşel mi-l înşeua,
Înşeua şi-l înfrâna
Şi pe ochi îl săruta
Şi pe dânsul s-arunca.
Trei dezbinuri că mi-i da,
Scântei verzi din ochi îi da,
Şi deodată s-arăta
Chiar la uşa cortului
Sub stejarul mortului.
Ghirai han cât îl vedea,
Ofta greu şi mi-i zicea:
„Alei! Grue, viteaz mare!
De la mine ai iertare,
De vrei numai să te prinzi
Negrul meu să nu mi-l vinzi,
Să nu-l vinzi la ungurean,
Nici la turc ţarigrădean.
Să nu-l vinzi nici la litean,
Că liteanu-i om viclean.
Ci să-l vinzi la un român,
Că-i om drept şi bun stăpân
Şi de mână mai dănos
Şi de suflet mai duios.
El pe negrul de-a avea,
Tot de nunţi mi l-ar ţinea.
Eu la dânsul l-oi vedea
Ori la nunţi, ori la război,
Când ne-om lupta noi cu voi.
El că mi l-ar dărui
Sau că i l-oi cumpăni
De trei ori cu venetici,
Venetici de câte cinci.”
Român Grue cam râdea
Şi din gură răspundea:
„Alei! mări, han bătrân!
Ori nu ştii că sunt român?
De-s român, sunt frate bun
Cu-orice cal viteaz nebun!
Iar de ai bahmeţi fugari
Şi de ai voinici tătari,
Bahmeţi iuţi să mă gonească,
Tătari crunţi să îndrăznească.
Dă-le voie, dă-le ştire
După mine să se-nşire
Şi s-alerge să m-ajungă
Pe câmpia astă lungă.”
 
III
 
Ghirai hanul semn dădea,
Tătărimea purcedea
Pe cel câmp nemărginit
Cu negară învelit
Şi cu troscot acoperit.
Tătărimea se-nşira
Şi fugind se răsfira
Câte unul, unul, unul
După negrişor nebunul,
Negrişor fugea, fugea,
Cum se fuge nu fugea,
Ci sărea tot iepureşte
Ş-alerga tot ogăreşte
Nechezând tot voiniceşte.
Alei! voi tătari păgâni,
Vi s-a stins ziua de mâini!
Iată Grue dă-napoi
 
Şi s-aruncă printre voi
Ca un vânt înviforat
Într-un lan de grâu uscat;
Şi cu negrişor nebunul
Vă ia unul câte unul
Şi din fugă vă coseşte
Şi vă taie chip snopeşte
Şi de-averi vă curăţeşte
Şi de boală vă scuteşte
Şi vă lasă-n urma lui
Ca momâi de-a câmpului!
Apoi Grue se porneşte
Şi-n Moldova se iveşte
Ca un soare ce-ncălzeşte,
Încălzeşte şi rodeşte,
Că mult bine-n lume face
Sufletul să şi-l împace.
 
Creştinează
Şi botează,
Da de fin
Câte-un tretin
Şi de fină
O tretină.
 
Şi cunună fete mari,
Fără grijă de tătari,
Şi ridică mănăstiri
Pentru timp de năvăliri,
Iar pe negru sprintenel
Îl face frate cu el,
Că românu-i frate bun
Cu-orice cal viteaz nebun!

Related Posts