Tu nu ştii… A fost odată
O căsuţă fermecată
Şi-n căsuţă-o fată mică,
Un pisoi şi o bunică.
Şi-ntr-o iarnă, într-o seară,
Fata s-a uitat afară
Şi-a văzut cum prin perdea
Stelele râdeau de ea…
Dar pe drum cotit şi nins,
Umbra sură s-a desprins:
Un voinic abia de-o şchioapă
Înota-n omăt ca-n apă.
Şi proptindu-se-n toiag,
Un toiag mai nalt ca el,
A-nceput să cânte-n prag,
Tremurat şi subţirel…
Dormi? Şi nici n-am prins de veste!
Uşa s-a închis cu cheia,
Focu-şi pâlpâie scânteia,
Şi povestea nu-i poveste:
Eu eram fetiţa-aceea,
Iar bunica – nu mai este…
Poveste de omăt
